Propaganda de la cele mai înalte niveluri ale societăţii își propune să ne convingă că eșecul nostru nu este o problemă a sistemului capitalist, care ne exploatează pentru profit atunci când suntem utili și ne ucide când devenim o povară
Acest articol a fost publicat pe Baricada Bulgaria în ziua de 3 februarie 2021.
Pe 13 februarie 2021, vom asista din nou la una dintre cele mai revoltătoare demonstrații ale fascismului din Bulgaria – marșul Lukov. Marșul este organizat de o organizație care își asumă în mod clar că este nazistă şi are multe legături informale și oficiale cu partidul VMRO aflat la guvernare (VMRO este un partid naţionalist care trage legitimitate simbolică din organizaţia de rezistenţă a bulgarilor din Macedonia cu acelaşi nume – Organizaţie Internă Revoluţionară Macedoneană, care a existat în sfârşitul secolului XIX-lea şi prima jumătate a secolului XX-lea, fiind cea responsabilă pentru un număr de acte teroriste precum şi uciderea regelui iugoslav Alexander în Marsilia în 1934 – nota traducătorului). Această manifestație este doar un mic pas din ceea ce am putea numi asaltul extremei drepte asupra societății. În ultimii ani, au existat o serie de semnale îngrijorătoare ale unei reapariții a elementelor corporatismului și etnocentrismului, de la o evidentă concentrare a puterii și a clasei capitaliste până la instituționalizarea și construirea structurilor fasciste. Multe aspecte ce țin de fascism și-au făcut simțită prezența de ceva vreme: violența poliției, sistemul carceral conceput pentru a hărțui romii și săracii, pogromurile împotriva cartierelor de romi, atacurile asupra oamenilor, sistemul penitenciarelor în sine, isteria publică asupra unor probleme precum sexualitatea și refugiații. Trebuie să începem urgent să construim o mișcare socială alternativă a cărei rezistență se va opune extremei drepte înainte să fie prea târziu.
Paradigma
Povestea acestui articol a început acum un an. Bulgaria a marcat din nou Ziua Internațională a Victimelor Holocaustului cu declarații plate, concentrându-se pe mitul atent promovat al mântuirii evreilor bulgari. Pe fondul influenței alarmante a extremei drepte și a pasivității guvernului, lipsa măsurilor concrete sau a promisiunilor politice legate de acest subiect a fost dezamăgitoare, deși nu surprinzătoare. O știre aparent nesemnificativă conținea potențialul pentru o încercare tardivă de a regândi critic locul instituțiilor publice în context fascist. Asociația Bulgară a Supraviețuitorilor Holocaustului și a Copiilor lor a trimis o scrisoare deschisă către Universitatea din Sofia, prin care a dezvăluit că lista medicilor onorifici ai universităţii, disponibilă pe site-ul acesteia, include încă numele criminalilor de război naziști decoraţi de Regatul Bulgariei. Societatea Studențească pentru Egalitate a susținut, de asemenea, cererea.
Scrisoarea, prin care se cerea o acțiune urgentă a rectorului universității, a primit atenția presei și a fost analizată tocmai în contextul problemei nerezolvate și profunde a fascismului Bulgariei. Cu cât îi ascultam mai mult pe cei chemați să analizeze subiectul, cu atât eram mai îngrozit de lipsa oricărei reflecții asupra faptului că sistemul capitalist de astăzi oferă condițiile materiale pentru renașterea fascismului. În schimb, comunismul a fost declarat vinovat! Într-un interviu, s-a susținut că Bulgaria, Polonia și Ungaria au o problemă cu extrema dreaptă, deoarece, spre deosebire de Europa de Vest, nu a existat niciodată denazificare în blocul estic.
Desigur, această afirmație este falsă. Procesul de denazificare este mult mai strict în țările cu participare comunistă la guvernare. Guvernul Frontului Patriotic a început o epurare a „elementelor fasciste” în primele zile după 9 septembrie 1944. Aproximativ ⅓ dintre ofițerii de stat major din armată au fost înlocuiți și s-a adoptat o lege pentru epurarea personalului didactic. În ianuarie 1945, pedeapsa cu moartea a fost introdusă pentru infiinţarea ”unei organizații cu ideologie fascistă”. Un rol major în procesul de denazificare l-a avut adoptarea unei Ordonanțe-Lege privind procesul efectuat de către Curtea Populară și îndreptat împotriva autorilor implicării Bulgariei în războiul mondial împotriva națiunilor aliate și a atrocităților legate de aceasta. Antifascismul și anti-rasismul au fost ridicate la principii de bază în ideologia statului, iar indivizii cu trecut fascist au fost supuși represiunii.
Între timp, militarii naziști au urcat în eșaloanele superioare ale puterii din Germania și Austria. În Germania de Vest, de exemplu, guvernul Adenauer a abrogat politicile de denazificare și a acordat o amnistie pentru naziștii condamnați. Șeful statului major nazist al Statului Major al Wehrmacht, Adolf Heusinger, a devenit președinte al Comitetului militar NATO în 1961. Austriacul Kurt Waldheim, membru al Partidului Nazist și al SA, a fost secretar general al ONU între 1972 și 1981 și președinte al Austriei din 1986 până în 1992. Mii de oameni de știință germani și japonezi care au efectuat experimente pe evrei, romi, sinti, chinezi, persoanele gay și alții din lagărele de concentrare au fost salvați și recrutați pentru a lucra în programele americane destinate construirii de arme de distrugere în masă.
Astfel de „realizări” cu greu pot fi comparate cu câteva nume uitate din lista doctorilor onorifici ai Universității din Sofia. Cu toate acestea, învinovățirea socialismului autoritar este un sprijin important în construirea mitologiei liberale cu privire la ceea ce se întâmplă. Auzim același lucru repetat la infinit: problema nu este refacerea capitalismului și inegalitățile sociale uriașe, ci „mentalitatea” și „psihologia oamenilor”, bulgarilor și est-europenilor. În ochii liberalilor, deziluzia în masă față de clasa politică și negarea ordinii actuale nu au nicio legătură cu prăbușirea statului bunăstării, inegalitățile economice, sărăcia, șomajul, nesiguranța și foamea declanșate după 1989; ele sunt pur și simplu rezultatul „psihicului sclav” al unui popor care a experimentat un „regim totalitar” care i-a obișnuit cu guvernări autoritare și discreționare.
Dar este în nume!
În memoria colectivă, restaurarea dureroasă a capitalismului este numită „venirea democrației”, succesul elitei liberale, care a reușit să lege setea de democrație cu fundamentalismul pieței din Consensul de la Washington. Cu toate acestea, când cei ruinați de capitalism au început să respingă sistemul, au început să fie văzuți ca oameni a căror viziune asupra lumii a fost predeterminată de Est.
Când societatea se confruntă cu tineri care mărșăluiesc cu torțe în onoarea unui general nazist, explicația este căutată din nou în „mentalitate” și nu în condițiile materiale de viață care au condus o mare parte a populației la disperare. Acuzarea „totalitarismului” pentru dezintegrarea țesutului social și pentru situația mizerabilă a poporului bulgar a atins astfel de proporții, încât chiar și renașterea nazismului a fost atribuită socialismului – același socialism care a învins nazismul pentru prima dată.
Propaganda care vine de la cele mai înalte niveluri își propune să ne convingă că eșecul nostru nu este o problemă a sistemului capitalist, care ne exploatează pentru profit atunci când suntem utili și ne ucide când devenim o povară. În schimb, problema se află în „merele putrede” – nu marile afaceri, ci „mafia”; nu inegalitatea, ci corupția; nu renașterea fascismului ca reacție la sărăcirea în masă, ci moștenirea comunismului. La urma urmei, numele este naționalsocialism, spun adesea anticomuniştii.
Ni se repetă mereu faptul că extrema dreaptă și extrema stângă sunt la fel de periculoase, că lupta împotriva fascismului nu poate veni în niciun caz din extrema stângă, deoarece ambele duc la violență și totalitarism.
Această teză, desigur, nu este altceva decât o reciclare a binecunoscutei noastre narațiuni: comunismul și nazismul sunt cele două fețe ale aceleiași monede, iar problema este socialismul de stat, care a fost totalitar și a continuat să se manifeste prin două forțe atotputernice: Securitatea de Stat (vechiile servicii de informaţie) și Rusia. Hegemonia liberală nu poate oferi o altă explicație deoarece neagă violența structurală monstruoasă pe care sistemul socio-economic o exercită asupra populației.
Cu toate acestea, repetarea constantă a aceleiași minciuni nu o face adevărată. În schimb, teoriile explicative predominante cu privire la întrebarea „cum am ajuns aici?” au luat forme atât de grotești încât nu este de mirare că oamenii au încetat de mult să creadă în ele și consideră conspirațiile și paradigmele fasciste ca fiind explicații mult mai acceptabile ale realității.
Între timp, mai multe întrebări rămân deschise. Problema cu lista doctorilor onorifici nu doar că a fost uitată, ci că cineva a găsit-o, a copiat-o și a încărcat-o pe site-ul universității în zilele noastre. Problema cu Universitatea din Sofia constă în reabilitarea fasciștilor și în admiterea în universitate a profesorilor fascisti. Problema cu reabilitarea fasciştilor are, de asemenea, o culoare politică foarte strălucitoare, deoarece cei mai importanți lideri de extremă dreaptă de astăzi sunt creați în incubatorul Uniunii Forţelor Democratice (principala opoziţie ”anticomunistă” din anii ‘90) – inclusiv Volen Siderov, Krasimir Karakachanov și Valeri Simeonov. Anticomunismul de dreapta a dus la reabilitarea adevăraților fasciști, construirea monumentelor în numele lor și difuzarea unor seriale de propagandă.
Rădăcinile socio-economice ale fascismului
Clara Zetkin spune că ascensiunea fascismului este o expresie a decăderii și declinului economiei capitaliste și un simptom al dezintegrării statului burghez. După al doilea război mondial, statele capitaliste și-au extins sistemele sociale și au construit „state ale bunăstării”. Din ce în ce mai multe grupuri sociale încep să lupte pentru egalitate în noul sistem – așa au apărut mișcarea persoanelor de culoare pentru drepturile civile, mișcarea feministă, mișcarea de eliberare a minorităților sexuale, mișcarea pacifistă, mișcarea ecologistă. Cu toate acestea, sistemul capitalist este construit pe diviziunea de clasă și se bazează pe rasism, sexism și alte opresiuni pentru a se reproduce. Consensul de după război s-a destrămat deoarece sistemul ierarhic al capitalismului nu putea asigura justiția fără a-l pune capăt.
Ascensiunea neoliberalismului și dezintegrarea blocului estic au reorganizat lumea și au dominat Bulgaria: conform noii ideologii dominante, fiecare persoană deține întreaga putere și responsabilitate cu privire la propriul destin. Eliberat de controlul statului, capitalismul a început să se prăbușească sub presiunea contradicțiilor sale interne. Fiecare nouă criză duce la mobilizarea unor soluții din ce în ce mai de dreapta pentru a asigura continuarea sistemului: repatriarhalizarea societății, astfel încât femeile să poată avea grijă de copii, vârstnici, bolnavi și casă pe cheltuiala lor; atacarea avortului și a drepturilor persoanelor LGBTI pentru a asigura reproducerea forței de muncă; acuzarea migranților și a minorităților etnice de problemele societății; „Optimizare” și „reforme” pentru asistență medicală, securitate socială, educație și alte fragmente ale statului bunăstării, astfel încât să ofere noi oportunități pentru acumularea inițială, respectiv jefuirea resurselor publice prin privatizare.
Astfel, renașterea fascismului este imperativă: este dictată atât de nevoia sistemului capitalist de a recurge la violență directă pentru a se salva, cât și de haosul și monștrii creați de dezintegrarea acestui sistem.
Renazificarea Bulgariei
În această atmosferă, renașterea fascismului ca alternativă politică la prezent găsește un teren fertil. Fascismul nu este doar o continuare a îngustării spațiului politic, ci o funcție a eșecului sistemului capitalist. Eșecul este cuvântul care descrie ceea ce sistemul actual poate oferi celor marginalizați, frustrați, zdrobiți și depolitizați, care găsesc alinare și soluții în revenirea la formele tradiționale de protecție – familia, națiunea și religia. Promovarea discursului reacționar este singura alternativă adecvată pe care capitalismul o poate oferi maselor. Cu cât exploatarea oamenilor și a naturii se intensifică mai mult în numele profitului, cu atât mai mult sistemul trebuie să se bazeze pe forța directă pentru a o susține. Renașterea fascismului este un semnal sigur că încrederea în miturile neoliberale dispare și puțini sunt pe cale să înțeleagă cu adevărat ce se întâmplă. Cu epuizarea creditului de încredere în liberalism, clasa capitalistă recurge la următorul său atu și dezlănțuie un val de violență fascistă. Actuala pandemie și escaladarea crizei climatice arată direcția viitorului, în care oamenii și natura vor continua să fie sacrificați în numele „economiei”, iar cei bogați vor continua să acumuleze miliarde în detrimentul bunăstării și vieții noastre.
Există un singur antidot: construirea unei alternative politice care să lupte pentru egalitate și dreptate pentru toți. Capitalismul ne conduce încet spre fascism și catastrofă ecologică. Dar este posibilă oare o lume mai bună? Primul pas în această direcție, cel puțin în măsura în care depinde de noi este ca pe 13 februarie să strigăm împreună: Fără naziști pe străzile noastre!
Baricada este o publicaţie independentă, care este sprijinită financiar de către cititorii săi. Dacă acest articol ţi-a plăcut, sprijină existenţa Baricadei! Vezi cum ne poţi ajuta – aici!
Baricada România dezvoltă un canal din Telegram cu conţinut inedit, axat pe luptele muncitoreşti din România şi din lume, care poate fi accesat aici: Baricada România mai poate fi urmărită pe Twitter: şi are mai multe video interviuri pe canalul său din YouTube.
