O amplă mișcare de protest anti-patriarhal ajunge și în România
Anul 2019 a fost cel în care în Chile au avut loc ample proteste anti-neoliberale. Să nu uităm că Chile a fost laboratorul în care economiștii instruiți în școala de la Chicago, supranumiți ”the Chicago Boys”, au implementat începând cu anii ‘80 sub dictatura lui Augusto Pinochet unele dintre cele mai dure politici de privatizare a serviciilor publice și distrugere a statului social. Pentru românii blocați în americanismul naiv de anii ‘80 poate părea bizar, dar au existat și dictaturi foarte dure de dreapta. Pentru noi Bucureștiul anilor ‘80 părea un loc sumbru din care mulți ar fi dorit să scape. Pentru sute de chilieni însă, a fost un refugiu nesperat. Drumul Taberei a fost cartierul în care ei s-au refugiat după înlăturarea de la putere a liderului socialist chilian Salvador Allende, în 1973. De atunci și până acum Chile a fost un experiment al implementării celor mai dure măsuri anti-sociale și al reprimării violente a oricăror forme de protest. Patricio Guzman a realizat un documentar dedicat victimelor regimului Pinochet, documentar care a rulat și în România.
Veterana ziaristă Kadrinka Kadrinova căreia ambasadorul Spaniei în Bulgaria i-a acordat de curând o înaltă distincție pentru merite jurnalistice deosebite, a scris în urmă cu câteva luni un amplu material extrem de bine documentat în care explică foarte bine care sunt cauzele și evoluția protestelor din Chile. Aceste proteste au dat naștere unei forme foarte angajate de luptă anti-patriarhală. În Chile s-a născut imnul ”Un violator în calea ta”, imn menit să atragă atenția asupra violenței autorităților statului care, prin indiferență și rea voință, sunt complice cu violatorii. Feministele chiliene Dafne Valdés, Paula Cometa, Sibila Sotomayor și Lea Cáceres au propus acest imn feminist care a devenit simbolul unei mișcări globale de protest anti-patriarhal. După ce imnul a fost interpretat în nenumărate țări, iată că ajunge și în România.
Am stat de vorbă două dintre organizatoare Ela Crăciun și Adela Alexandru despre ideea organizării acestui eveniment.
Ela Crăciun, socioloagă și membră a asociației FRONT și a Colectivei Feministe #MulțumescPentruFlori
Adela Alexandru, masterandră în cal programului masteral Politici, Gen și Minorități din cadrul Facultății de Științe Politice a SNSPA și membră a Colectivei Feministe #MulțumescPentruFlori.
Cum v-a venit ideea să organizați acest eveniment?
Adela Alexandru: În Noiembrie 2019 colectiva feministă Las Tesis din Chile a pornit flashmobul “Un violador en tu camino” în semn de protest împotriva violenţei sexuale şi de gen. Mișcarea s-a răspândit rapid în multe alte ţări din America Latină şi din lume. În semn de solidaritate cu surorile noastre de peste tot din lume, am ales să organizăm flashmob-ul „Violatorul ești TU” pe 1 Martie, în față la MAI. Am adaptat cântecul inclusiv în limba Romani pentru a atrage atenția că femeile rome din România se confruntă atât cu sexismul cât și cu rasismul autorităților și ale societății.
Ela Crăciun: Anul acesta continuăm de fapt, ca și în ultimii patru ani, tradiția noastră feministă constând în acțiuni politice prin care dorim revendicarea zilei de 8 martie și a însemnătății politice ale acestei zile marcate istoric de lupta pentru drepturile femeilor. Sub sloganul #mulțumescpentruflori, mesajul nostru este unul foarte simplu: nu vrem flori și dulcegării ieftine pentru o zi sau două din an. Vrem egalitate. Vrem respect și solidaritate. Vrem instituții responsabilizate în combaterea activă a problematicii grave a violenței împotriva femeilor.
O să pun acum o întrebare incomodă. Bărbații spun adesea: uite ce este, eu nu sunt violator, ce tot faceți scandal și ne băgați pe toți în aceeași oală?
Adela Alexandru: Statisticile pentru România arată că aproximativ jumătate dintre cetățeni cred că violul poate fi justificat în anumite circumstanțe, iar 30% dintre femei spun că au fost afectate de violența fizică sau sexuală la un moment dat în viață după vârsta de 15 ani. Într-o societate patriarhală în care violența de gen e la cote alarmante mesajul este “statul opresor, e un macho violator”. Violatorii sunt polițiștii, judecătorii și întregul stat pentru că nu iau măsurile necesare de prevenire și combatere a violenței împotriva femeilor.
Ela Crăciun: Este absolut esențial să vorbim despre violență de gen în contextul în care aceasta continuă să facă enorm de multe victime. În contextul în care e o violență extrem de cotidiană și de înrădăcinată sistemic și…de mușamalizată. Cei care se simt incomodați de faptul că noi punem pe masă ceea ce s-a ascuns până acum sub preș, sub violența unui adevărat regim al tăcerii, ar trebui să se gândească: De ce mă incomodează să aud când femeile vorbesc despre experiențele lor cotidiene de agresiune și violență de gen? Oare sunt și eu – poate nu un agresor direct, dar un complice? A încuraja regimul tăcerii care susține violența de gen este a îi fi complice.
Repetiția e mama învățării. Poate trebuie să explicăm, pentru a mia oară, de ce e important să înțelegem că a nu bate și a nu viola nu te face cetățean model. Ce părere aveți?
Adela Alexandru: Violența de gen este normalizată în societatea patriarhală, atât în Est cât şi în Vest. În România 81% din cazurile de violenţă se petrec la domiciliu – atât în rural (53% din cazuri), cât şi în urban (47%). Tot în 81% dintre cazuri, victimele violenţei sunt femei pe când în 92% dintre cazuri bărbaţii sunt agresori, iar 1 din 4 românce a fost agresată fizic sau sexual de partener. Cu toate acestea, doar 4% din actele de violenţă ajung în instanţă. A nu bate și a nu viola nu te face un cetățean model!
Ela Crăciun: Îndrăznesc să spun că în sine agresiunea vine ca un atribut, ca un mandat al masculinității așa cum o înțelegem noi tradițional. A fi violent sau cel puțin dominant este ceea ce te face “bărbat” în primul rând, iar apoi, printr-o extensie a centralității masculinității ca punct de referință al societății, este ceea ce te face și cetățean. Crezul nostru feminist pe care îl revendicăm este unul de contestare și revendicare a însăși țesăturii din care este croită societatea, acest sistem centrat pe însăși atributele masculinității patriarhale, a dominației și a inegalității sociale.
România se confruntă cu sentințe absolut revoltătoare în caz de viol al minorelor. Se consideră că acele copile de 13, 14 ani ”au provocat” violatorul. În ce măsură e acest eveniment o încercare de a schimba aceste mentalități retrograde?
Adela Alexandru: Blamarea victimei este tot o formă de violență. Mesajul pe care noi îl transmitem pe refrenul cântecului este: “Iară vina nu-i a mea, nici unde eram, nici ce purtam/ Violatorul ești tu!”
Ela Crăciun: Cultura de blamare a victimei stă la baza patriarhatului ca și sistem socio-politic, și deși frapante prin violență și absurditate, aceste cazuri nu vin deloc de o formă surprinzătoare, ci urmează deja niște tiparuri patriarhale clare. Asta desigur, nu le face deloc acceptabile. Aici e unde vrem să intervenim prin a schimba felul în care considerăm aceste abuzuri ori situații excepționale de domeniul absurdului ori pur și simplu lucruri care nu ne privesc; să schimbăm felul în care perpetuăm o cultură a violului și a violenței împotriva femeii prin legitimarea lor ca parte dintr-un “normal”.
S-a vorbit foarte mult despre cazul Caracal și despre incompetența poliției. Considerați acest marș un semnal de alarmă în ce privește misoginia poliției?
Adela Alexandru: Considerăm ca nu s-au schimbat multe din iulie 2019, deși ne-am fi așteptat ca autoritățile să reacționeze mai rapid după cazul Caracal. Anul 2020 a debutat cu scandalul primarului PNL care a violat două minore traficate. Din cauza traumei, una din fete a încercat să se sinucidă. Primarul nu a pățit nimic, iar politicienii nu au luat atitudine publică împotriva violenței la care sunt supuse fetele și femeile în această țară. În contextul acesta, „Poliția Ucide!” reprezintă poziția noastră împotriva unui sistem de control și pedeapsă care participă la umilirea și distrugerea vieților femeilor.
Dacă ar fi să vă gândiți la cele mai optimiste așteptări ale voastre cu privire la rezultatele acestui marș, care ar fi acelea?
Adela Alexandru: Revendicările noastre sunt cele pe care le-am transmis an de an, și pe care vom continua să le susținem atât timp cât va fi necesar: formarea obligatorie a polițiștilor, personalului juridic și medical în problematica violenței de gen; simplificarea procedurilor instituționale de raportare a violurilor și a agresiunilor sexuale, cu respect pentru femei, fără a le obliga să retrăiască trauma; debirocratizarea procesului de eliberare gratuită a certificatului medico-legal pentru cazurile de viol, violență domestică și alte forme de violență; mai multe adăposturi în toată țara pentru persoane care se confruntă cu violență domestică și sexuală; informații oficiale cu privire la câți abuzatori sunt printre polițiști și cine sunt aceștia; simplificarea procedurii prin care persoane abuzate sau ignorate de către agenți ai Poliției să poată depună plângeri împotriva acestora; întărirea și subvenționarea serviciilor de transport și locuire publice la nivel national; introducerea în școli a unor programe accesibile dedicate educației pentru sănătatea reproducerii și egalitate de gen.
Ela Crăciun: Impactul pe care ni-l dorim ține de multe paliere, atât sistemice, instituționale cât și sociale și culturale. Sperăm, dincolo de toate aceste revendicări politice regăsite în manifestul nostru, să contribuim și la creșterea conștientizării problematicii de gen și aducerea ei în vizibil dar și la sădirea unor noi identități de interrelaționare fundamentate pe solidaritate și principii orizontale de egalitate.
Baricada este o publicaţie independentă, care este sprijinită financiar de către cititorii săi. Devino unul dintre ei! Dacă acest articol ţi-a plăcut, sprijină existenţa Baricadei! Avem nevoie de tine! Vezi cum ne poţi ajuta – aici!
