Christophe Leclercq, membru al grupului experților la nivel înalt (HLEG) din CE privind dezinformarea, a propus, ca un drept democratic de bază, ca noua Comisie Europeană să aibă un comisar pentru libertatea cuvântului. Uniunea Jurnaliștilor din Bulgaria a avertizat că se pregătește o nouă lege mediatică care va pune botniță presei
„În Comisia Europeană actuală nu există un portofoliu specializat în politica media. Iată de ce, propunem înființarea unui portofoliu focusat pe apărarea drepturilor democratice, între care şi libertatea cuvântului şi independența jurnalismului, care să fie înființat în cadrul Comisiei Europene după europarlamentarele din mai. Avem nevoie de un eurocomisar pentru democrație şi o direcție generală intitulată simplu, Democrație, una care, în condițiile lumii digitale contemporane, să lucreze pe această temă a rețelelor şi platformelor sociale, şi să militeze pentru o media independentă. Acum 10 ani au fost depuse multe eforturi pentru a salva băncile. Astăzi trebuie să salvăm media, asta cu adevărat contează pentru democrație”, a declarat Christophe Leclercq în cadrul unei discuții despre libertatea presei, discuție ce a avut loc la Uniunea Jurnaliștilor din Bulgaria. Leclercq este membru al grupului experților la nivel înalt pe probleme de dezinformare din cadrul Comisiei Europene şi fondator al respectabilului Euractiv, un site ce funcționează la Bruxelles şi are departamente în multe ţări europene. Vizita lui Leclercq a fost susținută de jurnalistul bulgar Gheorghi Gotev, care lucrează de ani buni la Euractiv.
Organizatorii şi gazdele evenimentului – președintele Consiliului de Guvernare al Uniunii Jurnaliștilor (UJB) din Bulgaria, Snejana Todorova şi un număr de membri ai uniunii, l-au pus la curent pe oaspete cu mediul social-politic din Bulgaria, unul dificil pentru libertatea presei şi a jurnalismului independent. S-a subliniat cum anumite propuneri ale UJB pentru modificări legislative în apărare libertății presei, a muncii jurnalistice şi a interesului public nu au primit atenție din partea comisiei pe probleme de media din Parlamentul Bulgar. În schimb, a fost promulgată o altă inițiativă legislativă, succint numită „legea Peevski”, după numele unuia dintre propunători, un oligarh media cu propriile sale interese în domeniu.
UJB crede că este cel puțin alarmant că în momentul de față, „pe furiș”, fără participarea niciunor organizații jurnalistice şi persoane respectate din breaslă, se pregătește rapid o nouă lege media, una care pretinde că urmărește directiva europeană din noiembrie 2018 pentru serviciile media audiovizuale. Este foarte probabil că această nouă lege va pune botniță tuturor media şi a jurnalismului independent, „eliberându-i” pe cei din guvern de grija unor investigații şi dezvăluiri nepotrivite.
Cu această ocazie, Consiliul de Guvernare al UJB a pregătit şi a trimis o scrisoare deschisă către președintele Bulgariei, către președintele Parlamentului, către premier, către grupurile parlamentare şi un număr de ambasade străine.
În scrisoare se afirmă:
„Ne sperie faptul că eurodirectiva va fi interpretată într-un mod abuziv şi va fi transpusă într-un fel limitativ, adică va fi folosită ca un bun prilej pentru a îmblânzi nu doar media electronică, ci toată media în ansamblu, pentru că, după cum este bine știut, aproape fiecare ziar are propriul său site.
Pretextul ca se luptă cu așa-numitele știri false va fi un bun argument pentru implementare. Dorim să reamintim că această noțiune nu este nicăieri definită clar şi exact, dar deja în multe țâri se folosește cu acribie că o unealtă bună de a lovi media incomodă, cea care distribuie informații în detrimentul conducătorilor. Este evident că elitele noastre sunt ispite să folosească și ele această practică. Consiliul pentru Media Electronice, a cărui esență, structură şi funcții au fost deformate în cursul anilor, este o armă utilă în acest caz. Nu este întâmplător că acest Consiliul pentru Media Electronice este primul susținător al acestor modificări legislative care servesc puterea.
UJB crede că problemele mediului mediatic din Bulgaria sunt mult mai acute. În opinia noastră sunt necesare modificări care să salveze jurnalismul profesional şi de calitate. Este necesar să fie apărată munca şi profesia responsabilă a jurnalistului, să-i fie îmbunătățită poziția socială în societate, să nu trăiască în deprivare, să-i fie dată posibilitatea să-şi exprime într-adevăr liber poziția de cetățean, să nu fie forțat să țină cont de hachițele politice ale celor de la putere şi ale mogulilor media, care deseori se află sub controlul puterii, aceasta folosind instrumente diferite pentru scopurile sale.”