Cel mai recent raport al Registrului Național Polonez al Datorilor (KRD) reprezintă o lectură șocantă. Îndatorarea polonezilor către aşa-numitele companii de împrumut s-a dublat în ultimii patru ani. Însă presa mainstream continuă să afirme că economia poloneză de azi și tranziția sunt succese majore
Statistic vorbind, cetățeanul polonez mediu este împovărat cu o datorie de 4.531 zloți polonezi (PLN), echivalentul a 1.040 euro, către așa-numitele companii de creditare (diferite de bănci). Creșterea datoriei individuale este alarmantă. În 2015 acest indicator avea o valoare de două ori mai redusă, de doar 2.451 PLN (565 euro). Situația e una chiar mai sumbră, după datele prezentate de KRD, datoriile tinerilor către companiile de creditare crescând dramatic în ultima perioadă. Majoritatea creditelor au fost generate prin servicii de creditare online. Sectorul de împrumut (companiile menționate mai sus care dau credite, dar care nu sunt bănci) s-a amplificat substanțial în Polonia, fiind pe cale să devină una dintre cele mai mari industrii din țară.
Raportul afirmă că ”cel mai îndatorat segment din populaţie este cel ce locuiește în marile orașe. Ei au o datorie de peste 1,2 miliarde de PLN (276 milioane de euro) către companiile de acest tip. În zonele rurale și în orașele mici îndatorarea către aceste companii este mult mai mică, ridicându-se la mai puțin de 372 milioane de PLN (85,8 milioane de euro).”
Însă o altă statistică ne permite să avem o privire mai comprehensivă cu privire la arhitectura sărăcirii din Polonia. Mai precis, în orașele mari oamenii iau mai multe împrumuturi, pe care, de altfel, le plătesc la timp. Situația este cu totul diferită când vine vorba de zonele rurale. Numărul celor care nu-și pot plăti datoriile crește cu o viteză amețitoare.
”Locuitorii așezărilor cu o populație până la 5.000 de locuitori au probleme mult mai mari în a-și plăti datoriile la timp. Ei însumează dări de aproape 353 milioane de PLN (81,4 milioane de euro) credite întârziate. Piața muncii este foarte limitată în zonele lor și salariile sunt mici”, a declarat Adam Łącki, președintele Biroului de Informație Economică al KRD, pentru portalul financiar polonez money.pl. Acesta a adăugat și că oamenii iau împrumuturi tot mai des și în cantități sporite, părând a nu se gândi prea mult dacă își pot plăti datoriile.
”Evident, este un dezastru. Media, comentatorii, și, bineînțeles, ”experții” de toate tipurile încercă să dea vina pentru ceea ce se întâmplă pe faptul că creditele sunt acum mai accesibile, cetățeni putându-le accesa și online. Asta poate fi o variabilă, dar sărăcirea este un factor mult mai important. Datoriile cresc rapid și oamenii se îndatorează fără a sta prea mult pe gânduri. Sunt folosiți acești bani pentru o mașină nouă sau un televizor? Nu cred. Cea mai marea parte a rapoartelor vorbesc despre cum cheltuielile uzuale ale oamenilor sunt acoperite din banii împrumutați. De exemplu, bătrânii folosesc aceste servicii pentru a-și plăti tratamentele medicale. Este cât se poate de vizibil țunami-ul îndatorării tinerilor. Cu siguranță că asta va conduce cât de curând la deteriorarea spectaculoasă a pieței muncii pentru începători. Capitalismul îi vrea pe oameni îndatorați, pentru că ei sunt mult mai vulnerabili și pregătiți să accepte chiar și cele mai precare condiții de muncă. Toate acestea se întâmplă într-o perioadă de relativă stabilitate economică. Ceea ce se va întâmpla odată cu recesiunea economică este un subiect ce ține de imaginația catastrofică”, a comentat Maciej Wiśniowski, editorul site-ului polonez de stânga Strajk.eu.
Când vine vorba de datoriile din Polonia, cu cât mai studiem mai profund tema, cu atât mai înspăimântătoare devine ea. O privire mai cuprinzătoare asupra datoriilor polonezilor către companiile creditoare ne arată o valoare impozantă a datoriilor, de 71 miliarde de PLN (16,37 miliarde de euro), ce include dobânzi pentru întârzierea plăților, credite, întârzieri pentru sprijinul pentru creșterea copiilor, note de plate pentru telefon, utilități, chirii și diferite alte penalizări. Din iunie 2017 până azi îndatorarea a crescut constant, după cum arată și Indexul Plăților Întârziate.
În capul listei celor mai îndatorați polonezi se află un bărbat în vârstă de 62 de ani din regiunea Lublin. Socotind și dobânda, acesta trebuie să plătească nu mai puțin de 68 milioane de PLN (15,5 milioane de euro). În medie, fiecare polonez datorează 26.000 de PLN (6.000 de euro) – către companiile de împrumut având în vedere și formele de penalizare amintite mai sus.