Referendumul pentru familie și avatarurile naționalismului

Iniţiativa susţinută de PSD scoate în evidență feţele adevărate ale tuturor forţelor politice din România

După cum știm, în week-end, în timpul ședinței Comitetului Executiv al Partidului Social Democrat, s-a luat decizia organizării referendumului pentru susținerea familiei tradiționale, la data de 7 octombrie a. c. Liviu Dragnea a anunțat că această dată urmează să fie prezentată Parlamentului pentru aprobare. Decizia era previzibilă, întrucât social-democrații anunțaseră de multă vreme susținerea în Parlament a acestui refrendum. Cred că organizarea referendumului reprezintă o bună ocazie pentru a clarifica câteva chestiuni de ordin ideologic și doctrinar, legate de spațiul nostru public. În acest sens, voi începe cu câteva puncte de doctrină enunțate recent de premierul Ungariei Victor Orban, pe care le consider utile pentru acest demers. Iată texul său pe larg:

„Am formulat cinci teze pentru proiectul de construcție al Europei Centrale. Prima dintre ele este că fiecare țară europeană are dreptul de a-și apăra cultura sa creștină și dreptul de a respinge ideologia multiculturalismului. A doua noastră teză este că fiecare țară are dreptul de a-și apăra modelul de familie tradițională și este îndreptățită să susțină că fiecare copil are dreptul la o mamă și un tată. A treia teză central-europeană este că fiecare țară are dreptul să-și apere sectoarele și piețele economice naționale strategice care au o importanță crucială pentru ea. A patra teză este că fiecare țară europeană are dreptul să își apere granițele și să respingă imigranții. Iar a cincea teză este că fiecare țară europeană are dreptul de a accentua principiul  «o națiune/un vot» în cele mai importante chestiuni, iar acest drept nu trebuie încălcat în Uniunea Europeană. Cu alte cuvinte, noi, europenii centrali, susținem că există viață dincolo de globalism, care nu reprezintă singura cale. Calea Europei Centrale este calea alianței între națiunile libere.”

Orban propune așadar un proiect politico-ideologic care se poate reduce la cinci puncte esențiale: 1) Apărarea identității creștine și respingerea multiculturalismului; 2) Apărarea familiei tradiționale; 3) Apărarea piețelor economice naționale; 4) Respingerea emigrației musulmane; și 5) Vocea unei țări europene nu poate fi înfrântă de vocea Bruxelles-ului. Proiectul lui Orban este clar, concis și lovește în inima proiectului european promovat de la Bruxelles: susținerea drepturilor minorităților sexuale, susținerea imigrației musulmane și promovarea libertății de circulație a mărfurilor și capitalului, în detrimentul piețelor naționale. Desigur, nu putem să nu observăm că referendumul pentru familia tradițională vizează exact primele două puncte ale proiectului propus de Orban. Faptul nu este întâmplător, căci motivația principală a inițierii campaniei de strângere de semnături pentru acest referendum a fost dată de apărarea „identității naționale” care are la bază valorile creștine și contracararea ideologiei „sexomarxiste”, văzută ca un avanpost al globalismului. Din similaritatea obiectivelor propuse rezultă și afinitatea dintre ideologia susținută de apărătorii familiei tradiționale și orbanism.

Dacă ne uităm puțin în trecutul nu foarte îndepărtat, putem observa că ideile lui Orban nu sunt deloc noi, ci, dimpotrivă, ele rezultă din adaptarea la contextul actual a naționalismului doctrinar clasic.

Astfel, naționaliștii români din prima jumătate a secolului al XX-lea erau susținătorii acelorași principii, adaptate contextului de atunci: 1) Apărarea identițății creștine și respingerea influențelor moderniste, liberale, democratice etc.; 2) Existența familiei tradiționale era subînțeleasă, nu exista un „pericol” anume față de care să trebuiască apărată; 3) Susținerea intereselor economice ale românilor, în special în defavoarea celor ale evreilor, dar și ale capitalului străin. Încurajarea capitalului autohton; 4) Excluderea din viața economică și socială a evreilor imigrați în România; 5) Construirea identității naționale și apărarea suveranității. Principiile sunt aceleași, chiar dacă „pericolele” de care trebuia apărat poporul atunci erau altele. Iar discursul naționalist al epocii a variat de la o formă moderată a sa, până la una extremist-agresivă.

Apoi, chiar dacă poate părea surprinzător în primă instanță, aceleași idei centrale se regăsesc și în doctrina național-comunistă promovată în epoca Ceaușescu. 1) Apărarea moralei socialiste și respingerea influențelor decandentismului occidental; 2) Susținerea familiei tradiționale și interzicerea avortului; 3) Câștigarea independenței economice, până la autarhia totală; 4) Excluderea minorităților naționale; și 5) Apărarea suveranității și independenței naționale. Desigur, metamorfoza ideilor naționaliste în contextul epocii Ceaușescu necesită câteva lămuriri.

1) În mod normal, naționalismul european își apropria valorile creștine. Însă, cum în epoca comunistă creștinismul era nefrecventabil din punct de vedere ideologic, identitatea creștină a fost înlocuită cu morala socialistă, care își propunea să facă din fiecare cetățean un erou al muncii. Pericolul cel mai mare la adresa eroismului muncii îl constituia morala burgheză occidentală, cu comoditatea și individualismul consumerist pe care le promovează. De aceea, pericolul exterior cel mai mare era întruchipat de „decadentismul occidental”.

2) Deși în primă instanță comunismul a fost un regim progresist, din punctul de vedere al moravurilor tradiționale, legalizând avorturile, ulterior, din cauza numărului mare de avorturi, dar și a dorinței de creștere demografică a populației României, avorturile au fost interzise legal. Interzicerea s-a făcut în numele moralei socialiste, însă, din acest punct de vedere, nu este o diferență prea mare între Polonia conservatoare de azi și România comunistă de atunci.

4) În perioada comunistă nu exista o ideologie explicită împotriva minorităților etnice, însă, la adăpostul pretinselor drepturi acordate minorităților, regimul a recurs la vinderea populației de etnie ebraică sau germană.

3) și 5) Obținerea independenței economice a fost o adevărată obesie a regimului Ceaușescu, aceasta fiind văzută ca o cale necesară pentru obținerea suveranității absolute. Obsesia a fost atât de mare încât a forțat plata întregii datorii externe, efort care a subminat finalmente regimul din punct de vedere economic.

Iată așadar, cum aceleași idei de bază se regăsesc metamorfozate în funcție de contextul social și politic în care sunt expuse, încât uneori sunt de nerecunoscut. Însă, important aici este că ideile prezentate de Victor Orban nu sunt deloc noi, liderul maghiar nu face decât să se racordeze din punct de vedere ideologic la naționalismul european clasic.

Acestea fiind spuse, consider că referendumul pentru modificarea Constituției și campania de promovare care-l va preceda poate constitui o adevărată hârtie de turnesol pentru spațiul nostru public. Identitățile politice pot fi puse acum mult mai bine în lumină. De aceea aș dori să adresez aici câteva întrebări al căror răspuns va juca un rol revelator.

1) Este PSD, care susține acest referendum, un partid naționalist?

Răspunsul este NU. PSD nu este un partid naționalist, așa cum este bună oară FIDESZ-ul lui Victor Orban. Cu toate acestea, spre deosebire de partidele de opoziție, în cadrul PSD-ului se regăsește un oarecare autohtonism, care mai răbufnește prin câte o replică nepotrivită la adresa multinaționalelor sau prin aluzii la susținerea capitalului autohton. Însă, dincolo de aceste expresii, mai mult sau mai puțin accidentale, PSD-ul nu are manifestări, nici implicite, nici explicite, care să-l poată cataloga ca partid naționalist. Mai mult decât atât, la ora actuală, nu există în România nici un partid care să susțină în mod explicit o agendă naționalistă.

2) Există pericolul ca PSD să ne scoată de pe „traiectoria europeană”, referendumul constituind un prim pas în acest sens?

Cred că răspunsul la această întrebare este mai degrabă unul negativ. În primul rând, Liviu Dragnea a pregătit soluția „rabinică”: după ce Constituția va fi modificată, în sensul protejării familiei tradiționale, se va pune în discuție legea parteneriatului civil, care va face referire și la persoanele de același sex. Astfel, va fi împăcată „capra” Bruxelles-ului cu „varza” autohtonă! Apoi, chiar dacă unii comentatori îl văd pe Liviu Dragnea un dictator avant la lettre, cred că în momentul de față, și dacă și-ar dori, PSD-ul nu are nici resursele intelectuale și nici economice pentru a scoate România de sub influența Bruxelles-ului și a instaura un regim „iliberal”, conducând-o în tabăra țărilor de la Vișegrad.

3) Este PSD un partid conservator?

Răspunsul la această întrebare este unul ambiguu. Din punct de vedere doctrinar, PSD-ul nu are puncte care să-l califice ca partid conservator. Pe de altă parte, având în vedere conservatorismul și tradiționalismul larg răspândite la nivelul societății românești, precum și faptul că PSD-ul are un electorat fidel în zona rurală, partidul nu poate fi indiferent față de dorințele acestui electorat. Din acest punct de vedere, PSD-ul acționează de multe ori de facto ca un partid conservator, putând fi considerat la ora actuală cel mai mare partid conservator din România. Se regăsesc aici anumite afinități cu partidul lui Orban, eticheta de partid conservator populist potrivindu-se mult mai bine PSD-ului decât cea de partid de stânga.

4) Care este poziția partidelor de opoziție?

PNL, cel mai mare partid de opoziție, a anunțat prin vocea președintelui Ludovic Orban că partidul nu va adopta o anumită poziție față de referendum, lăsându-și membrii să voteze fiecare după propria conștiință. USR este singurul partid parlamentar care se opune în mod explicit organizării referendumului. Știm că această decizie a fost luată în urma unui alt referendum în interiorul partidului, care s-a soldat cu demisia lui Nicușor Dan, fostul președinte al USR. Din acest punct de vedere, putem spune că la ora actuală USR este singurul partid din România a cărui agendă explicită este apropiată de agenda Bruxelles-ului.

5) Care este poziția conservatorilor de dreapta?

Există multe voci în spațiul public care declară că aparțin conservatorismului politic. Este aproape de la sine înțeles că toți (cu mici excepții) sunt susținători ai referendumului. Însă, o parte din aceste voci, care provin aproape în totalitate dintre foștii susținători ai președintelui Traian Băsescu, au vederi ideologice apropiate de cele ale lui Victor Orban (mai puțin punctul referitor la protejarea pieței naționale, pentru care nu există nici o voce la ora actuală în România). Desigur, apropierea de Victor Orban ar fi cu totul incomodă pentru astfel de personaje. De aceea cred că, atât pentru lămurirea lor proprie, cât și a noastră, ar fi util să precizeze ce anume îi apropie și ce anume îi separă de ideile liderului maghiar. Ar fi cu siguranță un exercițiu binevenit…

Dacă ar fi să tragem o scurtă concluzie în urma celor spuse mai sus, am putea afirma că referendumul pentru familie scoate în evidență același haos doctrinar pe care îl cunoșteam deja la partidele noastre. Deși PSD se prezintă ca un partid de stânga, acționează în realitate ca un partid conservator. Deși în România există un potențial destul de ridicat pentru euroscepticism, la ora asta nu există nici un partid eurosceptic, care să includă pe agenda sa și un astfel de referendum. Căci, chiar dacă PSD-ul susține referendumul, el nu este nici pe departe un partid eurosceptic. Deși în România trăiește o populație cu mentalitate conservatoare raportat la restul Europei, paradoxal, nu există nici un partid declarat conservator care să reprezinte din punct de vedere politic vocea acestor oameni. Deși PNL este un partid liberal și, teoretic, ar trebui să apere și să protejeze libertățile individuale, paradoxal, evită să-și asume o poziție explicită împotriva proiectului. Căci ce partid ar putea fi mai potrivit pentru a se opune unui proiect „iliberal”, dacă nu un partid liberal? Dintre partidele semnificative, doar USR respinge în mod explicit proiectul de modificare a constituției, dovedindu-se, din acest punct de vedere, a fi cel mai important susținător al agendei bruxelleze în România. Este, de altfel, și singurul partid care manifestă măcar o coerență cu sine însuși…