Gheorghiță Zbăganu: Ideea comunistă încă există 100 ani după Revoluția Bolșevică pentru că exploatarea există

Interviu cu matematicianul comunist după vizita lui la Sankt Peterburg și Moscova cu ocazia sărbătoririi centenarului Revoluției din Octombrie – despre evenimentele din Rusia, lecțiile prăbușirii USSR, stigmatizarea ideilor de stânga și motivele să fii comunist astăzi

Născut în 1951, Lugoj, jud. Timiș. Absolvent al facultății de matematică a universității București (1975) și a celei de Filosofie – Istorie (1982). Profesor la facultatea de matematică-informatică și cercetător la Institutul de Statistică Matematică și Matematică Aplicată București. Devenit comunist în 21 august 1992, după moartea fratelui său Virgiliu Cătălin Zbăganu, primul care a încercat să reorganizeze Partidul Comunist Român. Membru în Partidul Socialist Român, care în 2010, la un congres și-a schimbat numele în PCR dar hotărîrea congresului a fost infirmată de ”justiția” română pe baza unei legi pre- și anti- constituționale din 1991.

Domnule Zbaganu, între 1 și 8 noiembrie 2017 ați fost în Sankt Peterburg și Moscova pentru sărbătorirea centenarului Revoluției din Octombrie. Ce impresii aveți despre felul în care Rusia a sărbatorit ziua 7 noiembrie? Pare că în Rusia de astăzi Revoluția din Octombrie este un eveniment nepotrivit, care este considerat străin sufletului popular rus și al ortodoxiei și iată de ce ea a fost sărbătorită relativ liniștit…

Nu aș putea spune cum a sărbătorit Rusia centenarul revoluției bolșevice, ci cum au sărbătorit-o comuniștii ruși și reprezentanții celor 103 de mișcări de stînga participante la al  19-lea forum al partidelor  comuniste și muncitorești de la Sankt Peterburg și apoi la Moscova. A fost ceva copleșitor.

Leningradul s-a pregătit pentru săptămîna centenarului (1-8 noiembrie) pentru turiștii amatori de istorie. Unele autobuze erau placate cu bannere cu crucișătorul ”Aurora” pe care scria 1917 – 2017. După lăsarea întunericului în marea piață a palatului de iarnă se făcea un mare spectacol de muzică și lumini: pe pereții Ermitajului se proiectau filme documentare cu revoluția pe un fond sonor revoluționar. De altfel și Ermitajul avea la parter o expoziție dedicată revoluției. Acolo a fost mult mai multă lume ca de obicei, deși prețul era cam pipărat: 15 euro.

Apropo de turiștii de stînga: un grup de vreo 30 de persoane din Argentina a venit cu același avion cu care am venit și eu. Am intrat cu ei în vorbă pe aeroportul din Istanbul, așteptînd avionul. Erau comuniști, dar nu aveau legătură cu evenimentul la care mergeam eu. Voiau să vadă Patria Revoluției. Excursia le era organizată de o agenție de turism argentineană. Și nu aveau nevoie de viză, spre deosebire de noi, cei din UE.

Dacă e un eveniment nepotrivit? Posibil, pentru burghezia de la putere. De fapt nu posibil, ci chiar foarte probabil. De anul acesta s-a inventat o nouă sărbătoare națională – 4 noiembrie. Ea este legată de eliberarea Moscovei de sub ocupația poloneză în 1612. Caraghios este că trupele poloneze au părăsit Moscova exact pe 7 noiembrie. Dar actualii politruci nu au avut tupeul să pună sărbătoarea chiar în ziua asta.

Știm cu toții cum istoria se schimbă de la an la an. Adică se schimbă percepția trecutului. Este un truism. Pentru actuala clasă de la putere, 7 noiembrie 1917 a fost o trădare. Rusia a capitulat în fața unei țări învinse – așa pune problema Putin. Dacă Rusia nu capitula, era în tabăra învingătorilor. Nu cunosc vreun exemplu de țară victorioasă care să accepte să piardă teritorii. Așadar Rusia nu se dezmembra. Nu mai exista Polonia, Finlanda, statele baltice, Ucraina, Belarus. Rusia victorioasă ar fi luat o halcă din Austro Ungaria și alta de la Imperiul Otoman. Poate și vreo colonie germană. Lumea ar fi arătat altfel. Probabil că ar fi rămas colonială. Pentru șovinii ruși da, a fost o trădare, Rusia ar fi fost cu o populație dublă și – probabil – jandarmul Europei, așa cum mai fusese după 1815.

În Rusia există Partidul Comunist din Federația Rusă (PCFR), cărui lider Ghenadi Ziuganov stă în putere încă de la începutul tranziției. Ce rol joacă acest parid în Rusia de astăzi?

Este cel mai puternic partid de opoziție din Rusia, cu 42 de membri în Dumă. De fapt, cel mai puternic partid – căci partidul lui Putin Rusia Unită (care domină Duma cu 340 membri) este o adunătură heteromorfă de pretendenți la o felie de putere. PCFR are cîteva sute de mii de membri, un nucleu dur de vreo 12% din electorat, primari, consilieri. Ziuganov este un tip remarcabil, care emană forță și optimism.

Ce ar face ei dacă ar ajunge la putere? Nu cred că vor face prea multe. Ar încerca să mai umanizeze, probabil, capitalismul rus care e și mai sălbatic decît la noi. Salariul minim este rușinos de mic (112 de euro), indicele Gini este rușinos de mare – la fel de mare ca în SUA.

Am remarcat mulți tineri comsomoliști. Am văzut două spectacole făcute de ei. Dansatori, coriști. Jos pălăria. Partidul Comunist al Federației Ruse nu este singurul partid comunist de acolo. Mai există încă două, cel puțin, care au fost prezente la centenarul revoluției. Plus alte mișcări de stînga. Este vorba de Partidul Comunist Muncitoresc care a fost prezent acolo chiar cu președintele său Tiulkin și de Partidul Comunist URSS. Ele sunt la stînga lui Ziuganov. În cuvîntarea sa Tiulkin chiar a avut accente polemice față de PCFR și față de Partidul Comunist Chinez (80 milioane membri) pe tema tolerării miliardarilor.

E o mare aglomerație în zona comunistă, dar partidul lui Ziuganov este de departe cel mai mare. Sigur că există pericolul să fie infestat cu oportuniști dar asta e situația cu toate partidele mari. Față de partidul lui Putin, PCFR are un mare avantaj: doctrina marxist leninistă și tradiția.  În rest, mai există opoziția de dreapta: fascistoidă și caricaturală – gen Jirinovski – sau coloana a cincea a NATO – gen Navalnîi.

De obicei socialismul din USSR este considerat ceva monolitic, dar el recunoaște etape diverse – comunism militar, Noua Politică Economică, stalinism, destalinizare, stagnarea în timpul lui Brejnev, perestroica lui Gorbaciov. Ce lecții ați învățat de la victoria Revoluției din Octombrie în 1917 și de la evoluția următoară a socialismului, care a dus și la dezmembrarea USSR? Oare popoarele Blocului Estic n-au fost trădate exact de aceleași elite care a trebuit să fie tocmai cel mai loiali ideilor socialiste?

Dacă e vorba de lecțiile învățate, ele diferă de la om la om. Pentru Ziuganov dezmembrarea URSS a fost rezultatul trădării lui Gorbaciov și Ielțîn. El este consecvent, asta susține de 26 de ani, de cînd a publicat un articol în Soviețkaia Rossia: perestroica de fapt a dus la dezmembrarea statului, glasnost a dus la războiul psihologic împotriva poporului sovietic iar clasa de la putere este o alianță dintre nomenclaturiști trădători, interlopi, obscurantiști și lumpenintelectuali. O fi așa, nu zic nu, dar cum de au ajuns la putere și cum de sunt tolerați de populație? Pentru partidele comuniste radicale lucrurile sunt clare: cauza cauzelor este renunțarea la dictatura proletariatului, revizionismul și oportunismul. Sigur că da, socialismul a fost trădat de elitele sale. Am văzut-o peste tot.

Din punctul meu de vedere cauza cauzelor – cel puțin în Europa – a fost monopartidismul. Cauzele nu au fost economice, ci politice. Așa cum burghezia are multe partide din care să aleagă, tot așa și clasa muncitoare trebuia să aibă mai multe partide. Sfînta sfintelor, de care nu trebuia să se atingă, era proprietatea socialistă asupra mijloacelor de producție. Asta trebuia fixată în constituție și atît. La fel cum acum de fapt este la putere un singur partid – al burgheziei – sub mai multe forme (PSD, PNL, USR) și în socialism trebuiau să fie unul cu mai multe forme (PCR, PSR, PSD).

Și mai este o problemă. Socialismul ar trebui să însemne trei lucruri: proprietate socialistă asupra mijloacelor de producție, planificare și control muncitoresc asupra planului, asupra efectuării lui, control al puterii politice și economice. Al treilea este cel mai greu de realizat. Dacă muncitorii nu vor să își bată capul să controleze, ce faci? Fostele regimuri socialiste nu au reușit să răspundă satisfăcător. Nici în Iugoslavia, unde se predau cursuri de autoconducere membrilor de partid.

Astăzi în țări precum România și Bulgaria există un stigmat asupra tuturor idei care ar putea fi interpretate ca fiind de stânga. Ce trebuie să se întâmple așa că societățile noastre să se elibereze de complexele, create în cadrul tranziției, și să evalueze cele 45 de ani de socialism fără nevoia de a condamna automatic, fără emoțiuni extreme, dar cu recunoaștere și a negativelor, și a reușirilor acestei perioade istorice?

Stigmatul acela de care vorbești este în mintea fricoșilor și a fost creat în laboratoarele de propagandă vestice. Trebuie să se formeze o masă critică de dușmani ai capitalismului, mai ales a celui colonial care este acum în țările noastre, care a dus la dezindustrializare, depopulare, inegalitate. La voi în Bulgaria situația pare mai bună în acest sens. Dar nici la noi nu suntem departe de ea: deja tinerii nu mai sunt fascinați de zeul Piață, de UE și de NATO. Lucrurile evoluează în acest sens. Propaganda anticomunistă se tocește pe zi ce trece.

E adevărat că încă mai are forță: după 27 de ani de socialism (să zicem 1970) deja propaganda anticapitalistă din țările noastre se uzase. E adevărat că imperialismul vestic știe să facă propagandă mai bine, dar lumea obosește să audă aceleași minciuni de atîția ani. Creșterea inegalității economice va ajunge la o limită intolerabilă chiar pentru cei care se ploconesc la proprietatea privată care – chipurile – este sfîntă.

Cu toate disensiunile sale, cu toate conflictele și fărîmițarea ei stînga – fie ea politică sau culturală – are rolul ei de jucat în crearea masei critice de care vorbeam. Noii istorici vor putea scrie o istorie mai normală a perioadei socialiste. Noii economiști vor vedea cum a evoluat economia și nivelul de viață în socialism și după și se vor întreba: oare a meritat dezindustrializarea? Noii sociologi vor vedea cum a evoluat populația înainte și după restaurația capitalistă și se vor întreba ce catastrofă a putut duce la depopularea țărilor noastre? Această catastrofă o vor vedea limpede: restaurația capitalistă.

Mulți oameni ar spune că prăbușirea URSS și dezmembrarea Blocului Estic arată că ideea comunistă este moartă. De ce ea continuă să fie în viață?

Aici e simplu de răspuns. Pentru că am intrat de 100 de ani în era revoluțiilor socialiste. Capitalismul este măcinat de crizele sale interne. Ideea comunistă este în viață și pentru că după prăbușirea regimurilor socialiste din Europa de Est capitalismul atacă la jugulară societatea.

Istoria nu s-a sfîrșit. Probabil acum 2400 de ani atenienii credeau că ideea democratică e moartă. Știi că democrația ateniană s-a sfîrșit după războiul peloponeziac. Uite că ideea a reînviat. Aș zice că ideea comunistă – ideea societății fără clase  și fără exploatarea omului de către om este în gena  speciei homo sapiens. Pentru că 1% din omenire are aceeași avere ca restul de 99%. Pînă unde se poate tolera inegalitatea? Pe măsura trecerii timpului perioada socialistă se va mitiza: oamenii își vor aduce aminte doar de cele bune ale ei și vor uita greutățile, relele ei, prin comparație cu prezentul lipsit de perspectivă. Spre furia actualilor politruci. Ultimele sondaje din țările ex-socialiste ne arată cum nostalgia după socialism nu scade.

Sunt sigur că mai devreme sau mai tîrziu dorul după socialism, adică după o societate mai umană, mai protectoare va fi valorificat. Capitalismul nu are viitor. Mai rău: este foarte probabil ca imperialismul vestic să declanșeze încă un război nimicitor pentru împărțirea resurselor. După el, dacă nu va fi socialism va fi barbarie.

Nu știu de unde va veni depășirea capitalismului. Poate din America Latină, unde Cuba și Venezuela rezistă eroic. Poate chiar din SUA, unde 40% din tinerii sub vârsta de 30 de ani sunt anticapitaliști. Opresiunea și exploatarea își generează propriile sale antidoturi. Poate chiar din China, dacă socialismul cu caracteristici chinezești se dovedește a nu fi capitalism, așa cum este acuzat de mulți stîngiști. Oricum, cheia este în controlul proprietății private care va trebui îngrădită cumva pentru a micșora inegalitățile sociale. Suntem pe o navă cosmică cu 7 miliarde de pasageri. Este intolerabil ca unii să aibă drept la o rație iar alții la mii de rații.