Expertul român de bună guvernare Codru Vrabie discută despre primul interviu al lui LCK ca şefă a procuraturii europene (EPPO), inclusiv despre ce am putea aştepta de la funcţionarea EPPO
Codru Vrabie este activist civic, trainer şi consultant pe teme de bună guvernare, transparenţă, responsabilitate şi integritate în sectorul public, contribuind la mai multe măsuri de reformă în justiţie şi administraţia publică. Licenţiat în ştiinţe juridice şi politice (România, Bulgaria, Statele Unite), respectiv masterat în ştiinţe administrative şi afaceri europene (România, Olanda, Spania), Codru lucrează din 1998 pentru societatea civilă din România. Din 2010, Codru lucrează în cadrul programului Lideri pentru Justiţie, care este replicat din 2017 şi în Republica Moldova.
Domnule Vrabie, Laura Codruţa Kövesi a ieşit cu un interviu pentru Euractiv Slovakia, care reprezintă prima ei ieşire publică după începutul muncii ei la şefia procuraturii europene (EPPO). Ce observaţii aveţi după lectură?
Am să-ncep cu 3 proverbe care-i foarte probabil că-s chinezeşti (sau, oricum, de prin orientul îndepărtat), deşi eu le-am auzit sau le-am citit direct în limba engleză:
—dacă eşti un ciocan, toate lucrurile din jurul tău par să fie cuie
—dacă ştii că semeni cu un cui, fereşte-te din calea ciocanului
—numai cuiul care iese din scândură e bătut în cap
Izgonirea dnei Kövesi de la DNA i-a crescut destul de mult profilul, vizibilitatea (şi, desigur, simpatia) într-o parte importantă a publicului din România. Însă dna Kövesi are mai degrabă reputaţia unui ciocan. Şi nu-i foarte uşor, nu-i natural pentru oameni să cadă în admiraţia (sau să stea multă vreme în admiraţia) unui ciocan—pentru că un ciocan îndeplineşte o funcţie simplă şi-atât – bate cuie(!), n-are valenţe estetice, artistice, motivaţionale, inspiraţionale, de leadership ori de vreun alt fel… Prin urmare, ştirea despre succesul repurtat de dna Kövesi la CEDO (Strasbourg) a fost preluată de publicul românesc mai degrabă ca o critică la adresa CCR şi a fostului ministru Toader, la adresa PSD şi, parţial, la adresa preşedintelui Iohannis, dar nu ca o adulaţie la adresa dnei Kövesi. Adică a fost preluată mai degrabă ca o nouă lovitură de ciocan în direcţia cuielor obişnuite.
Asta-i tot ce pot spune despre cum e văzută dna Kövesi în România acum. Senzaţia mea e că succesul de la CEDO va fi utilizat mai rapid în Polonia sau în Moldova, înainte de-a fi utilizat în altă parte. Mă gândesc în primul rând la judecătorul Igor Tuleya din Polonia şi la judecătoarea Domnica Manole din Moldova, dar e posibil să mai existe şi alte cazuri, mai puţin mediatizate, cum ar fi cele privind procurorii din Moldova. Şi în cazurile lor pare să fie vorba de sancţionarea politică a magistraţilor, pentru că au susţinut în spaţiul public nişte idei de politici publice contrare majorităţii de la guvernare. Iar succesul dnei Kövesi la CEDO scoate în evidenţă că politicienii nu pot sancţiona politic libertatea de exprimare a magistraţilor. Abia atunci, când precedentul obţinut acum va fi reutilizat si confirmat într-un alt caz (chiar dacă mai există o cale de atac, dar nu mă aştept la vreo răsturnare spectaculoasă de situaţie), abia atunci cred că dna Kövesi va începe să fie admirată cu sinceritate—până acum, am văzut doar admiraţie din oportunitate (sau chiar din oportunism!).
LCK a lăsat în interviu impresia că luptă pentru mai multe prerogative juridice, pentru un buget mai mare, pentru mai mulţi procurori şi pentru putere/independenţă în relaţiile cu procuraturile naţionale. Ce este realist să câştige în această luptă? Şi ce am putea aştepta de la funcţionarea EPPO, pentru început?
Aşa cum am arătat în interviul nostru din septembrie, vom putea vedea rezultate concrete de la EPPO abia prin 2022-23, ceea ce pică prost din perspectiva alegerilor europene din 2024. E lăudabilă intenţia dnei Kövesi de-a asigura independenţa operaţională a EPPO (inclusiv buget, personal, resurse, linii de comunicaţie etc), dar aici vom vedea un foarte mare obstacol, unul politic: Independenţa sporită (faţă de politicieni) de care se bucură procurorii în România este mai degrabă singulară în peisajul parchetelor din statele-membre UE. Aranjamentul constituţional românesc e foarte diferit, ba chiar neobişnuit; e atât de neobişnuit, încât nici măcar nu a fost suficient clarificat la nivel intern, după episodul din 2018.
Pentru nişte politicieni germani, de exemplu, deşi mai uşor de înţeles conceptual decât pentru (o parte din) cei români (sau bulgari sau maghiari sau polonezi!), va fi greu de acceptat că dna Kövesi solicită pentru EPPO un nivel de independenţă (faţă de politicieni) pe care procurorii germani n-o au nici la nivelul landurilor, nici la nivelul federaţiei germane, deci cum ar putea s-o aibă la nivelul UE?!? Problema cea mai dificilă va fi dubla comandă pentru procurorii din statele-membre care vor face legătura cu EPPO—şi e foarte probabil că ea se va rezolva doar printr-o decizie a CJUE de la Luxemburg. Acest conflict aşteptat va reprezenta un consum de timp şi de nervi garantat, plus oportunităţi pentru scris—pentru „jurnalism juridic european,” dacă vreţi, o specie încă insuficient dezvoltată.
Aici va apărea obstacolul pe care-l aminteam mai devreme: Deja, numirea în funcţie a dnei Kövesi a fost un proces politic anevoios, complicat, în care politicienii au jucat cel mai important rol (inclusiv politicienii de vârf din statele-membre, nu doar politicienii de la vârful instituţiilor europene). În continuare, alocarea de resurse va fi la fel: la nivelul UE, organizarea şi funcţionarea EPPO va depinde de deciziile politicienilor europeni (fie de la vârful Comisiei, fie din Parlamentul European, fie chiar din Consiliul European şi din statele-membre) mult mai mult decât şi-ar dori un procuror român, obişnuit între 2007-18 cu interpretarea dată textului constituţional românesc.
Aşadar, deocamdată, discuţia este despre ciocanul propriu-zis: ce tip de oţel, ce tip de coadă, din ce lemn, cât de lungă şi cât de des poate fi reparat şi cine plăteşte pentru reparaţii? Iar dna Kövesi va fi nevoită să joace politic, pentru a obţine decizii politice/legislative mult mai dificile despre
1) ce este un cui?;
2) în ce condiţii poate fi bătut un cui – doar când iese din scândură sau şi în alte situaţii?;
3) în ce situaţie poate ciocanul să bată cuie, sub ce unghi pot fi bătute cuiele, doar drept sau şi dintr-o parte?
4) între ce ore se pot bate cuie, până la ce nivel de decibeli şi ce-nseamnă că bătutul cuielor deranjează vecinii?
5) ce se-ntâmplă dacă vecinul avea dreptate sau dacă unghiul de bătaie a fost greşit? dar dacă a bătut ceva ce nu-i deloc un cui?
Discuţiile astea vor dura mult timp. Probabil că şi aici va fi implicată CJUE, pentru că sigur vor apărea conflicte de competenţă, litigii privind definiţiile etc. Momentul cel mai dificil va fi cel în care nişte politicieni foarte influenţi, realizând că seamănă cu nişte cuie, vor începe să lucreze la redefinirea cuielor, tocmai pentru a se feri din calea ciocanului. Am văzut asta în România, după ce cuiele deja începuseră să fie bătute—la nivelul UE, am convingerea că „spectacolul” va fi mai puţin vizibil, pentru că se va întâmpla înainte de-a începe bătutul primului cui! Iar dna Kövesi va avea de ales—fie să negocieze politic, pe tăcute, pentru a obţine succese (şi fiind nevoită să împartă paternitatea succeselor cu politicienii), fie să comunice public, folosind aceeaşi strategie de victimizare juridică pe care am văzut-o în România şi, foarte probabil, eşuând (şi păstrând pentru sine paternitatea eşecului şi singurătatea de după).
Aşa văd eu lucrurile acum. Sper să mă înşel!
În ce măsură LCK transferă neschimbată experienţă şi filosofia sa de la conducerea DNA din România la nivelul european? Căutarea ei de independenţă maximală este un reflex normal pentru conducatorul unei instituţii nou-înființate sau este poate şi o abordare retorică, menită să demonstreze că avem de-a face cu o campioană a anticorupţiei care „nu abandonează” nici la Bucureşti, nici la Bruxelles?
Din interviul pentru EurActiv, eu văd încă o dată că dna Kövesi joacă rolul unui ciocan care vede în jurul său numai cuie. Şi nu-i nimic rău în asta! Avem nevoie de ciocane, avem nevoie să batem cuiele care ies din scânduri! Dar dna Kövesi încă nu pare să fi prins de veste că, la nivel european, e mai important să discuţi cu politicienii (de care depinzi) despre cum să facem ca acele cuie să nu mai iasă din scândură, adică prevenție, ceea ce ea nici n-a făcut în cariera ei vreodată (nu pentru că n-a vrut sau pentru că nu ştie, ci mai ales pentru că poziţiile pe care le-a ocupat nu i-au permis!). Şi, dacă nu începe să facă treaba asta, dacă nu învaţă cum anume se face prevenţia şi cum se negociază ea cu politicienii, va avea o viaţă extrem de grea!
Într-un fel, e bine că-şi începe cariera fiind nevoită să negocieze alocările bugetare şi de personal cu politicienii din statele-membre, e un exerciţiu bun! Dar, acolo unde va porni cu stângul în aceste negocieri (indiferent din ce motive!), va rămâne cu un dezavantaj permanent pentru viitor, iar asta nu-i bine deloc! Ar fi minunat dacă ar putea primi sprijin din partea unui negociator versat, preferabil un (fost?) comisar european cu vechime în politică—dar nu cineva ca dl Timmermans, care şi-a antagonizat Polonia în campania electorală din primăvara anului 2019…
Sper să nu-mi fie luate în nume de rău „metaforele” cu ciocanul şi cuiele. Pentru că sunt trainer, eu folosesc astfel de „metafore” tocmai ca să mă asigur că oamenii înţeleg mai bine despre ce e vorba. Şi sper că nu-i nimic peiorativ sau jignitor în utilizarea metaforelor, chiar dacă personificarea lor poate părea un pic deplasată.
Mai este ceva. EPPO nu poate fi judecat în cheie strict juridică. Tocmai din cauza asta atenţionez atât de apăsat că, până să-şi dovedească meritele juridice, această construcţie instituţională trebuie înţeleasă şi evaluată politic—aş prefera o evaluare de politici publice, obiectivă, de lungă durată (după măcar 10 ani de funcţionare), dar nu-s orb şi ştiu sigur că evaluarea subiectivă, de politică partizană, va avea întâietate şi se va întâmpla foarte curând, probabil la alegerile europene din 2024.
Dar poate exista şi o altă interpretare a informaţiilor transmise prin acest interviu?
Un analist mai cinic decât mine ar putea vedea în acest interviu pregătirea terenului pentru gestionarea unui viitor eşec. Cu alte cuvinte, în 2024, pusă sub presiune (în timpul campaniei electorale pentru Parlamentul European), dna Kövesi ar putea reveni la vorbele din acest interviu, arătând că x, y sau z erau nişte pericole pe care nu avea cum să le prevină, deci responsabilitatea eşecului e în altă parte. În politica americană, tehnica asta se numeşte „plausible deniability.” Dacă ipoteza asta e adevărată, înseamnă că dna Kövesi nu mai e absolut deloc un simplu ciocan care vede în jurul său numai cuie, ci a devenit un om politic versat—sau că are deja o echipă de consilieri care ştiu meserie şi-au invăţat-o ce să spună! Iar dacă ipoteza asta e adevărată, atunci e important de notat şi faptul că interviul a apărut pe 8 mai (cinic fiind, acest analist ar presupune că interviul a fost aranjat de echipa EPPO, nu solicitat de EurActiv!), care e o dată simbolică, pentru că marchează 20 de ani de la adoptarea Legii 78, prima lege serioasă anticorupţie din România, adoptată în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului la 8 mai 2000.
Să închidem cu lupta anticorupţiea din România. Au trecut aproape doi ani de la revocarea lui Koveşi. Este aproape un an din momentul în care Liviu Dragnea – inamicul de bază al anticorupţiei în epoca ei de aur, a fost condamnat la închisoare. Ce se întâmplă în anticorupţia românească şi în sistemul judiciar astăzi? Este o situaţie de pat între cele două tabere sau este mişcare într-o direcţie – veche sau nouă?
Anticorupţia românească este într-un fel de autoizolare pe timpul stării de urgenţă, ca mai toată lumea care a luat în serios pericolul pandemiei de coronavirus. Avem un nou procuror-şef la DNA, pe dl Crin Bologa, numit în funcţie la sfârşitul lunii februarie. Perioada era dificilă, pentru că Guvernul fusese demis şi se discutau probleme politice privind alegerile anticipate sau numirea unui nou Guvern. Din câte ştiu eu, tot din motive legate de starea de urgenţă, încă nu a fost prezentat public raportul de activitate al DNA pentru anul trecut, când a funcţionat exclusiv cu conducere interimară.
Cu alte cuvinte, nu ştim datele oficiale, de unde preia dl Bologa această instituţie şi în ce direcţie caută să o conducă. Iar din punct de vedere politic, priorităţile au fost altele decât corupţia sau anticorupţia sau anti-anticorupţia. Subiectul ăsta se va încinge abia după încetarea stării de urgenţă, când politicienii români vor reintra în logica de campanie electorală. Până atunci, eu doar avertizez că e posibil să descoperim multe situaţii cu potenţial corupt chiar în timpul acestei perioade, când s-au făcut nişte achiziţii dubioase de borduri, panseluţe, evenimente cu public sau chiar echipamente medicale, de protecţie. Promit să revenim la subiect când se vor clarifica apele şi, eventual, când vor începe discuţiile despre noua strategie anticorupţie, până în 2024 sau 2025.
Baricada este o publicaţie independentă, care este sprijinită financiar de către cititorii săi. Devino unul dintre ei! Dacă acest articol ţi-a plăcut, sprijină existenţa Baricadei! Avem nevoie de tine! Vezi cum ne poţi ajuta – aici!
