Reportaj de la locul evenimentului realizat de reprezentantul special al Baricadei, Kadrinka Kadrinova, care a participat la misiunea internaţională a observatorilor la alegerile prezidenţiale. Scurte interviuri pentru cititori cu foştii preşedinţi ai Ecuadorului şi Hondurasului – Rafael Correa şi Manuel Zelaya
Lumea cu susul în jos devine o imagine din ce în ce mai răspăndită. Sau din ce în ce mai des propaganda înlocuieşte ştirea.
Venezuela este o ilustrare emblematică a aceastei tendinţe. Timp de mulţi ani veştile de acolo, care au trecut prin filtrul corporaţiilor mediatice, reprezentau doar unul dintre punctele de vedere. Acel punct de vedere care este folosit ca argument pentru politica de sancţiuni a Washington-ului în în raporturile cu Caracasul. Această retorică a fost preluată şi de Bruxelles.
Evident, alegerile presidenţiale ale Venezuelei de la 20 mai au fost prezentate prin aceleea prisma. Vicepreşedintele american Mike Pence le–a criticat ca pe o farsă şi a anunţat victoria lui Nicolas Maduro ca nelegitimă. Preşedintele Donald Trump s-a grăbit să introducă o porţiune nouă din sancţiunile sale preferate, care sunt considerate de venezueleni nimic altceva decât ”război economic”. SUA a reamintit că ”toate opţiunile rămân deschise”, inclusiv opţiunea militară, ca răspuns la situaţia din Venezuela.
Înalta Reprezentanta a UE pentru afaceri externe, Federica Mogherini, de asemenea n-a pierdut ocazia să vorbească şi să anunţe că alegerile din Venezuela au fost ”pline de nereguli”, n-au corespuns standardelor internaţionale, n-au fost democratice, transparente şamd. Ea a avertizat că UE va gândi ”măsuri în răspuns”. Este uimitor de unde ea culege informaţie pentru o poziţie atât de categorică, după ce a refuzat să trimită observatori oficiali de la UE, indiferent de invitaţia specială din partea lui Caracas. Cum este posibil să judeci ceva, pe care nici macar n-ai vrut să-l vezi?
Spre deosebire de stimata doamna Mogherini, eu am fost în Venezuela la alegeri, am văzut cum votează oamenii acolo, am auzit ce vorbesc şi aici prezint povestea mea de mărtor.
Şi totuşi, observători internaţionali la alegerile venezuelene, au fost. Inclusiv şi eurodeputaţi. Am reuşit să mă întâlnesc şi să vorbesc cu cel puţin doi dintre ei – cu spaniolul Javier Couso Permuy, care este preşedinte-adjunct al Comisiei pentru Afaceri Externe a Parlamentului European, şi cu portugezul João Pimenta Lopes. Amândoi sunt reprezentanţi ai grupulului Stângii din Parlamentul European. Amândoi au făcut parte din ampla misiune de observatori printre care erau personalităţi politice, publice şi de cultură din zeci de ţări, veniţi în Venezuela pentru a vedea cu ochi lor cum se votează acolo şi dacă există democraţie.
Cu João Pimenta am nimerit în acelaşi autocar, când am pornit să vizităm centrele de votare în ziua alegerilor – pe 20 mai. Eram în grupul celor peste 150 de ”oaspeţi care însoţesc procesul alegerilor”, invitaţi de ministerul venezuelan de externe cu misiunea de observatori.
Între noi au fost prezenţi şi activişti ai organizaţiilor publice şi ai mişcărilor sociale, jurnalişti, jurişti, membri ai parlamentelor naţionale şi ai Parlamentului European. Se poate spune că am fost reprezentanţi ai aşa-numitei ”diplomaţie populară”, pe care activiştii Revoluţiei Bolivare îşi doresc să o dezvote. Mulţi dintre noi ne cunoşteam încă de la Dialogul Mondial pentru Pace ”Toţi suntem Venezuela”, care a avut loc în Caracas în septembrie 2017.
Separat de noi s-au deplasat şi câteva grupuri experte de observatori internaţionali, în mare parte specialişti în legislaţie şi proceduri electorale cu experienţa de la alte misiuni de observatori. Erau şi unii politicieni de vază. Printre ei ieşieau în evidienţă numele fostului premier spaniol Jose Lui Rodriguez Sapatero, precum şi numele fostului preşedinte al Ecuadorului, Rafael Correa, şi al Hondurasului, Manuel Zelaya. Ultimii doi au dat scurte interviuri special pentru Baricada în noaptea alegerilor (vezi mai jos).
Misiunea de observatori a lui COPPPAL (Conferencia Permanente de Partidos Políticos de América Latina – Conferinţa permanentă a partidelor politice din America de Sud) de asemenea a realizat propriul său monitoring.
Cele două instituţii care au invitat observatori străini au fost CNE (Consiliul Naţional Electoral), care corespunde Biroului Permanent Electoral din România şi ministerul afacerilor externe din Venezuela.
Gazdele noastre, de la ministerul afacerilor externe venezuelan, au organizat în ziua alegerilor vizite la diferite centre de vot din capitala Caracas şi în ţară pentru grupul nostru multinaţional de peste 150 de membri. Toate centrele erau sub egida CNE.
Am fost repartizaţi în 4 autocare, şi fiecare dintre ele a plecat în direcţie diferită. Autocarul în care eraum eu ne-a dus la patru cenre de vot – trei din Caracas şi unul din portul La Guaira de la Marea Caraibelor. Toate centrele au fost amplasate în şcoli şi în fiecare dintre ele erau câteva secţii de votare.
Peste tot ne întâlnea coordinatorii centrelor şi ne explicau detaliile procedurii de vot. Am fost direct prezenţi la votul mai multor cetăţeni în diferitele secţii din cele patru şcoli vizitate de noi. Cele trei şcoli din Caracas erau în cartierele ”23 ianuarie” (raionul La Cañada), ”El Valle” şi ”Santa Teresa”.
Am stat de vorba şi cu oamenii care îşi aşteptau rândul pentru a vota, stând pe scaune în coridoarele şcolilor şi în curţile interioare ale acestora. La doua dintre cele trei locuri erau cozi şi afară, în faţa şcolilor.
Toţi cei veniţi pentru a-şi exercita dreptul la vot erau liniştiţi, foarte prietenoşi, gată pentru fotografii şi contacte. Unii intrau în vorbă singuri şi insistau să povestim apoi ca poporul venezuelean doreşte pace şi dezvoltare în linişte pentru ţara sa.
Aşa Francis Rebelde (vezi video-ul de sus) ne a abordat în şcoală din ”El Valle”. Ea aştepta împreună cu alţi alegătorii să fie chemată pentru a vota. Ea a spus: ”Noi venim aici pentru a vota fără niciun un fel de dubii. Noi, în Venezuela, suntem suverani, avem drepturile noastre, şi nu cum se povesteşte în străinatate – că ne forţează să venim la vot. Nici vorbă, întotdeauna am votat liber, niciodată nu au fost fraude. Eu personal întotdeauna veneam ca să votez aici, şi procesul de vot mereu este acelaşi. Am încredere în acest proces şi în faptul că Venezuela va merge înainte. Suntem un popor suveran, viteaz, luptator. Suntem poporul lui Simon Bolivar. Suntem independenţi!”
Procedura de vot este rapidă şi uşoară. Mai întâi alegătorul merge la masa unde este instalată o maşină de identificare după amprenţa degetului. El îşi dă buletinul reprezentanţilor comisiei electorale, ei introduc numărul lui în maşină, apoi omul pune degetul său în locul de citire şi când se primeşte semnalul că identitatea este confirmată, el trece la votarea propriu zisă.
Apoi se duce în spatele unui paravan, ridicat din cutii de carton desfăcute, cu emblema CNE la o altă masă. Cutiile de carton ascund ce este pe masă. Acolo este maşina de vot (ea se ”deschide” automat abia după ce cealaltă maşină – pentru amprenţe, confirmă identiatea). Tot acolo în spatele paravanului este şi tabloul cu pozele şi numerele tuturor candidaţi.
Alegătorul rămâne singur cu maşina de vot şi tabloul, şi trebuie tot singur să apese butoanele maşinii, care corespund alesului lui. Când face asta, maşina eliberează un formular de hârtie, unde este tiparită alegerea făcută de el. Alegătorul pliază formularul, iese din spatele paravanului, ajunge la urna în mijlocul camerei şi dă drumul formularului în urna.
Apoi el se îndreptă spre cealaltă masă unde sunt reprezentanţii comisiei electorale locale. Acolo îşi pune degetul în cerneală, care nu poate fi stearsă, şi îşi pune amprenţa pe lista celor care au votat, după care semnează. Asta e tot.
Dacă vreun alegator are dificultăţi tehnice în spatele paravanului şi are întrebări despre funcţionarea maşinei, preşedintele secţiei de vot se poate apropia de el, fără a intra în spatele paravanului şi să-i dea explicaţii mai detaliate.
Nouă – ”oaspeţilor care însoţesc procesul electoral” – ne-au permis să fotografiem totul, dar nu şi maşina pentru votare din spatele paravanului. Ne-au spus că nu este permis de CNE din motive de securitate. Ne-au permis să trecem pe lângă maşină, să privim totul din spatele paravanului pentru a ne convinge că acolo nu este nimic în neregulă.
De fapt, alţi participanţi din grupul nostru au spus că cu o zi înainte de vot au fost duşi la centrala CNE, unde li s-a permis să testeze personal maşinele de vot şi să verifice siguranţa maşinilor de vot. Eu n-am avut această şansă din cauza graficului tărziu al călătoriei mele.
În secţiile de vot ne-au explicat că această asigurare dublă – vot şi cu maşină, şi cu formularul de hârtie, se face pentru a se putea verifica apoi uşor şi rapid datele din maşină. În toate 24 de alegeri care au avut loc în Venezuela în ultimii 20 de ani nici o verificare n-a arătat vreo discrepanţă între votul de maşină şi ceea ce este marcat în formularele de hârtie.
Este acelaşi sistem de vot, cu care chaviştii au câştigat 22 dintre cele 24 de alegeri menţionate. Tot cu ea, opoziţia la rândul ei, a câştigat de două ori. De fiecare dată când opoziţia pierde, ea declară că au avut loc falşificări (chiar dacă nicio verificare a acestor semnale niciodată n-a dovedit asta), iar în cele două ori când a caştigat, a acceptat rezultatele ca pe deplin legitime.
După ce fostul preşedinte american Jimmy Carter, care în niciun caz nu împărtăşeşte ideile chavismului, a realizat una dintre verificările sistemului de alegeri din Venezuela, el personal a numit acest sistem electoral ”cel mai bun din lume”.
La fiecărui vot toţi candidaţii şi partidele politice care participă au dreptul la proprii săi ”mărtori” – aşa se numesc persoanele delegate de ele, care primesc o acridatre specială de la CNE. Ei observă întregul proces electoral şi semnalizează, dacă constată abuzuri.
În secţia din cartierul ”Santa Teresa” am făcut cunoştinţă cu un astfel de ”mărtor” – John Ramriez, care era reprezentantul candidatului de preşedinte, Henri Falcon. Tănârul ne-a arătat documentul, emis de CNE, prin care se dovedeşte statutul lui de mărtor.
Înainte de a continua cu celelalte impresii directe este necesar să fac o mică retrospectivă, pentru a se înţelege de ce votul actual pentru preşedinte al Venezuelei se deosebea cu un mare dramatism. Aşa cum se ştie, ţara a devenit obiectul unor sancţiuni financiare şi economice din partea SUA şi UE, şi a unei prezentări denaturate a situaţiei interne de către marile medii mondiale a situaţiei interne.
În Caracas asta este perceput dureros ca un război economic şi mediatic, ca o întervenţie în afacerile interne şi ca o înstigare către lovitură de stat. Sancţiunile fără îndoială înrăutăţesc situaţia economică din ţară şi aprovizionarea populaţiei cu mărfuri de consum, pompează inflaţia şi specula, sunt îndreptate direct spre provocarea nemulţumirii sociale. Aceste mijloace nu sunt noi. Ele au fost aplicate încă înainte de pregătirea pentru lovitura de stat din Chile în 1973.
Trump a introdus prima serie a sancţiunilor sale împotriva Venezuelei încă anul trecut, când opoziţia venezueleană, care face parte din uniunea MUD (Mesa de la Unidad Democrática – Masa uniunii democratice) a anunţat ca refuză să recunoască Adunarea Constituţională Naţională, aleasă la 30 iulie 2017. Ea a fost alesă la iniţiativă preşedintelui venezuelan Nicolas Maduro, pentru a găsi ieşire constituţională din valul de confruntări stradale brutale cu multe victime, care au fost direcţionate de opoziţia în mai, iunie şi iulie anul trecut.
Participarea masivă a venezuelanilor în alegerile pentru Adunarea Constituţională Naţională a dat un semn clar opoziţiei, că oamenii resping metodele ei violente, şi dezordinile au încetat. Slabită şi divizată, opoziţia a participat în alegerile pentru guvernatori din octombrie anului trecut, dar a câştigat numai în 4 dintre cele 23 state ale ţării. Acesta a fost un indicator fără echivoc pentru slaba susţinere a opoziţiei în societate.
Între timp guvernul s-a grăbit să accelereze dialogul de pace cu opoziţia, care se desfăşura cu mijlocire internaţională în Republicul Dominican. Scopul a fost să se ajungă la includerea ei constructivă în alegerile prezidenţiale din acest an. După un proces indelungat şi complex de negocieri, în care mijlocitorul principal era fostul premier spaniol Jose Luis Rodriguez Sapatero, la începutul anului 2018 a fost întocmit un acord între guvern şi opoziţie, care conţine garanţii pentru participarea democratică a opoziţiei în alegeri.
Însă în ultimul moment înainte de semnarea acordului, după ce secretarul de stat american de atunci, Rex Tillerson, a sunat, delegaţia opoziţiei a refuzat să-l mai semneze. Partidele din MUD au declarat că nu vor participa la alegeri pentru că garanţiile pentru caracterul lor democratic nu ar fi fost suficiente şi au insistat ca votul să fie amânat. Iar dacă votul totuşi va avea loc, au declarat că îl vor boicota şi vor apela la susţinatorii lor să nu voteze pentru a delegitima procedura în sine. Washingtonul şi Bruxelles-ul au luat deschis partea lui MUD. În această echipa mai sunt 14 guverne de dreaptă din America Latină, cunoscute ca Grupul de la Lima.
Răspunsul preşedintelui Maduro a fost că termenul constituţional pentru organizarea alegerilor este anul acesta, şi că ele vor avea loc aşa cum este stabilit de legile ţării, indiferent dacă MUD va participa sau nu şi indiferent dacă asta le place sau nu susţinatorilor străini lui MUD. Intenţia iniţială a fost ca votul sa aibă loc încă în aprilie, dar după consultări cu CNE el a fost programat pentru 20 mai.
Încă la anunţarea acestei decizii SUA şi UE au declarat că nu vor recunoaşte alegerile, pentru că ele nu vor fi democratice. Au venit şi noi sancţiuni.
Această campanie mediatică, realizată deliberat, care a condamnat alegerile încă înainte ca ele să fi avut loc, este unul dintre motivele că puterea venezuelană să fie convinsă că este obiectul unui război propagandist. Absolut întemeiat, Sapatero, în calitatea sa de observator în ziua alegerilor – pe 20 mai – a declarat în faţa jurnalştilor, care îl înconjurasera, că respinge categoric această abordare. Şi că asta poartă mari riscuri pentru stabilitatea din Venezuela – o ţară, care în opinia lui înainte de toate are nevoie de pace şi de eliminarea oricărui risc de escaladare a conflictului.
Este un fapt, că va fi foarte dificil să prezinţi alegerile ca lipsite de candidaţi alternativi, pentru că în ele în afară de candidatul ”oficial” Nicolas Maduro au mai fost înregistraţi alţi trei candidaţi cu platforme opoziţionale. Ei au decis să nu respecte apelul lui MUD pentru boicot şi să lanseze candidaturile sale în speranţa de a-l învinge pe Maduro prin urne. Mesajul lor a fost că dacă se cer schimbări în ţară, ele nu pot fi realizate prin boicot, ci trebuie participat la legeri.
Ca cel mai serios, sau cel puţin ca cel mai ambiţios adversar al lui Maduro a fost considerat Henri Falcon – un avocat în vârsta de 56 de ani
El a fost timp de doua mandate primar al municipalităţi Barquisimeto şi guveranator al statului Lara. A fost membru al Adunării Constituţionale Naţionale în 1999 şi activist al parditului, infiinţat de Ugo Chavez – ”A cincea republica”. Totodată a fost activist al Partidului Socialist Unit din Venezuela şi a formaţiei ”Patrie pentru toţi”. În 2010 părăseşte această tendinţă politică şi infiinţează propriul său partid – Uniunea Progresistă. Candidatura lui Falcon a fost susţinută de Partidul Social Creştin (COPEI), de Mişcarea pentru Socialism (MAS) şi de Partidul Ecologic. Falcon a fost considerat ca oponentul lui Maduro cu cele mai bune şanse de prezentare – prognoză care s-a confirmat de locul doi în alegeri, pe care el l-a ocupat.
Javier Bertucci, întreprinzator în vârsta de 48 de ani, pastor evangelic, de asemenea a fost candidat pentru preşedinte.
Director al Mişcării Civile ”Evangelia schimbă”, prin care realizează influenţa sa de lider în Venezuela. Îşi lansează ideile prin radio şi televiziune. În multe medii internaţionale şi venezuelene numele lui a circulat ca numele unua dintre protagoniştii în scandalul ”Dosarele din Panama” pentru ascunderea de capitaluri în zonele offshore. În 2010 a fost judecat pentru contrabanda de combustibil.
Reinaldo Quijada, inginer în vârsta de 58 de ani, de asemenea a participat la competiţie
S-a născut în Elveţia, unde tatăl lui a lucrat ca diplomat. A fost candidatul partidului ”Unitate populară patriotică `89“. La fel ca şi Facon, el a fost în trecut activist al Partidului Socialist Unit din Venezuela. S-a retras din el şi după moartea lui Ugo Chavez în 2013, a infiinţat propriul său partid, care acum i-a propus candidatura.
Am ajuns în Caracas pe 19 mai – cu o zi înainte de alegeri, şi mărturisesc că de a lungul drumului de la aeroport până la hotel am văzut în multe locuri billboard-uri cu chipul lui Falcon.
Am văzut şi billboard-uri al lui Maduro, dar categoric cele ale lui Falcon au fost mai multe. În ziua votului am văzut şi multe placate ale lui Bertucci pe străzile mai mici.
Legile venezuelene nu impun că placatele şi billboard-urile să fie înlăturate în ziua votului. Iată de ce n-au existat plângeri în această privinţă de la niciun candidat, inclusiv şi de la opoziţie.
N-au fost şi plângeri despre prezenţa întărită a armatei, care păzea toate centrele de vot. Considerentele de securitate deja sunt indisputabile pentru fiecare venezuelean după tragedia violenţei stradale din vara trecută, care a luat viaţa a peste 120 de persoane.
Dacă astăzi întraţi în vorbă cu vreun venezuelan întâmplator despre ”protestele” acelea şi despre victime, cel puţin în 2/3 din cazuri veţi auzi că vina aparţine opoziţiei radicale, care a provocat confruntările şi a împins ”băieţii derutaţi” să tragă în forţele de ordine cu arme autoproduse, care deseori exploadau în mâinile lor, să arunce cocktail-uri ”Molotov”, care de asemenea exploadau înainte de a fi aruncate.
Cel mai teribil a fost cazul lui Orlando Figueras – un băiat de culoare în vârsta de 21 de ani, care a fost atacat, bătut şi ars de viu de demonstanţii antiguvernamentali în piaţa ”Altamira” din Caracas pe 20 mai 2017. Cauza pentru atrocitatea aceasta a fost că atacanţii feroce au considerat că Orlando – cu piele neagră şi cu haine sărace, este un chavist… În ciuda tratamentului, două săptămâni mai târziu băiatul a murit.
Nu ştiu dacă a fost o coincidenţa, dar alegerile presidenţiale din Venezuela au avut loc exact pe 20 mai, la un an de la atacul împotriva lui Orlando Figeras, care a devenit un semn de alarmă cutremuratoare pentru venezueleni că nu trebuie să permită ura şi agresiunea să cucerească ţara lor.
Într-o declaraţie la televiziune în ziua votului – 20 mai anului acesta, al doilea om din Partidul Socialist Unit din Venezuela (PSUV), Diosdado Cabello, a anunţat că merge să voteze anume în memoria lui Orlando Figueras.
Preşedintele actual, Nicolas Maduro, de asemenea a apărut la televiziune în dimineaţa zilei de vot, ca să apeleze către concetăţenii lui să voteze – indiferent pentru cine, dar să voteze, ca să apere democraţia. I-a îndemnat de asemenea să aleagă pacea şi nu gloanţele.
Bineînţeles, aceste declaraţii au fost interpretate, atât de opoziţia care a respins participarea cât şi de candidaţii din opoziţie ca o influenţa asupra alegătorului.
Henri Falcon, care a fost considerat oponentul de bază al lui Maduro a făcut cel mai mult zgomot din altă cauza – după el aşa-numitele ”puncte roşie” ale PSUV şi ale consiliilor comunale locale se aflau inadmisibil de aproape de secţiile de vot şi emisarii lor îi influenţau direct pe alegători prin ceva numit ”cardul personal al patriei”.
Acest ”card personal al patriei” a fost introdus anul trecut. El conţine informaţie detaliată despre statusul social al deţinătorului. Astfel programele sociale guvernamentale pot decide mai precis cine trebuie să primească mai mult şi cine mai puţin ajutor social. Trebuie avut în vedere că din cauza aprovizionării dificile în continuare, din cauza inflaţiei şi a speculei galopante, care au ridicat până la cer preţurile pe ”piaţa liberă” venezuelenii supravieţuiesc în mare parte datorită pachetelor subvenţionate de sistemul CLAP (Comitete locale pentru hrană şi producţie), care sunt la preţuri simbolice. Le obţin la locul de muncă sau la adersa de domiciliu.
În afară de asta salariile lor sunt completate de bonuri suplimentare pentru hrană şi produse de prima necesitate. Distribuirea acestor bonuri se face prin datele, care sunt extrase din ”cardul personal al patriei”.
Opoziţia de obicei face mult zgomot despre acest sistem, pentru că dacă omul nu doreşte să se înscrie în el din considerente ideologice, el nu primeşte, sau primeşte mai rar bonurile şi pachetele respective de la CLAP.
Iată care e şi legătura cu alegerile. După părerea lui Falcon emisarii PSUV şi ai consiliilor comunale adunau date cine din proprietarii unui ”card personal al patriei” a votat (atenţia – nu pentru cine a votat, ci dacă a votat) şi aşa au creat în oamenii impresia că ei vor primi vreun bon suplimentar pentru votul său… Este o acuzaţie ciudată de genul aşa popularei în ultimul timp ”presupunere întemeiată”… Pentru că nu a fost scos nimic care să confirme negru pe alb astfel de ipoteze. Nimeni nici n-a oferit şi nici n-a primit niciun fel de bonuri înainte de vot.
În ce priveşte ”punctele roşi” – acestea sunt mese improvizate, unde activiştii chavişti marcau dacă persoanele care au ieşit din secţiile de vot au votat.
Oamenii stateau la rând în faţa acestor mese şi singuri doreau să anunţe că au votat. Mulţi ridicau mândri propriul ”card personal al patriei”. Am văzut asta dimineaţa devreme, pe 20 mai în raionul ”La Cañada” din cartierul ”23 ianuarie”, dar n-am văzut cineva să le dea ceva. De fapt, în felul acesta chaviştii pur şi simplu faceau propriul său calc al numărului celor care au votat, pentru a-l compara apoi cu datele oficiale.
Este important de subliniat că toate patidele, care au avut candidaţi au avut dreptul la astfel de ”puncte roşii”.
După lege ”punctele roşii” trebuie să fie la distanţa de cel puţin 200 de metri de la centrul de vot. Aşa a fost şi în cazul cu punctul ”La Cañada” văzut de noi..
Falcon a protestat, pentru că după părerea lui, în multe locuri această distanţa n-a fost respectată, iar activiştii chaviştişlor intraseră în secţiile de vot pentru a face anchete. În centrul de vot din cartierul ”Santa Teresa” coordonatoarea noastră a povestit că a existat astfel de caz acolo, dar ea a insistat că femeia care a încercat să facă asta să iasă şi să se departeze la distanţa de 200 de metri.
Preşedinta CNE Tibisay Lucena personal a ieşit cu o declaraţia în timpul zilei alegerilor, când au apărut primele acuzaţii ale lui Falcon. Ea a insitat că toţi activişti din ”punctele roşe” să respecte strict distanţa, stabilită de lege.
Aşa că unele abuzuri n-ar trebui să fie atribuite conducerii oficiale, ci iar mai degraba a zelului activiştilor locali.
Impresiile mele personale sunt ca a fost o zi de alegeri foarte liniştită, în care n-am văzut chipuri supărate, iar procesul votului parcurgea neted şi cu rutină. Se vedea că oamenii sunt obişnuiţi cu multele alegeri organizate în ţară.
Bineînţeles că prezenţa la vot a fost cea mai mare intriga în seară, când datele oficiale au fost anunţate. A fost important pentru chaivştii să obţină un procent de participare reprezentativ, aşa că alegerea să aibă autoritate şi să arate că boicotul opoziţiei nu lucrează.
În seară când preşedinta CNE a anunţat că au votat 46% dintre cei aproape 20 milioane de venezueleni cu drept la vot, ştirea a bucurat-o pe echipa lui Maduro. În timpul zilei multe medii străine speculau că prezenţa la vot va fi sub 20%.
În comentariile de mai tărziu Maduro însuşi şi toţi funcţionari din conducerea statului mereu au subliniat că această prezenţa la vot este un semn de conştientizare şi mare sacrificiu din partea poporului venezuelean, care este supus de mult timp unui război economic şi suferă mari deficite, dar cu toate acestea a ieşit pentru a participa democratic în hotătârea destinului ţării.
La rândul său opoziţia şi marile medii mondiale au atacat, că această prezenţa la vot a fost uimitor de scăzută, pentru că în Venezuela de regulă votează aproape 80% din alegatorii.
Tabara chaviştilor a contraatacat, arătând datele din prezenţa la vot în alte ţări – de exemplu în Chile preşedintele actual a fost ales cu participarea de 42% din votanţi. Au reamintit şi despre prezenţa la vot redusă când Bill Clinton din SUA, sau Emmanuel Macron din Franţa au fost aleşi.
Este un fapt, că chaviştii consideră procentul de participare obţinut acum ca unul bun, pentru că presiunea propagandistă asupra alegatorilor să nu voteze a fost foarte puternică şi a fost combinată cu toate aceste sancţiuni, care au ca scop o prăbuşire în economie, o imposibilitate pentru tranzacţii internaţionale, o blocadă completă a ţării, o interzicere a tranzacţiilor cu datoria venezuelană de stat, şamd.
Tibisay Lucena a anunţat seara tărziu pe 20 mai în CNE rezultatele concrete a celor patru candidaţi, care sunt astăzi deja bine cunoscute. Victoria a fost obţinută de Nicolas Maduro cu aproape 68% din voturi, sau aproape 6 milioane de voturi. Pe locul doi a fost Henri Falcon cu aproape 21%, sau în jur de 1 900 000 de voturi. Javier Bertucii a luat 10%, sau în jur de 900 000 de voturi. La ultimul loc cu 0,4%, sau în jur de 34 000 de voturi a fost Reinaldo Quijada.
Imediat după ce rezultatele au fost anunţate am fost mărtori la încă o expresie a democraţiei venezuelene. De fapt, CNE-ul este compus din patru ”rectori” (aşa se numesc) şi de un preşedinte – în cazul acesta Tibisay Lucena. Între cei patru ”rectori” sunt trei femei şi un bărbat – Luis Emilion Rondon. S-a constata că are convingeri opoziţionale.
După ce Tibisay Lucena şi-a încheiat declaraţia în numele CNE, Rondon s-a ridicat în spatele unui alt microfon, instalat pe tribună şi a pronunţat un discurs opoziţional incendiar, în care a repetat toate acuzaţiile împotriva organizarea alegerilor, care au fost exprimate în cursul zilei de Henri Falcon.
Majoritatea observatorilor internaţionali, care am fost în sală, ne-am adunat, bine înţeles în jurul lui pentru a-l asculta. Dar mulţi nu credeau că asta se întâmplă – cum aşa, se spune că guvernul ţine totul sub control, oare este posibil să-i fie permis unui membru al instituţiei de genul Consiliului Electoral Naţional să iasă nu simplu cu o opinie alternativă, ci cu un discurs acuzativ şi de atac? Oare nu trebuie că el să respecte anumită disciplină instituţională?
Nu, Rondon a pronunţat discursul său, care a fost de trei ori mai lung, decât cel al lui Tibisay Lucena, fără nicio îngrijorare. El a fost înregistrat de toate mediile străine acreditate. Apoi Rondon a dat şi lungi interviuri, care au fost tirajate în toată lumea.
Dar dacă opinia lui a fost o personificare a rebeliunii lui, pentru unii colegi jurnalişti, pentru mine, şi pentru majoritatea observatorilor, ea a fost o dovadă despre spiritul democratic adevărat al Venezuelei unde fiecare îşi poate exprima opinia
Între observatorii străini, cum am menţionat au fost şi foştii preşedinţi ai Hondurasului şi ai Ecuadorului – Manuel Zelaya şi Rafael Correa.
În momentul emoţionant după noaptea alegerilor şi în aglomeraţia între multele persoane dortoare să se fotografieze cu ei, am reuşit să fac interviuri scurte cu ambii politicieni:
Manuel Zelaya, fost preşedinte al Hondurasului:
Domnule preşedinte, ce impresii aveţi despre alegerile din Venezuela?
Aici a avut loc ceva mai mult decât un proces electoral. Asta a fost o luptă între capitalismul global, opresiv, exclusionist, nemoral şi un proces socialist, care îşi doreşte să dea independenţă şi suverenitate poporului venezuelan. Pot doar să-l salut pe acest popor pentru eforturile lui. Chiar dacă el este blocat din afară în sens economic, el doreşte pace şi trimite un mesaj de toleranţa.
Ce veţi spune despre patria dvs Honduras, dacă descrieţi pe scurt situaţia de acolo?
În Honduras SUA impun o dictatură militară. Noi suntem cei mai săraci, cei mai declasaţi din lume. Noi avem o folosire excesivă de forţă din partea statului în raport cu poporul, şi toate acestea se susţin de către SUA. La noi SUA susţin această dictatură, iar aici, în Venezuela ele critică democraţia.
Rafael Correa, fost preşedinte al Ecuadorului:
Ce gândiţi despre procesul electoral din Venezuela, domnule preşedinte?
Procesul electoral este pe deplin corect şi curat. Spun asta ca un martor direct. Am vizitat 4 birouri electorale aici, în Caracas. După părerea mea procesul este perfect. Este un sistem electoral foarte solid care nu are cum să fie pus la îndoială.
Revoluţa latinoamericană va continua în contextul acestei ofensive dinspre dreaptă?
Revoluţia latinoamericană a suferit lovituri grele de orice caracter. Ne-am confruntat cu ”partidul mediilor” – cu presa coruptă. Ea e este intr-adevâr foarte coruptă, în special în America Latină. În Brazilia am văzut o lovitură de stat, iar în Ecuador a avut loc o mare tradare, care încalcă ordinea constituţională. Noi avem încredere deplină în simţul de responsabilitate a popoarelor noastre, care sunt în stare să decidă unde este adevărul.
Celălalt observător internaţional, foarte căutat pentru interviuri şi comentarii, a fost fostul premier al Spaniei, Jose Lui Rodriguez Sapatero. El este cunoscut în Venezuela cu misiunea sa de mediaţie între guvernul şi opoziţia în negocierile care au avut loc în Republica Dominicană, care s-au încheiat atât de dezamagitor pentru el. Iată ce a spus Sapatero în faţa jurnaliştilor care l-au întrebat dacă îşi va da contribuţia pentru stabilirea dialogului intern din Venezuela în viitor:
”Pentru mine cuvântul cheie înainte, în timpul, şi după alegeri, este pace. Sunt convins că procesul de dialog este nu numai necesar, ci şi inevitabil. Cu privire la asta am acţionat în toţi aceşti trei ani de mediaţie. Aş participa tot aşa şi în noi eforturi în această direcţie!”
Cât despre noul vechi preşedinte, Nicolas Maduro, el a declarat încă în discursul său din noaptea alegerilor că va fi preşedintele tuturor venezuelenilor, mulţumind tuturor celor care au votat – indiferent pentru cine. El a mai subliniat că va începe imediat un dialog naţional pentru pace şi că îi invită pe toţi oponenţii săi să participe.
O zi mai tărziu, Javier Bertucii a răspuns acestei invitaţii, acceptând în întregime rezultatele alegerilor. Spre deosebire de el, Falcon le-a respins şi a insistat într-un mod exotic să aibă loc o revotare la sfârşitul anului.
Bertucci a fost primit de Maduro în palatul presidenţial ”Miraflores” şi ambii au discutat măsuri urgente pentru a îmbunătăţi situaţia din ţară.
Maduro a format deja noul său guvern şi a dat respectatei specialiste ]n economie, Pascualina Curcio, poziţia cheie a ministerului economiei. Ea trebuie să facă miracole pentru a îmbunătăţi situaţia economică în contextul sancţiunilor introduse de Washington şi cele promise de Bruxelles.
”Venezuela este linia noastră avansată de front. Supravieţuirea şi continurea Revoluţiei Bolivare este miza viitorului pentru stânga din întreagă America Latină”, a declarat înainte de a pleca din Caracas profesoara şi activista socială din Asunsion, Paraguay, Mirta Bonsi, care de asemenea a făcut parte din grupul nostru al observatorilor.
Ceea ce pot spune eu în concluzie este că am fost profund emoţionată, aflându-mă din nou între oameni calzi şi prietenoşi din Venezuela, care doresc ca ţara lor să se dezvolte liniştită, independţă, demna şi în pace.
