Oamenii au votat pentru politici sociale, opunându-se corupției, afacerismului sau extremismului care venea dinspre dreaptă politică
Pe 28 aprilie 2019 au avut loc alegerile parlamentare în Spania. Este vorba despre o schimbare de guvern înainte de terminarea mandatului oficial al lui Mariano Rajoy. Anul trecut din cauza scandalurilor publice în care era implicat Partidul Popular, Partidul Socialist (PSOE), a doua forță politică cu cele mai multe locuri în parlament, a depus o moțiune de cenzură. Cazurile de corupție din Partidul Popular au început să iasă la lumină, iar acest partid a început să decadă din ce în ce mai mult. Drept urmare, la alegeri din aprilie 2019, au pierdut jumătate din locurile în Parlament, cu toate că a fost schimbată toată conducerea partidului.
Dar ce s-a întâmplat în Partidul Popular? Rajoy, care după părerea mea e unul dintre cei mai slabi politicieni spanioli, a trebuit să plece de la conducerea țării pe 1 iunie 2018. Acest lucru s-a întâmplat după ce s-a aflat că Partidul Popular a beneficiat de ajutoare financiare ilegale din partea unor firme care la rândul lor au avut multe de câștigat prin trafic de influență. Să zicem că a fost picătura care a umplut paharul. Bineînțeles, nu mai vorbim de toate contractele ilegale pe care le obțineau corporațiile în urma legăturii cu statul, dominat atunci de populari. În timpul mandatului anterior al lui Rajoy aceste încrengături corupte – primari și conduceri care facilitau afacerile ilegale (proiecte cu instituțiile statului de pe urma cărora obțineau bani), nu au avut atât de mult impact încât să piardă din privilegii. Totuși, la alegerile din 2016 Partidul Popular a început să piardă din voturi pentru că au apărut și alte alternative politice ca Ciudadanos, de dreapta, Podemos, de stânga. În plus, în ultimii doi ani, a ieșit la iveală tot ceea ce Partidul Popular ținea ascuns: peste 1000 de cazuri de corupție. Unele au ajuns în instanță, iar altele așteaptă să fie judecate.
Corupția la nivel economic nu e singura macro-problemă, ci și privilegiile pe care le au aceste politicieni, care se consideră liberali, de pe urma poziției pe care o ocupă. Și nu mai vorbim cum au ocupat acea poziție. Scandalurile sunt multiple despre diplomele false ale unora dintre ei (cel mai faimos este cazul Cristinei Cifuentes, președinta comunității Madridului, care a terminat un master fără să-și scrie lucrarea de master). Această conducere, a popularilor, a fost predominată de falsuri și trafic de influență.
Bineînțeles, toată această conducere a avut un climax, încercarea de a înăbuși conflictul catalan prin aplicarea articolului 155 din Constituția Spaniolă, prin care guvernul acestei regiuni a fost suspendat. Acest lucru nu a făcut decât să răcească și mai mult relațiile între guvernul catalan și cel spaniol, iar Rajoy în loc să accepte un dialog sau o altă formă mai democratică de a rezolva această problemă, a folosit calea represivă. Lucrurile s-au înrăutățit în politica națională. Cum spuneam mai sus, tot acest val continuu de situații delicate, conducerea slabă, traficul de influență, corupția au mărit posibilitățile ca Rajoy să fie decăzut din funcția de prim-ministru. Așa că una dintre consecințe a fost că votanții popularilor și-au îndreptat atenția spre alte partide de dreapta sau ultra-dreapta. Cu toate că până acum dreapta a fost oarecum moderată, de anul trecut a apărut în forță VOX (ultradreapta), care există încă din 2013 și au politică conservatoare, ultranaționalistă cu mesaje antifeministe și islamofobe, anti-imigrație, idei tradiționaliste precum promovarea vânatului, dar și jocurile care implică taurinele. Nu mai vorbim de faptul că toate discursurile lor sunt duse la extrem în care unitatea și supremația spaniolă sunt cuvintele cheie.
Acest partid a avut succes în prima fază la alegerile electorale pentru parlamentul din Andalucia, din 2018, care până atunci fusese alcătuit, în mare parte, din membrii partidului socialist PSOE. De atunci, au început să fie vizibili în toată Spania, mai ales în zonele considerate conservatoare: centrul și sudul spaniol.
Când Pedro Sanchez a luat decizia de a organiza din nou alegeri pentru că atunci când a fost investit premier, a trebuit să facă o coaliție cu partidele minoritare, iar votul decisiv a venit de la partidele care militează pentru independență, știa că nu-i va fi ușor să negocieze o propunere de buget. Aceste partide voiau un dialog și mai ales eliberarea deținuților politici, iar Sanchez a evitat să aibă un dialog pe subiectul independenței catalane, dar și despre situația prizonierilor politici. Atunci au fost împotriva bugetului propus de guvernul lui Sanchez, care nu era ceva revoluționar, dar era mult mai îndreptat spre nevoile cetățenilor și nu în atât de mult în favoarea corporațiilor sau a băncilor. Poate cel mai important punct era mărirea salariului minim la 900 de euro.
Și, uite așa, s-a ajuns la alegeri. O parte dintre locuitorii Spaniei (în special cei din comunitățile autonome), cu drept la vot, era îngrijorată de faptul că vor ajunge în parlament cei de la VOX, iar în felul acesta se vor întoarce în trecut, la vremea lui Franco. Mă refer aici la faptul că acest partid a avut un mai mare impact politic după cele întâmplate în Catalonia, în legătură cu independența acestei regiuni, dar și politicile din sfera anti-imigrație pe care le promovează.
Partidul Popular care pe timpuri era în top, de data aceasta, cu un lider destul de controversat, Pablo Casado, a pierdut jumătate din voturi care au trecut fie la socialiști, PSOE, fie la noul partid de dreapta (ei își spun că sunt de centru), Ciudadanos, care e sprijinit de președinții firmelor care compun Ibex 35 (bursa de valori din Madrid). Înainte de alegeri, candidații de dreapta au avut un discurs îndreptat înspre chestiunea independenței, un joc strategic cu care credeau că vor obține voturi (însă s-a văzut la urne că locuitorii spanioli sunt sătuli de această mono-temă). După părerea mea, cel care a avut un discurs îndreptat spre politici sociale, economie, reforme și drepturi a fost Pablo Iglesias de la Unidas Podemos (stânga). Deși intraseră în forță în parlament, în 2016, de data aceasta în urma conflictelor interne, au pierdut aproape 20 de locuri. Totuși, rămân o forță puternică în peisajul parlamentar de stânga. Cu toate acestea dacă PSOE dorește într-adevăr să facă o coaliție de stânga se poate baza pe Podemos. Dar e și o altă alternativă ca PSOE să facă un pact cu Ciudadanos, o colaborare care nu ar fi pe placul multora dintre votanții PSOE, însă ar fi pe gustul băncilor și corporațiilor.
Vox nu a reușit să câștige decât 24 de locuri în Parlament, însă problema mare e că acum sunt și mai vizibili în peisajul politic decât înainte. Ca idee: un loc în parlament e obținut în urma a peste 100.000 de voturi, ceea ce înseamnă un succes destul de mare în condițiile în care Spania e considerată o țară progresistă. În Spania, participarea la vot a fost de 75%. Lucrul pozitiv e că partidele de dreapta n-au avut succes în regiunile precum Catalonia, Euskadi, Navarra, Galicia și Insulele Canare, comunități care au împiedicat accesiunea dreptei fasciste. Dar cine a câștigat alegerile până la urmă? La momentul actual încă se negociază viitorul guvern, iar Pedro Sanchez, actualul prim-ministru, a început interviurile cu liderii partidelor politice care dețin un procent important la ultimele alegeri. Pablo Iglesias (Unidas Podemos) e cel mai interesat de o guvernare de stânga și a fost deschis negocierilor, iar Albert Rivera (Ciudadanos) e foarte sceptic în privința coaliției cu stânga, dar există presiuni din sectorul afacerilor ca el să-l sprijine pe Sanchez. Este nevoie de 176 de locuri în parlament pentru majoritatea absolută ca Sanchez să fie investit prim-ministru. Ceea ce e clar e că liderul PSOE are puterea de negociere, de decizie, dar și de a forma un guvern cu politici sociale, cum își propusese înainte de alegeri, în puținul timp în care a guvernat după ce l-a înlocuit pe Rajoy.
Rezultatele alegerilor parlamentare din Spania, Aprilie 2019
| PARTID | VOTURI | LOCURI ÎN PARLAMENT | |
| PSOE | 7.480.755 | 123 | |
| PP | 4.356.023 | 66 | |
| Cs | 4.136.600 | 57 | |
| Unidas Podemos | 3.118.191 | 35 | |
| Vox | 2.677.173 | 24 | |
| ERC | 1.015.355 | 15 | |
| ECP | 614.738 | 7 | |
| JxCat | 497.638 | 7 | |
| PNV | 394.627 | 6 | |
| EH Bildu | 258.840 | 4 | |
| Compromís | 172.751 | 1 | |
| CC | 137.196 | 2 | |
| Navarra Suma (UPN, PP și Cs) | 107.124 | 2 | |
| PRC | 52.197 | 1 | |
Tabel: Adina Mocanu conform datelor din El Pais
