Pawel Jaworski l-a intervievat pe Ryszard Szarfenberg – profesor la Institutul de Politică Socială de lângă Universitatea din Varşovia
Ryszard Szarfenberg este un politolog polonez, conferenţiar la Institutul pentru Politica Socială de lângă Facultatea de Jurnalistică şi Ştiinţe Politce a Universităţii din Varşovia. El este membru al Board-ului Societăţii Poloneze de Politica Socială. Între 2004 şi 2010 a fost expertul programului de Strategie Naţională pentru Integrare Socială. Este de asemenea preşedintele Board-ului Executiv al Comisiei Poloneze al Reţelei Europene Anti-Sărăcie. Lucrarea lui Szarfenberg ”Critica şi afirmaţia politicii sociale” a fost publicată în 2008, şi a fost recunoscută de Comisia de Ştiinţe de Muncă şi Politica Socială de lângă Academia Polonă de Ştiinţe ca cea mai bună lucrare ştiinţifică din 2008.
Timp de aproape 30 de ani societatea poloneză a fost subordonată tendinţelor de marketizare şi comodificare. Cu toate acestea, polonezii rămân oameni care doresc egalitate. Acuzaţiile că guvernul ”atacă democraţia” de fapt au întarit poziţia partidului ”Lege şi dreptate” (PiS), care guvernează. Însă după scandalul din marţie acestui an privind bonusurile astronomice, plătite la miniştrii guvernului, susţinerea societăţii pentru Legea şi Dreptate a scăzut. Vedeţi o legătură între atitudinile egalitare ale polonezilor şi reacţia oamenilor?
Sunt convins că aceste atitudini au contribuit la scaderea susţinerii publice pentru PiS, care a fost observată în sondajele recente. Felul în care PiS a răspuns scandalului, de asemenea arată această presiune. Ei au spus iniţial că bonusurile miniştrilor au fost ”meritate”. Apoi, liderul PiS, Jarosław Kaczyński, a anunţat că bonusurile sunt o greşeală şi că miniştrii va trebui să le doneze în scopuri de caritate.
S-au făcut auzite voci indignate în PiS după ce Kaczyński a spus că bonusurile trebuie întoarse. De obicei PiS este considerat mai egalitar decât partidele Platforma Civică (PO) şi Moderna (Nowoczesna), care sunt neoliberale într-un mod deschis. Credeţi că PiS este fidel egalităţii economice sau este vorba doar de o postură?
Cred că în PiS există cu adevărat oameni care simt că este important să reducă sărăcia din Polonia, în special printre copii. Însă, să vrei să abordezi problema sărăciei, încă nu înseamnă, că eşti fidel egalitarismului.
După ce PiS a luat puterea, ne întrebam când va începe să ridice taxele şi să crească progresivitatea sistemului fiscal. Astfel de măsuri ar fi semnele unei abordări egalitare serioase. Însă în opinia mea, în cazul lui PiS este legitim să punem la îndoială dacă ei chiar au o simpatie către oamenii prinşi de sărăcie. Scopul lor de bază (dar nu şi singurul), pe care l-au accentuat când au prezentat programul ”Familia 500 Plus” (care prevede că parinţii vor primi câte 500 PLN (116 de euro – 544 de lei) lunar pentru cel de-al doiea şi pentru fiecare copil următor) a fost creşterea natalităţii în Polonia. Acum au scos şi programul ”Mama Plus” (care remunerează mamele care au născut până în 24 luni după prima naştere şi promite pensii pentru mamele cu 4 şi mai mulţi copii). Acest program este focusat tot pe naşterea copiilor şi ignoră problema reducerii inegalităţii între bărbaţi şi femei, între femeile din diferitele clase sociale, sau chiar între familiile bogate şi sărace.
Premierul polonez, Mateusz Morawiecki, a declarat un principiu cu care sunt de acord: ”Cel mai important test ce fel de guvern suntem este cum se descurcă oamenii în cea mai gravă situaţie.” Însă chiar această declaraţie reprezintă o focusare pe membrii cei mai săraci ai societăţii, şi nu pe distribuirea în întregime a veniturilor, şi dacă cei bogaţi trebuie să plătească impozite relativ mai mari decât cei săraci. Experţii pun accent pe faptul că sistemul polonez de impozitare şi de contribuţii sociale este regresiv: pune o povară mai mare asupra păturile mai sărace ale societăţii, decât asupra celor mai bogaţi. În rezumat, PiS nu este un partid cu program de reducere a inegalităţii veniturilor, sau cum Piketty o spune – inegalitatea în raport cu proprietatea.
Jarosław Kaczyński se laudă cu faptul că l-a citit pe Piketty…
Nu văd nicio dovadă despre asta în politica fiscală şi cea a contribuţiilor sociale a guvernului. De exemplu, propunerile de reformă de mai devreme privnd o impozitare extensivă a bogaţiei moştenite au fost întoarse, în timp ce Piketty susţine o impozitare a capitalului. Pe de altă parte guvernul a vorbit despre abolirea plafonului contribuţiilor de asigurari naţionale, plătite de oamenii cu venituri mari, sau mai recent, a lansat ideea de ”un tribut de solidaritate”, plătit de cei bogaţii. În cadrul discuţiilor despre reforma sistemului fiscal au fost exprimate speranţe ca va fi introdusă o progresivitate crescândă a sistemului, dar această ideea a fost abandonată.
De ce?
În mare parte problema n-a fost că progresivitatea este egalitară. Ea a fost prea complicată pentru a fi introdusă.
Însă asta ar însemna un sistem fiscal mai simplu.
Da, ar fi mai simplu, dar se pare că tranziţia de la ceea ce avem acum, la un sistem mai simplu, ar putea fi foarte complicată. Pe de altă parte, dacă PiS ar fi spus: ”Propunerea este răspunsul nostru la problema inegalităţii sociale şi economice şi este ceva esenţial pentru obţinerea unei eglităţii mai mari”, atunci asta ar fi fost o prioritate şi ei ar fi introdus–o în practică. Aprecierea mea este că îndemnul pentru progresivitate fiscală n-a venit dinspre centrul PiS, ci dinspre periferia partidului. Acest grup marginal nu a reuşit să-i convingă pe ceilalţi din PiS că merită să-şi asume riscul unor probleme potenţiale cu implementarea reformei.
Oare eficacitatea fiscală îmbunătăţită ar putea fi un punct forte al propunerii?
De fapt, eficacitatea fiscală este ceva cu care PiS se laudă, dar nu în raport cu impozitarea veniturilor, ci cu TVA-ul. Impozitele indirecte precum TVA-ul au efectul să pună o povară mai mare asupra păturilor mai sărace ale societăţii. Iată de ce noi nu avem un sistem progresiv de impozitare a veniturilor sau el are o progresivitate foarte limitată. În acelaşi timp TVA-ul este inerent regresiv, care înseamnă că întregul sistem este mai greu pentru săraci.
Asta este din cauza că TVA-ul este o taxă asupra consumului?
Da, săracii cheltuiesc o parte mai mare din veniturilor lor pentru consum. Iată de ce VAT este considerat o taxă regresivă. Unii economiştii şi Comisia Europeană doresc că sistemul de TVA să fie uniform la nivel european, ceea ce va întări adiţional regresivitatea ei, pentru că preţurile unor produse, de exemplu cele ale unor produse pentru copii (pentru care există TVA redus în Polonia – nota editorului), vor creşte în acest caz.
Bineînţeles, se poate afirmă că programul 500+ este o compensare suficientă pentru pierderile acestea. Însă asta este discutabil şi în orice caz guvernul îşi susţine poziţia împotriva Comisiei Europene că nu va introduce rate de TVA crescute, pentru că alte ţări de asemeea au excepţii, inclusiv rate reduse pentru anumite produse. Din punctul de vedere al eficienţei fiscale şi a transparenţei sistemului este mai bine când nu există excepţii. Întrebarea este de ce în acest caz PiS este deschis la argumentul de regresivitate, dar nu doreşte să crească ratele de impozitare, sau să elimine privilegiul cotei unice pentru business care are un impact negativ asupra progresivităţii. Este mai de înţeles pentru guvern că TVA-ul pune o povară grea asupra săracilor, decât să înţeleagă necesitatea ca sistemul fiscal polonez să distribuie povara fiscală în mod egal între cei săraci şi cei bogaţi. Poate ca abordarea lor se datorează asumpţiei că polonezi nu doresc taxe mai mari. Adică este o decizie politică, nu economică.
Aţi menţionat propunerea ”Mama+”. Amândoi politicienii – liderul PiS, Kaczyński, şi premierul Morawiecki, regulat ies cu noi promisiuni de bunăstare socială. Însă propunerile lor sunt selective şi fragmentare. Uneori sunt neclare ca în cazul ”tributului solidar”. Pe de altă parte, ei de fapt au implementat programul ”500+”, care s-a dovedit a fi un succes. Oare promisiunile lor pot fi luate în serios?
În opinia mea ”Mama+” nu este un program egalitar. Narativul lui este: ”Familiile sunt copii, familiile sunt viitorul”. Programul este prezentat ca o soluţie a problemei demografice. Însă şi ea trebuie privită în contextul alegerilor locale care urmează (la sfârşitul anului 2018 – nota traducătorului). La convenţia recentă PiS n-a avut mult de oferit ca şi idei pentru guvernarea locală, aşa că probabil ei au speranţa ca programele lor naţionale vor atrage susţinere pentru partid şi la alegerile locale.
Noile lor propuneri în sfera politicii sociale au fost evaluate la aproape 5,5 miliarde de zloty (1,2 miliarde de euro – 5,99 miliarde de lei), chiar dacă cheltuielile sociale nu acoperă toata această sumă. De asemenea, ei au promis recent că vor creşte sporul de disabilitate până la nivelul pensiei minime. Această idee va costa bugetului 550 milioane de zloty (120 milioane de euro – 599 milioane de lei). Aşa că acestea sunt promisiuni serioase. Însă trebuie să fiţi atenţi când cineva aplică noţiunea de familie şi spune că va cheltui banii pentru a face viaţa mai uşoară pentru familiile cu copii din Polonia. Asta nu înseamnă că banii vor fi cheltuiţi mai egal. Aceste beneficii sunt valabile de asemenea şi pentru cei care sunt bogaţi.
Ce este atunci programul 500+ în esenţa? Într-o publicaţie de mai devreme, aţi afirmat că chiar dacă este vorba de un transfer social enorm, el nu este foarte egalitar. De fapt, doar puţin peste jumătatea dintre copiii din Polonia se califică pentru acest program.
În opinia mea introducerea acestui program are scopul să încurajeze familile mari. Vicepremierul Marczuk, a justificat astfel programul. Eu am o problemă cu acest gen de abordare, pentru că prefer beneficii universale, cel puţin pentru clasa de mijloc şi pentru săraci (nu obligatoriu pentru bogaţi). Totodată economiştii consideră problematic că comportamentul femeilor la vârsta de naştere va fi monitorizat. Ei au avertizat că dacă beneficiul 500+ se face automat disponibil doar pentru al doilea copil şi copiii următori, participarea femeilor la forţele de muncă va fi influenţată negativ. De asemenea, acest program încurajează suprimarea venitului declarat pentru a se califica în cazul când ai doar un singur copil.
Datele Statisticii Centrale Poloneze indică că participarea la forţele de muncă a femeilor s-a redus. Oare asta poate fi legat cumva de programul 500+?
Nu doar că poate fi legat. Trebuie să fie legat! Institutul de Cercetare Structurală a făcut o cercetare de calitate ridicată pe această temă. Cercetatorii cred că un rezultat al programului 500+ este că între 90 000 şi 100 000 femei au ieşit din piaţa de muncă – adică fie că au demisionat din job-urile lor, fie că au devenit şomere.
Oare asta ar putea însemna că 500+ a dat putere femeilor până în anumită măsură, aşa că ele să aibă în sfârşit dreptul la o alegere economcă?
Cei mai mulţi experţi cred că trebuie creat un sistem de stimulare care va da sens femeilor să muncească. Sub astfel de sistem femeii vor avea venituri şi pensii mai mari, vor simţi mai puţin sărăcia şi inegalitatea, şi copii lor o vor duce mai bine – fiecare va beneficia. O alternativă ar fi un sistem neutral privind alegerea să munceşti sau nu – un sistem care nu scoate femeile din piaţa de muncă, sau nici nu le ţine în ea. Creşterea beneficiilor legate de copii, slăbeşte necesitatea de a lucra. Asta poate fi justificat ca un mijloc pentru a face politica de familie cu un impact neutral asupra pieţii de muncă. Trebuie să fim atenţi şi să nu mergem prea departe în direcţia opusă – adică nici să împingem femeile înapoi în piaţa de muncă, nici să-le trimitem acasă.
Ce puteţi spune despre bărbaţii şi responsabilităţile lor de familie? Concediul de parinţie ar trebui să încurajeze acest lucru.
Este o măsură politică importantă, care le permite bărbaţilor să devină mai activi în creşterea copiilor. Însă aceast scop cere ca diferenţa în remunerarea între genuri să fie redusă. PiS are mari probleme să accepte concediul obligătoriu de parinţie. Comisia Europeană lucrează în acest moment asupra unei directive care asigură asta. Guvernul polonez a protestat vehement, apelând la dreptul familiilor să aleagă.
Ce este mai necesar pentru Polonia astăzi? O luptă sistematică împotriva sărăciei, o acţiune pentru a corecta nedreptăţile generate de piaţa chiar în privinţa oamenilor care nu sunt particular sărăci? Sau poate mai multe posibilităţi egale pentru generaţia tânără sau nivelare a plăţii pentru bărbaţi şi femei?
Scopul de bază pe care l-am susţinut mereu a fost contracararea sărăciei în sens larg – adică nu doar oamenii care sunt săraci să fie scoşi din sărăcie, ci şi să existe prevenţie – oamenii să nu cadă în ea la prima instanţa.
Este important şi cum definim sărăcia. Dacă încetăm să privim prin prisma coşului de consum pentru trăiul minim şi alegem să-o măsurăm ca 50% din venitul mediu, atunci vom începe să gândim în termeni de inegalitate. Când societatea devine mai bogată, această bariera se ridică, ceea ce înseamnă că sărăcia relativă va continua să existe. Focusul pe sărăcia este de asemenea important în contextul genderului. Să recunoaştem că femeile sunt mai în risc de sărăcie decât bărbaţii, şi că copiii sunt mai dispuşi la sărăcie decât adulţii.
Ecualizarea oportunităţilor este mai importantă în lupta împotriva sărăciei, când ea este definită în termeni relativi. Iată de ce, există o necesitate pentru serviciile universale de grijă pentru copii, inclusiv de grijă mai mare pentru femeile însărcinate în stare de sărăcie. Similar, măsurile, care garantează că femeile pot intra în forţa de muncă şi pot avea salarii la fel de mari ca cele ale bărbaţilor, vor contribui la reducerea inegalităţii şi sărăciei.
