Nori negri asupra Nistrului. Partea I: Manevre

Una dintre cele mai mici și sărace țări din Europa, amenințată de o catastrofă demografică stă în fată unei noi crize interne

Acest articol a fost publicat pe 16 septembrie 2017 pe site-ul polonez Strajk. Partea a doua a articolului poate fi citită aici.

Preşedintele prorus al Republicii Moldova Igor Dodon şi liderul neformal al coaliţiei proeuropene Vlad Plahotniuc duc între ei un război prin cuvinte şi gesturi. Forţele opoziţionale, aşa-numitele ”terţe forţe”, dintre care o parte priveşte câtre Bruxelles, iar o altă parte – câtre Moscova, spun că acest război nu este decât un show. Dar toţi sunt de acord că este posil să aibă loc noi proteste de stradă şi să nu fie prea paşnice. Nimeni nu poate prognoza cum vor decurge aceste proteste.

Manevrele au început. Delegaţia moldovenească trebuia să participe la exerciţiile internaţionale sub egida NATO – Rapid Trident 2017. A fost prevăzută participarea a unui numar de 2500 de soldaţi internaţionali, dintre care cei moldoveni ar fi trebuit să fie doar 57, dar asta nu e cel mai important lucru. Ceea ce contează este simbolismul – în timpurile noastre şi pentru această parte a lumii nu este un semnal mai evident de curs proocidental (adică antirus), decât participarea la unele manevre NATO. Chişinău a confirmat participarea chiar dacă Constituţia Moldovei, articol 11 prevede neutralitate constantă.

Preşedintele Igor Dodon, al cărui slogan de bază în cadrul campaniei electorale şi în cadrul conducerii lui actuale a fost îmbunătăţirea relaţiilor cu Rusia, a interzis trupelor să participe la exerciţii, folosind puterile sale de comandant suprem al forțelor armate ale Moldovei. Guvernul, care este proeuropean, a anunţat că Dodon abuzează de puterile sale. Trupele au mers în Ucraina, chiar dacă preşedintele a anunţat că ele vor fi pedepsite după ce se vor întoarce la 23 septembrie. Însă chiar înainte de această dată conflictul deja era în ascensiune, fiindcă la 12 septembrie moldovenii au anunţat cine va fi cel mai probabil ministru al apărarii – un post liber din decembrie 2016.

Încălcând protocolul de numire a candidatului de funcţia înaltă, numele lui a fost anunţat nu de prim-ministrul Pavel Filip, ci de adevăratul şef al guvernului – oligarhul puternic Vladimir Plahotniuc, care oficial este liderul partidului cel mai mare în coaliţie – Partidul Democratic. Cea mai mare surpriză însă a fost candidatul, pentru că Eugen Sturza (în vârsta de 32 de ani) nu are nicio experienţă legată cu armata şi militarii. În 2009, doar un an după ce el a absolvit o universitate privată din Chişinău, a devenit consilierul primului ministru de atunci, Vlad Filat. Respectiv, el ”consilia” fără nicio experienţă profesională sau de viaţă.

Însă în 2013, când guvernul lui Filat a căzut (din cauza intrigilor lui Plahotniuc), el s-a orientat foarte bine – devenind parte din echipa noului prim-ministru Iurie Leancă, care l-a nominalizat pentru şef al cabinetului său. Acest guvern a existat timp de doi ani şi a căzut în 2015, din nou din cauza ”uneltirilor” lui Plahotniuc, Eugen Sturdza totodată activează în diverse organizaţii neguvernamentale. Declaraţia lui fiscală din 2014, arată că el a câştigat peste 270 000 lei moldoveneşti (în jur de 13 000 de euro) fiind ”moderator al reformei sistemului public” la Institutul pentru politica europeană şi reforme. El primeşte alţi 300 000 de lei moldoveneşti pentru cercetări comandate de Institutul pentru politica europeană din Germania. După standartele din Chişinău veniturile lui sunt de invidat, având în vedere faptul că integrarea europeană a Moldovei n-a înregistrat niciun progres.

Igor Dodon a declarat: ”Nu sunt de acord că un ”om de granturi” să conducă apărarea”. Apoi preşedintele l-a nominalizat pe candidatul său – Victor Gaiciuc, general de aviaţie, absolvent al Academiilor Militare din Harcov şi Moscova, participant la cursuri în cadrul NATO şi fost ministru al apărării lui Vasile Tarlev în perioadă anilor 2001-2004. Gaiciuc a declarat imediat că sub conducerea lui ministrul nu va trimite soldaţii moldoveni pentru indiferent ce fel de exerciţii militare.

Răspunsul a venit din partea premierului Pavel Filip. El a explicat că în parlament va fi prezentată candidatura lui Sturdza, indiferent de toate celelalte dezvoltări. Filip nu numai a vorbit, ci şi a acţionat. La 12 septembrie cabinetul lui a semnat planul individual pentru activităţi în parteneriat cu NATO în perioadă 2017-2019. El stipulează că împreună cu modernizarea următoară a armatei, vor avea loc şi consultări bilaterale despre problemele legate de siguranţa şi apărarea.

S-a întâmplat chiar şi ceva mau mult. La o conferinţă de presă Vlad Plahotniuc a spus că partidul lui va începe procedura de schimbare a constituţiei. El crede că în legea de bază trebuie scris că direcţia strategică a Moldovei este integrarea cu Europa.

Plahotniuc s-a bazat pe declaraţia Curţii Constituţionale din 2014, unde scrie că proeuropenismul este unul dintre elementele care caracterizează ţara. Afirmările lui Plahotniuc sunt de un mare cinism: în 2014 Curtea Constituţională a fost pe deplin sub controlul oamenilor oligarhului şi lua decizii după gustul marelui businessman. Plahotniuc n-a menţionat numele preşedintelui, dar toţi ştiu că este vorba de Dodon când ”democratul” Vlad vorbeşte despre necesitatea că toţi să recunoască priorităţile europene.

Dodon a reacţionat imediat dând o conferinţă de presă:

”Direcţia geopolitică a ţării nu poate fi determinată de nici un partid. Numai cetăţenii Moldovei pot alege această direcţie prin referendum. Dacă Partidul Democratic continuă să insiste, n-am altă opţiune decât să organizez conform constituţiei un referendum consultativ pentru această întrebare. Credeţi-mă, oamenii nu vor vota pentru integrarea europeană”, a spus preşedintele la 13 septembrie.

* * *

În sediul partidului socialiştilor nu este loc pentru niciun dubiu. Dodon să fie omul lui Plahotniuc? Să fie vorba de un acord? E un joc de teatru că există divergenţe în opiniile? Nu este posibil.

Divizarea societăţii în două tabere – proeuropeană şi prorusă, este un fapt care nu trebuie să fie subestimat, spune Vladimir Bucarschi, unul dintre analiştii partidului. Numărul susţinatorilor ambelor tabere este aproape egal.

Cei care susţin integrarea europeană cred că locul Moldovei este în Occident. După părerea lor legăturile din ce în ce mai strânse cu Uniunea Europeană şi intrarea ţării în UE vor deschide noi posibilităţi pozitive pentru oameni.

Cei care susţin cealaltă tabără nu au nicio încredere în Europa, pentru că văd că indiferent că partidele care poartă steagurile europene conduc ţara timp de aproape zece ani, statul este prăbuşit şi nu reformat, iar UE n-a făcut aproape nimic pentru a îmbunătăţi viaţa moldovenilor de rând.

În prima tabără este mai mare prezenţă oamenilor cu studii superioare, profesori universitari, oameni din comunitatea academică şi o parte din studenţi. În cealalta tabără au preponderenţă locuitorii oraşelor mai mici şi ai satelor, care sunt afectaţi cel mai grav de schimbări.

În ecuaţie trebuie adăugată şi divizarea etnică a ţării – Moldova nu este omogenă. În afară celor 75% de moldoveni şi 7% de cetăţeni care se declară români, sunt şi 18% alte minorităţi: ucraineni, ruşi, gagauzi, bulgari, romi. Ei locuiesc în zone compacte sau se stabilesc în grupuri în oraşe, şi se organizează mai uşor sub steagul identităţii proprii. Respectiv ei cultivează neîncredere către guvernul din Chişinău. De exemplu, gagauzii şi bulgarii îşi amintesc bine cum la începutul anilor `90 noua putere saluta ideea naţionalistă de o românizare forţată. Iată de ce astăzi în Moldova există regiuni întregi în sud şi nord, unde simpatiile proruse nu sunt puse la îndoială.

Aceste divizări pot fi observate pe hărţile cu rezultatele din alegeri. De exemplu, iată harta din ultimele alegeri prezidenţiale, care au fost câştigate de Dodon împotrivă candidatei proeuropene Maia Sandu. Ea a primit 47,89% din voturi mai ales în Chişinău, în regiunile centrale, şi în parţile din sud, unde moldovenii etnici predomină.

În regiunile unde locuiesc gagauzi şi bulgari, şi acolo unde o parte mai mare din populaţie vorbeşte limba rusă, liderul socialiştilor a primit susţinere enormă, care în unele cazuri s-a ridicat la 96-98% din voturi.

Rezultatele din alegerile parlamentare din 2014 totodată sunt relevante pentru acest fenomen. În centrul ţării şi în sudul ”moldovenesc” Partidul Liberal Democrat sau Partidul Democrat – ambele fiind reprezentanţi ai Alianţei pentru integrare europeană, au fost în fruntea susţinerii populare. Nordul a dat preferinţele sale pentru socialiştii sau comuniştii. În Chişinău numai în 2014 stânga, fiind în opoziţie, a reuşit să aibă mai multe voturi decât guvernul, dar doi ani mai tărziu a pierdut. Dodon a câştigat o majoritate din voturile în capitală numai în cartirerul Botanică – un cartier postsovietic cărui clădiri sunt nerenovate şi sunt populate în cea mai mare parte de clasa muncitorilor.

Socialiştii spun: în alegerile trecute mediile, care apărţin lui Plahotniuc sau ale forţelor proguvernamentale (adică majoritatea din mediile cele mai importante) au organizat o campanie puternică împotriva lui Dodon. Această campanie continuă şi astăzi. Preşedintele este atacat vehement indiferent ce face, spune Bogdan Ţirdea, politilog şi coautor al articolului ”Moldova Oligarhică”.

Internetul este plin cu dovezile acestor cuvinte: de exemplu ziarul ”Timpul” care este liberal şi proeuropean, începe la 4 septembrie o acţiune sub sloganul ”Jos Dodon”. Informaţia din acţiunea sa a fost arătată constant pe pagina ziarului în partea de sus a ultimilor ştiri. Pe scurt, propaganda pentru susţinerea integrării europene nu încetează şi nu acordă atenţie faptului, că de fapt Moldova nu se aproprie deloc de Europa – spune Vladimir Bucarschi. Aşa alegerile şi conducerea actuală a lui Dodon se transformă într-o luptă între taberele ale căror scop este distrugerea şi nu colaborarea, care nu e nici chiar mimată.

În tabără opusă se vorbeşte altfel. De ce Vlad Plahotniuc prin mijlocul autorităţilor a făcut aşa că Renato Usatîi să dispară din lista candidaţilor pentru preşedinte, sub pretextul că este foarte tânăr?

Datorită acestui fapt Dodon a rămas singur pe ”câmpul de luptă”, fiind singurul candidat prorus serios. În aceste condiţii, pentru Dodon a fost uşor să consolideze electoratul. Mihai Popşoi, un analizator apropriat Partidului Acţiune şi Solidaritate, afirmă că Plahotniuc a avut nevoie de astfel de candidat, pentru că nu şi-a dat seamă că cetăţenii nu vor vota pentru cineva care e legat cu guvernul, sau declară că va continua linia lui.

Personaje precum Vlad Filat (fost prim-ministru, condamnat pentru corupţie) sau Plahotniuc discreditează ideea pentru integrare europeană, spune Popşoi. Puternicul oligarh s-a ascuns şi a dat moldovenilor illuzia de schimbăre – un nou preşedinte, care a avut şansa de a fi pe placul majorităţii populaţiei. Poate că Plahotniuc n-a falşificat alegerile direct, dar cu siguranţă a ajutat rezultatelor. A făcut aşa că autobuzele cu alegătorii proruşi din Transnistria, care au dreptul la vot în Moldova, să ajungă la timp la secţiile de votare, şi să-l susţină pe Dodon.

Dificultăţile cu care s-au lovit alegătorii în ambasadele din străinătate au fost cel puţin ciudate: timp de multe ore ei au stat la cozi şi în unele ambasade li s-a spus votanţilor că buletinele de vot s-au terminat. Sandu este populară exact printre moldovenii din străinatate.

Nu în ultimul rând – cea mai mare ştire falşă, difuzată în cadrul campaniei s-a referit la ea: una dintre mediile lui Plahotniuc a relatat că candidata de preşedinte a ajuns la un acord cu Angela Merkel pentru a colabora pentru primirea refugiaţilor, promitând că Moldova va accepta trei mii de musulmani. Într-o ţară în care chiar şi stânga accentuează pe fidelitatea sa către credinţa ortodoxă, de care aparţine peste 80% din populaţie, acest mesaj a lasat o puternică impresie negativă în rândul societăţii. Negarea ştirii false n-a dus la nimic, fiindcă efectul deja se produsese.

Cinismul lui Plahotniuc a ajuns la valori atât de uriaşe, spune Popşoi, încât pe de o parte se pregăteşte o lege împotriva ameninţării ruse, dar pe de altă parte oligarhul o distribue, apărând tezele ei în anumite medii. El provoacă minorităţile etnice să se simtă ameninţate şi să aibă frică de extrema dreaptă şi de naţionalişti. Dodon încă de la bun început a fost ”o parte din joc”: împreuna cu Plahotniuc ei au format un cartel politic. Ei hrănesc ”marea batălie geopolitica”, care în esenţa ei este o discuţie fără ruşine şi jenantă, îndreptată spre direcţie fără ieşire.

Reprezentantul Partidului Acţiune şi Solidaritate recunoaşte: ”Nu avem dovezi directe că Dodon şi Plahotniuc au ajuns la un acord. Speranţa noastră este că în sfârşit ei vor dezvălui pe al lor. Reforma sistemului electoral este un alt element ciudat. Până în prezent el a fost proporţional, şi îi servea pe socialişti. Acum sondajele îi pun pe locul întâi de încredere populară. Tranziţia către un sistem mixt înseamnă pierderea a aproape 25 de locuri în parlament. De ce Dodon este de acord cu asta? Oare nu e pentru a se diviza scena politică între unii concurenţi falşi – socialişti şi democraţi, iar noi – adevărată opoziţie să disparem de pe scena politică? Nu avem structuri puternice în reguni, cu excepţia Chişinăului, care înseamnă că nu avem şanse pentru rezultate bune. E chiar şi mai greu când se fac aranjamente în culise între concurenţi.”

Socialiştii ignoră aceste afirmaţii. Ei spun că nu este obligatoriu că schimbarea să fie nefavorabilă partidului lor. Este adevărat că în raioanele unimandate persoanele vor conta, şi că Plahotniuc ar putea promova cu succes propriile persoane prin susţinerea unor medii ”prietenoase”, recunoaşte Bucarschi. Dar pe de altă parte – în rândurile socialiştilor totodată sunt şi oameni care prin profesionalismul şi pregătirea lor de a lucra în beneficiul poporului ar putea câştiga voturi.

Bogdan Ţîrdea respinge existenţă unui ”acord” între Dodon şi Plahotniuc din alt punct de vedere – reamintind multele întâlniri ale preşedintelui moldovenesc cu Vladimir Putin. Oare liderul rus ar fi acordat atât de multă atenţie lui Dodon, dacă moldoveanul ar fi fost doar o marionetă, şi aşa ar fi derulat atitudinile prietenoase către Moscova din Moldova? Oare Putin ar fi negociat cu un astfel de preşedinte amnistia emigranţilor din Moldova, care muncesc în Rusia fără permisele necesare? De fapt, acest acord a fost semnat, dând posibilitate celor 200 000 de imigranţi economici din Moldova să-şi legalizeze rezidenţa în Rusia. Nu este necesar să se explice ce înseamnă asta pentru familiile lor, pentru toată Moldova, care de fapt trăieşte din munca unor gastarbeiteri.

Între timp Partidul Acţiune şi Solidaritate atacă puternic şi fără milă. La ziua independenţei Moldovei, 27 august, Maia Sandu a publicat o declaraţie prin care ”din numele cetăţenilor ţării” l-a acuzat pe preşedintele trădător. În lista cu opt acuzaţii se putea citi: acceptarea unei dependenţe de Rusia, susţinere separatismului local, îndreptare spre război civil, negarea posibilităţii cetăţenilor Moldovei să ducă o viaţă mai bună.

”Oare asta nu e o manipluare grandioasă? – întreabă Bogdan Ţîrdea – Maia Sandu declară constant că luptă împotriva oligarhului care domină toatele instituţiile ţării. Dar cele mai puternice critici nu sunt împotriva lui, ci împotriva lui Dodon. Şi ea cere activităţile preşedintelui să fie cercetate… de aceleaşi instuţii?! Unde este logica?! Să mai adaugăm şi faptul că ea a fost ministru în unul din guvernele, care au pledat pentru integrare europeană. Guverne care n-au îmbunătăţit cu nimic viaţa oamenilor şi au compromis ideea integrării, permiţând corupţie, influenţă mare a oligarhilor şi diluare a fluxurilor financiare din UE.”

Ţîrdea este convins că dacă partidul lui Sandu ar avea posibilitatea să formeze guvern cu Partidul Democratic, ea ar folosi-o. Ea ar uita critica sa împotriva oligarhului, având în vedere faptul că amândoi nu acţionează complet independent. Acţiunile lor au loc sub privirea atentă a UE şi SUA, care ar face tot posibilul, că ambii democraţi să-şi strângă mâinile şi să-i împiedice pe socialişti să formeze guvern.

Întrebat dacă Partidul Acţiune şi Solidaritate va participa într-un scenariu succesiv, Popşoi răspunde:

”Noi suntem deschişi la colaborare cu democraţii, dar numai dacă partidul lor nu va fi controlat de către Plahotniuc. Mulţi membri ai Partidului Democrat cred sincer în valorile europene şi suferă pentru că sponsorul lor manipulează partidul, creează conflicte şi totul este subordinat intereselor lui.”

Însă deocamdata Popşoi îi atacă vehement pe democraţi. La 15 septembrie, în cadrul unor discuţii publice, el afirma că lupta lor împotriva corupţiei semână cu comportamentul unui peşcar care prinde peştele şi apoi îl elibereze din nou în apă. Maia Sandu apare public în compania lui Andrei Năstase – liderul platformei ”Demnitate şi adevăr” – o mişcare cetăţenească proeuropeană, care în ultimii ani a organizat proteste în centrul Chişinăului, dorind ”o integrare europeană adevărată”.

Năstase îşi doreşte să consolideze colaborarea cu Sandu înainte de alegerile din anul următor, dar deocamdata uneşte oamenii pe străzi sub sloganul ”Să rezistăm guvernului tandemului Dodon-Plahotniuc”. Năstase repetă vechile chemări pentru integrare, într-un moment în care procentul celor care au încredere în ea a scăzut până la vreo 38%, iar acum 10 ani ei au fost o majoritate absolută – peste 70%.

Ei au nevoie de o identitate adevărată, pentru că Partidul Socialist nu va fi un observator pasiv la atacurile împotriva lui Dodon. Ea deja a scos oamenii în stradă cu sloganuri împotriva lui Plahotniuc şi a opoziţiei false. Însă preşedintele însuşi rămâne activ. El a promis la 15 septembrie că îi vă chema pe cetăţeni să protesteze, dacă Partidul Democratic (să se citească Plahotniuc) nu va înceta să escaladeze tensiunea în ţară.

Ambele tabere în stare de competiţie recunosc: situaţia poate ieşi din control. Este un an preelectoral. Să respingi sloganurile o dată strigate de tine, ar fi un semn de slabiciune.