Despre forţele de extremă dreapta din Ucraina
Acest articol este partea I a unei publicaţii, care a apărut originar la site-ul Telescop. Partea a doua vă putea fi citită aici.
La 29 ianuarie 2017, în Ucraina s-a petrecut un eveniment într-adevăr istoric, demn de a ramâne in istoria acestei ţări. În ziua aceea remarcabilă, liberalii ucraineni în sfârşit au recunoscut existеnţa fasciştilor în Ucraina, pe care ei până atunci cu o încăpăţinare demnă de invidiat se străduiau să nu-i observe. Мем, «unde aţi văzut fascişti?» a devenit deja ca o expresie în segmentul vorbitorilor de limbă rusă al internetului. Prin ea se subînţelege orbirea selectivă a liberalilor ruşi şi ucraineni, care văd paiul un ochiul rusesc, dar nu văd grinda în ochiul ucrainean. Însă şi această selectivitate se bazează pe cauze pe deplin mercantile.
Dacă ne uităm la istoria «Euromaidan»-ului, vom vedea că relaţiile între naziştii şi liberalii ucraineni nu sunt chiar nişte realaţii senine. De exemplu, la 1 decembrie 2013, când luptătorii lui Dmitriy Korcinski şi cei de la organizaţa «Patriot Ucrainîi», au provocat o încăierare lângă Administraţia Prezidenţială — reacţia publicului liberal nu a fost una de aprobare. Desigur cu coloritul local, pentru că atunci când în Ucraina vor să condamne pe cineva — obligătoriu trebuie să fie numit agent al Kremlinului. Este singurul mod de a lovi în reputaţia lui, toate celelalte nu ar fi avut nici un efect. Aşa şi după încăierarea din 1 decembrie 2013, din partea publicului liberal au venit acuzaţii către naţionalisti. Pe cei din urmă i-au înfierat ca provocatori şi agenţi ai Moscovei. Mai ales, că fosta colaborare între Dmitriy Korcinski şi Aleksandr Dughin a dat atuuri bune pentru acuzaţiile lor. Reamintim că Korcinski a condus şi Grupul “bancar” (de lângă Bistroul de pe strada Băncii – n. trad.) al luptătorilor care au fost instigătorii dezordinilor.
Însă patimile în jurul încăierării de pe strada Băncii s-au stins repede. Şi atunci liberalii ucraineni au început să se scarpine în cap. Cauza pricipală a uniunii situative cu neonaziştii este simplă – liberalii nu au “pumni”. Iar pumnii le erau necesari în Maidan pentru a se apăra de forţele de securitate «Berkut». Aşa cum se spune, singura soluţie împotriva unei pane este o altă pană. Această «altă pană» au devenit dataşamentele de luptă ale ultranaţionaliştilor, care pe atunci erau uniţi în marea sa majoritate în «Sectorul de Dreaptă». În modul acesta, liberalii ucraineni au încheiat un pact cu diavolul — pentru a se apăra de «Bercut», au pus sub aripa sa propriul «antibercut», compus din neonazişti, fani de fotbal şi alţi «patrioţi».
Cu începutul războiului în Estul Ucrainei sutuaţia s-a înrăutăţit şi mai mult. Atunci acest public neonazist a primit în mână arme, formându-se în batalioane de voluntari. De fapt, vestitul «Sector de Dreaptă» până în prezent duce un război ilegal, fără a se supune nici statului major al armatei ucrainene, şi nici conducerii gărzii naţionale. În anul 2014 neonaziştii şi ultraşii de fotbal, care au format batalionul «Azov», au fost conduşi cu flori din piaţa Sofievskaia. Tot atunci «Liderul Alb» Andrei Biletsky, care până atunci promitea să conducă «cruciada împotriva subumanităţii conduse de semiţi», a fost ales ca deputat din raionul majoritar în Kiev. Biletsky planifica de fapt să candideze pe lista «Frontului Popular», dar după ce activiştii pentru drepturile omului au ridicat vocea, el a mers pe votul majoritar, având un sprijin deplin din partea «Frontului Popular» şi din partea straturilor largi ale «societăţii patriotice». Intrând în parlament Biletzky a devenit cel mai mare chiulangiu din Rada Supremă, şi pe deasupră şi-a mai cumpărat şi un apartament luxos în Kiev pe timpul luptelor de lângă Debaltsevo.
Însă discuţia nu este despre asta. Aşa cum ne amintim din istoria Romei Antice, cetăţenilor «Oraşului etern» le plăcea să-i conducă pe legionari la multele lor bătălii, însă nu tot atât de entusiasmat aşteptau întoarcerea lor înapoi. A existat chiar şi o decizie a senatului roman, care spunea că conducătorul de oaste (proconsulul) poate să conducă oastea numai dincolo de hotarele Italiei. În forma populară simplificată acest subiect a fost jucat în comedia lui Gaidai «Ivan Vasilievici îşi schimba profesia», în care ţarul impostor trimite oastea la Iziumskii şleah /Drumul stafidelor, adică să lupte cu tatarii– n.trad./, după care răsuflă uşurat. Aşa şi liberalii ucraineni – i-au condus pe «luptătorii –patrioţi» la «Donbaskii şleah» şi s-au apucat să-şi facă gay parade în Kiev. Dar, aşa cum înţelegem, «patrioţii» cu tatuaje naziste au mers în Donbas nu ca să piară în luptele lipsite de sens, ci pentru a obţine arme, antrenament şi autoritate publică. Iar după aceea cu acest bagaj să se întoarca în Kiev ca să-şi impună ordinea.
Ultradrepţii înţeleg asta perfect, şi nu au întârziat să-o reamintească liberalilor. Cu această ocazie, pe blogul său, s-a exprimat bine bardul «Sectorului de dreaptă» Alexei Bik.
«Isteria în legătură cu # Detaşamentele naţionaliste este întreţinută înainte de toate de aceiaşi oameni, care pe Maidan îi numeau provocatori pe băieţii cu bâte. Istoria nu vă învaţă nimic. Dar nu asta este esenţialul. Ucraina, în ultimele decenii se îndreaptă rapid spre dreaptă şi se radicalizează. Ce veţi face cu asta, domnilor? Veţi interzice? Încercaţi!».
De asemenea şi ideologul neonazismului ucrainean contemporan, Iuriy Mihalchishin, a reacţionat la isteria liberarilor în legătură cu marşul detaşamentelor naziste.
«Iată că s-a terminat luna de miere, care a începul în 2014, atunci când din cauza fricii de «Berkut», de tinerii în costume sportive, De Pitin, de omuleţii verzi şi de luptătorii Republicilor Populare Luganskaia şi Donetskaia, liberalii au fost de acord cu dreptul naţionaliştilor ucraineni să moară pentru patrie.
Ceva mai mult – ei erau gată că acolo să cadă cât mai mulţi dintre noi. Iar ei după aceea ar fi atras investiţii, ar fi băut smutty, ar fi făcut startup-uri şi ar fi scris bloguri.
Bocetele colective din ultimele săptămâni, cu şi fără motiv — şi după publicarea articolului meu, şi după depunerea jurământului de «Detaşamentele naţionale» ieri pe Maidan — arată că lor deja nu le este frică din nou să scuipe spre noi, ca să caute răfuială.
Dar nu le va ieşi».
În acestă postare Mihalchishin a amintit despre articolul său, pe care l-a publicat pe site-ul media-grupului ucrainean ZIK, sub titlul « Sarcinile naţionalismului ucrainean pe anul 2018». Acest articol este emblematic şi semnificativ pentru întreaga comunitate politică ucraineană ultradreaptă, pentru că în articol Mihalchishin declară tezele, după care naţionaliştii ucraineni, deja acţionează fără ca să le declare public.
Punctul trei din tezele lui Mihalchishin spune: «Să începem umplerea vidului securităţii, creat de stat pe calea înlăturării de la activitatea de apărare, de păstrare şi de aplicare a justiţiei, în scopul de a impune drepturile şi libertăţile pentru 99% din cetăţenii Ucrainei».
Iată că, aşa cum vedem, «Detaşamentele Naţionale» au şi început umplerea acestui vid. Numai că cu drepturile şi libertăţile pentru 99% din cetăţenii Ucrainei, activitatea lor nu are nimic comun. Mai degrabă invers – le împiedică şi le ameninţă direct.
Punctul patru: « Reabilitarea noţiunii şi a fenomenului activităţii publice, acordată de creionările pozitive, naţional apărătoare, atacante şi rezultative, înlăturarea şi marginilizarea elementelor liberare, anarhiste şi a mucitorilor îmigranţi din câmpul activ de proteste».
Şi acest punct se realizează în practică. De exemplu în Lvov, Mihalchishin şi tovarăşii lui de la grupul de tineret «Şoimul», la început au instalat pichete lângă biserica ortodoxă canonică, iar peste câteva zile biserica era deja arsă. În Kiev naţional –radicalii de asemenea au aruncat o sticlă cu soluţie incendiară în cladirea «Manastirii Desiatinii». Societatea naţional-patriotică i-a numit perfid pe incendiatori «arhitecţi» şi luptă pentru eliberarea lor din arest. De asemenea organizaţia neonazistă С14 a demontat în Kiev crucea de pelerinaj a unei biserici ortodoxe canonice.
Decurge şi înlăturarea concurenţilor. De exemplu, la acţiunea de protest împotriva «Manastirii Desiatinii» în Kiev, un neonazist de la organizaţia «Frăţie» (interzisă în Rusia — n. autorului), Alexei Serediuk, a bătut nazistul de stângă Dmitrii Reznicenko.
Punctul cinci: « Să nu ne temem de efectul de polarizare a ideologiei naţionaliste, să declărăm război liberalismului, să renunţăm la poziţionarea nesinceră de idioţi grătuiţi şi de soldăţei politici de multiplă folosinţă, prin încercările de a fi pe placul tuturor».
Iată cum în realitate, Mihalchishin a descris şi marşul de duminică al «Echipelor Naţionale». Cu ocazia asta a scris foarte bine şi politologul ucrainean Petr Oleşciuk.
« Îi adunăm pe băieţii, îi îmbrăcăm în haine de camuflaj, povestim despre ordine, folosim cuvântul «naţională».
Asta e tot ce este important. Aceste sunt «ancorele» asociative, pe care trebuie să le aruncăm în conştiinţa societăţii, aşa că fiecare să aibă setul potrivit de asociaţii: ordine, militarism, naţionalism.
