Holly Lawford-Smith este profesor asociat de filozofie politică în cadrul Școlii de Studii de Istorie și Filosofie de la Universitatea din Melbourne. Lucrează în domeniul filosofiei sociale, morale și politice, cu un interes deosebit pentru feminism, etica climatică și acțiunea colectivă. Cea mai mare parte a cercetărilor sale actuale se referă la feminismul radical și critic de gen, axat pe conflictul de interese dintre activismul privind identitatea de gen, pe de o parte, și atât drepturile femeilor, cât și drepturile lesbienelor, homosexualilor și bisexualilor (LGB), pe de altă parte.

Și-a făcut licența și masteratul la Universitatea Otago din Dunedin, Noua Zeelandă (2000-2006), iar doctoratul la Universitatea Națională Australiană (ANU) din Canberra (2007-2010). A avut câteva stagii de postdoctorat în Canberra (mai întâi la CAPPE, Universitatea Charles Sturt și apoi la Școala de Filosofie de la ANU) (2011-2012), înainte de a începe primul său loc de muncă permanent ca lector în filosofie la Universitatea din Sheffield (2012-2016). În 2017 s-a mutat înapoi în Australia pentru a lucra la Universitatea din Melbourne.

1 post

Tăcerea nu e de aur dacă ascunde suferința

  • de Holly Lawford-Smith
  • 16 ianuarie 2023

O traducere a unui articol despre eliminarea opresiunii bazate pe sexAceastă traducere este mai mult decât salutară în spațiul românesc dominat – uneori cu  agresivitate – de o formă de pseudo-feminism care dorește să monopolizeze discuția despre gen. Articolul ”Eliminarea opresiunii bazate pe sex: căi de tranziție” îi aparține...