Ce trebuie făcut într-o Românie în care dreptul la locuire decentă devine din ce în ce mai actual, iar oamenii fără adapost și cerșetatorii sunt prezenți cel mai mult exact în orașele care sunt cele mai bogate
Lorand Szakacs este membru grupului Dreptul la Oraș care se ocupă cu editarea și tiparirea Revistei ”Stradă”. Organizația și revista se ocupă cu drepturile de locuință și militează pentru atitudinea umană către oamenii fără adapost, cerșetatorii și saraci din Timoșara și din România. După datele oficiale în Timoșoara – un oraș de bogație imensă din România, există peste 1200 de oameni fără adapost. Aparent problema cu saracia e văzut ca amenințare pentru dreptate și proprietate și cetățenii sunt sfatuiți în autobuze și la semaforele străzii să nu dea bani cerșetorilor și să fie atenți la buzunarele lor. Dar după părerea grupului Dreptul de Oraș, problema saracilor cere implicare mai mare socială și atitudine mai umană în administrație și societate. Lorand prezintă organizația sa, luptele ei și situația gravă a oamenilor străzii într-un interviu acordat special Baricadei.
Cum ați ajuns la ideea Revistei Strada? Și care este profilul profesional al membrilor grupului vostru?
Suntem șase oameni, profesional vorbind avem o persoană teatrolog, doi ingineri IT, unul dintre noi se ocupă cu arte plastice, altul e cercetător în fizică teoretică, avem un arhitect în grup, adică suntem oameni cu profesii mai libere și cum se zice de industria creativă. Pe altă parte suntem oameni de stânga ”autodidacți”. Patru dintre noi suntem din aceeași generație—89-90, iar alți doi sunt mai în vârstă. Doar doi dintre noi se pot numi originari din Timișoara, restul am ajuns aici cu facultatea sau lucrul. Anul trecut prin august a început să se formeze grupul. Apoi în noiembrie am organizat niște acțiuni în stradă. Am colectat haine, am distribuit mâncare.
Distribuirea mâncării pe stradă este permis în Timișoara?
Nu este permis să gâtești pe stradă. Am pregătit mâncarea acasă și am mers cu geantă ca sa-o distrubim între cei în nevoie.
Revista noastră este inspirată din gazeta ”Strada” din București care a existat în trecut. Situația e foarte clară pentru noi. Există o stigmaă socială asupra celor care nu au locuință. Ne luptăm împotrivă ei.
Am văzut pe autobuze să scrie note care le sfatuiesc pe călătorii să-și apere buzunarele pentru că se fură sau la semaforele scrie ”Nu dați bani cerșetorilor”. Cât de gravă e problema cu oamenii în margine?
E chiar foarte gravă. Noi vrem să ducem la vedere problema asta. Cei din centru nu prea văd această problemă. Sunt în jur de 1200 de oameni adulți care locuiesc practic pe strada. În același timp există gândire puternică anti-saracie. Ne confruntăm cu o atitudine extrem de individualistă, prin care nu se acceptă că unii oameni pot fi prinși în situații dincolo de controlul lor. Atitudinea clasică de “este numai și numai vina lor” e prevalentă.
Suntem conștienți că oamenilor nu le place să vorbim despre sarăcie. Noi totodată atragem atenția asupra problema locuirii – nu doar pe lipsa acesteia, ci și pe problema locuirii precare.
Înțeleg că în primul rând încercați să creșteți conștiență.
Da, asta e primul nostru scop.
V-ați gândit și la alți pași – de exemplu la inițiative legislative sau sociale?
Facem tot după limitele timpului ce ne rămână liber după muncă. Dar suntem foarte conșitențizați și ne ocupăm serios de activitățile noastre. Găsim înțelegere și susținere în varii locuri din oraș – de exemplu cei de la băcănia Reciproc (un local de economie socială). Ne-au ajutat mult, și prin organizarea unei cafenele sociale care a adus la un loc multe grupuri care vroiau ameliorarea problemelor oamenilor străzii, și prin faptul că ne-au oferit spațiul să strângem haine, sau să facem una dintre lansările revistei Strada.
Dar dacă e vorba de inițiative legislative naționale, asta facem prin Blocul pentru Locuire – o formațiune care unește diverse grupuri locale precum al nostru. Prin Blocul pentru Locuire încercăm să sintetizăm soluții pentru problemele locale ale locuirii la nivel național.
Ce e realizibil în privință locuirii? Se așteaptă de obicei construirea și cumpărarea locuințelor să lua loc privat. Pentru ce vă luptați? Dacă insistați pe o participare mai puternică a statului sau a comunității în construirea și distribuirea locuiențelor?
Ideal ar fi soluții create și întreținute de comunitatea locală, dar mai este până acolo. Cea mai evidentă este nevoie de partcipare a statului. De exemplu, pot fi puse limite la scumpirea chiriilor. În orașele mari precum Cluj Napoca și Timișoara unde vin oameni din alte orașe și sate aceste chirii devin foarte mari.
Ce chirii se plătesc în Timoșoara?
Pentru chirii modeste în Timișoara – adică garsoniere, chiar și până la 200 de euro lunar, în special în “zona centrală”. Sunt mulți salariați care nu pot să găsească ceva ieftin. Se întâmplă așa că oameni care au 20 și ceva de ani stau cu colegi în apartamente mai mari. Și eu locuiesc cu cineva.
Gândiți-vă – salarium minim net este 1065 de lei (232 de euro). Pentru oamenii cu venituri mici pragul chiriilor devine aproape imposibil de atins.
Înțeleg despre nevoia de limit pentru chiriile. Dar ce e obținabil?
Pot fi făcute tot fel de chestii. Inclusiv, în privința locuiri și crearea unor locuințe sociale suplimenare, pot fi utilizare multe spații nefolosite, care stau nepopulate timp de zeci de ani. Legislația e extrem de proastă. Spațiile nepopulate ar trebui să pot fi expropriate pentru a se crea locuințe.
Sunt multe lucruri care pot să fie făcute. Dar în România chiar și micii pași sunt grei. În acest moment noi vrem să avem în primul rând un efect cultural – să aducem problema locuirii în conștiința publică și să schimbăm atitudinea stigmatizantă față oamenii fără adăpost, și sărăcie în general.
Cum vă documentați juridic despre probleme care încercați să rezolvați? Dacă aveți experți în drept care să vă educe?
În principiu suntem autodidacți. Mai întâi încercăm să citim legi și apoi poate întrebăm pe cineva despre mai multă informație.
Blocul pentru Locuire a trimis parlamentului român în vara un apel legislativ care vizează construirea și accessul mai ușor la locuințe sociale. Ce forțe politice au deschidere la cererile Blocului de Locuire?
Dintre forțele politice niciună nu e deschisă. Sunt parlamentari individuali care se interesează în inițiativele noastre. Dintre partidele afară de parlament primim înțelegere în cercuruile lui Demos. Credem că Demos va fi într-un moment dat singură forța politică cu care am putea comunica. Pe ei nu trebuie să-le convingi prea mult. Sunt câțiva parlamentari – nu mai mult de 20, care înțeleg cererile Blocului pentru Locuire. Între ei sunt Florin Manole (PSD), Adrian Dohotaru (USR), Florina Presadă (USR).
Ce se întâmplă cu acești 1200 de oameni fără adapost din Timișoara când vine iarnă?
Asta e problema. Se improvizează. Sunt două adăposturi care funcționează tot anul unde pot fi găzduite în jur de 240 de persoane. Iar iarna se mai suplimeantează cu un adăpost, dar în acesta condițiile sunt destul de rele, atât că nu moare lumea de frig. Nicicum capacitatea lor nu e suficientă. Numărul 1200 e doar oficial. Există și oameni neacoperiți de statistică și aceste date se referă doar la adulți. Copii sunt chiar mult mai vulnerabili. Ei nu au voie să fie admiși la adaposturile, pentru că nu au 18 de ani. Situația lor e tragică.
Oare nu sunt și oameni străzii care evită să meargă la adăposturi?
Da. Când scriem despre problemele cu adăposturile și locuințele sociale, încercăm să facem înțeles faptul că nu e vorba doar de îmbunătatea condițiilor fizice.
Când mergeam pe gară și vorbim cu oamenii străzii, ei spun: ”Nouă ne place libertatea! Aici sunt prietenii mei!” De exemplu într-unul dintre centrele oamenii trebuie să mergă până la ora 19 și apoi el se închide până ziua următoară. Cei care lucrează seara târziu sunt automat excluși, pentru că în mai multe ori termina munca și pot ajunge la adapost doar după ora închiderii. Cei care au probleme cu alcoolul sunt totadată automat excluși. Sunt cazuri când persoanele fără adăpost sunt reținute de poliția locală pentru 12 ore pentru a fi “anchetate” pentru tot felul de prostii, practic pentru că locuiesc pe stradă și sunt reținute în condiții proaste. Ei numesc locul unde sunt ținuți “țarc”, curtea sediului de poliție. În arest nu au ce să mănânce, dacă au noroc li se dă apă, apoi când sunt eliberate pot pierde ora de intrare în adapost.
Care sunt cele mai grave probleme oamenilor străzii?
Este greu să fac o listă. O problemă importantă este siguranța. Oamenii străzii zic: ”Macar să ne lase poliția locală în pace”.
În Revista Stradă scrieți totodată că chiar dacă acești oameni străzii muncesc, fac asta fără contract în condiții rele și pentru plata proastă…
Da. Ei nici nu pot lucra legal. În România pentru a avea act de identitate, trebuie să ai adresă. Oamenii străzii nu au proprietate și trebuie să șmecherescă sistemul pentru a primi act de identitate.
Această problemă cu obținerea actului de identitate trebuie rezolvată prin schimbare legislațiței așa ca nevoia de rezidență să fie scoasă. Să fie necesar doar să fie confirmată identitatea ta – numele, poza, CNP-ul, și nimic mai mult, când comunici cu statul. A existat o inițiativă legislativă de acest tip, dar cred că este moartă de ceva timp.
Poate ne gândim noi la o inițiativă legislativă în această privință – adică amendamente legilor, care să anunțăm prin Revista Strada.
Unde distribuiți revista?
În zonele progresive – în centre sociale, în librarării care sunt mai deschise la inițiativă noastră. La libraria ”La Două Bufnițe”, la Reciproc, șamd.
Ce vom putea citi în numărul doi al Revistei Strada?
În numărl 2 revistei Strada vom scrie despre problema locuirii și pășim puțin dincolo de zona Timișoarei. Probabil vom scrie și despre o organizație din Serbia care au făcut ceva în prinvința problemei locuirii. Ne interesează oamenii care fac activitate similară în alte țări. Este foarte imporant să înțelegem că este vorba de o problemă globală cât și una la nivel local.
Vorbind internațional, dacă găsiți susținere internațională sau dacă aveți contacte de exemplu în UE?
Deocamdată nu avem așa ceva. Dar la nivelul local revista noastră este încurajată de asociația CRIES, a Mihaelei Vețean, de la Reciproc. Revista nu ne costă mult. De fapt noi nu suntem încă înregistrați juridic, deci finanțarea a venit doar din fonduri proprii, și pentru numărul doi am primit vreo jumătate din prețul primei reviste în donații. La nivel național avem susținerea Blocului pentru Locuire.
Cât de bine sunteți prezentați mediatic? Există interes către grupul vostru?
Nu cred că mediatic am fost portretizați negativ. Dar au fost publicate doar vreo patru articole.
Problema e că presa locală îi demonizează pe cerșetatori și îi lăudat pe polițiști care ”curăță cuiburile de cerșetori”. Noi credem că nu se poate scrie așa despre oameni săraci, în orice oraș, darămi-te în unul care are pretenții la capitală europeană a culturii. Și cu siguranță nu credem că problema lor va fi rezolvată dacă sunt împinși spre periferia orașului—literalmente ce se întâmplă acuma.
Vă gândiți să faceți contrapropaganda?
Facem asta pe Facebook și prin revistă. Până la acest moment doar acolo.
În sfârșit, oamenii străzii cum privesct activitățile voastre? Macar sunteți înțelesi corect cel puțin de oamenii pentru drepturile cărora vă luptați?
Da, nu am avut parte de antagonism, și oamenii erau dispuși să discute cu noi. Dar problema este că de multe au așteptarea ca noi să rezolvăm mult mai mult decât putem. Nu de puțiăne ori auzim “să se trimită revista la București, să știe toată lumea ce fac poliția locală și primarul”. Iar noi suntem mereu puși în situația să le tăiem entuziasmul. Lumea află de problema lor, și uită. Iar celor în putere nu le pasă, niciodată nu le va păsa.
