Interviu cu jurnalista rusă, acuzată de justificarea terorismului pentru că a scris un text critic după ce un tănâr anarhist a detonat o bombă în sediul FSB din Arhangelsk în amul 2018
După o lungă amânare, la mijlocul lui iunie 2020, la Curtea Teritorială din Pskov a început procesul împotriva jurnalistei ruse Svetlana Prokopieva. Ea este acuzată de ”justificare a terorismului” din cauza unui text jurnalistic propriu şi poate fi condamnată la 7 ani de închisoare, dacă vina ei ar fi dovedită. Cu această ocazie, Baricada re-publică un interviu al Radioului Naţional Bulgar cu Svetlana Prokopieva, în care ea îşi prezintă povestea.
Acest text a fost publicat pe 9 noiembrie 2019 pe site-ului Radioului Naţional Bulgar şi este preluat cu acordul radioului. Interviul este realizat de corespondentul radioului din Moscova Anghel Grigorov. Titlul este schimbat şi este adăugat subtitlu.
În această săptămână Moscova a găzduit o conferinţă internaţională privind libertatea mass-mediei, convocată după iniţiativa Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa şi sprijinită de Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei. Forumul a fost deschis printr-o discţie între reprezentantul OSCE despre întrebările libertății presei, Harlem Jean-Philippe Désir şi ministrul rus de externe, Serghei Lavrov. Désir şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu unele cazuri de represiuni împotriva jurnaliştilor din Rusia.
La rândul său, Lavrov a amintit de asasinarea nerezolvată a jurnaliştilor ruşi din Ucraina şi de problemele legate de acreditarea mediei ruse în Vest. la conferinţă au participat toată media de seamă din Rusia – începând cu cele mai loiale puterii şi sfârşind cu cele mai critice la adresa ei.
Un nume care a fost adesea menţionat a fost cel al Svetlanei Prokopieva, jurnalistă freelance şi corespondent neangajat al radioului Libertate (Europa Liberă) din oraşul Pskov. De un an Svetlana este investigată într-o acuzaţie de justificare a terorismului. Se aşteaptă ca în aceste zile procuratura să depună actul de acuzare în tribunal. Dacă s-ar fi dovedită vinovată, ea poate fi condamnată la 7 ani de închisoare efectivă. Motivul pentru acuzaţie este un text legat de actul de terorism din oraşul Arhangelsk, în octombrie 2018. Atunci anarhistul în vârstă de 17 ani, Mihail Jlobiţlkiî, a folosit o bombă sinucigașă în clădirea filialei Serviciului Federal de Securitate din oraş.
”N-am făcut nimic incorect. Am făcut totul cum a trebuit. Mi-am făcut munca jurnalistică. Deocamdată sunt convinsă că n-am făcut nimic ilegal. Doar că ”Roskomnadzor” – semi cenzura, pe care o avem, a făcut o verificare internă şi a trimis materialele spre verificare la comitetul de investigaţie. Iar acest comitet a început o urmărire penală”, a declarat Svetlana Prokopieva în faţa coresponsentului BNR din Moscova, Anghel Grigorov.
De ce vă acuză de justificarea terorismului?
Când a explodat bomba din Arhangelsk, le-a fost frică multor oameni, pentru că aşa ceva nu se întâmplase în istoria contemporană a Rusiei. Sincer, nu aş vrea să se repete în viitor. Ca jurnalist am decis că sunt obligată să încerc să înţeleg de ce s-a întâmplat un astfel de lucru. Ce l-ar fi putut provoca pe un tănâr de 17 ani să detoneze o bombă şi să se sinucidă într-un mod atât de periculos, să facă acest act terorist? Am încercat să analizez şi să descopăr motivele lui. El însuşi a explicat motivele actului său într-o scrisoare antemortem pe chatul rusesc. El a scris că FSB fabrică dosare şi îi torturează pe oameni.
Întreaga poveste mi-a amintit de secolul XIX şi de organizția ”Voinţa Populară”, când revoluţionarii ruşi au luptat prin detonări împotriva ţarismului, care nu i-a lăsat niciun spaţiu pentru luptă politică legală. Am comparat actul lui Jlobiţkiî, al acestui tânăr, cu actul lui populist şi am scris că este monstruos, că se repetă aceeaşi situaţie în condiţiile în care statul formal este complet diferit. Formal avem democraţie, ca şi cum avem alegeri, drepturi cetăţeneşti, internet, care ne permită să ne exprimăm punctul de vedere în orice ocazie foarte rapid şi în faţa unui public maximal de larg. Dar în ciuda tuturor acestora, nu tînăr detonează o bombă. De ce?
Mai târziu m-am gândit că probabil s-a întâmplat asta pentru că statul nu i-a lăsat nicio alegere. Pentru că toate drumurile legale pentru exprimare a protestului, pe care un om trebui să le aibă, sunt cimentate. La alegeri nu au voie candidaţii pentru care ai dori să votezi. Nu eşti în siguranţa când mergi la proteste pentru că te pot bate. Tribunalele mereu iau decizii în interesul structurilor securiste, nu ale cetăţenilor. Şamd. Am analizat politica de apărare a dreptului din stat în ultimii ani. Am scris că această politică represivă duce la radicalizarea protestului.
Cum a început această întărire a politicii represive?
Cred că a început literal cu venirea în putere a lui Vladimir Putin. A avansat cu mici, atenţi şi treptaţi paşi. Întâi se ceda un prag al libertăţii, apoi al doilea, al treilea. La început se explica cu nevoia de rezultate economice rapide, când pe primul loc trebuia să fie soluţii pentru scoaterea ţării din criza economică. Apoi, când au luat puterea, au început să spună: ”Totul merge bine. Deci ştim cum să conducem ţară. I-am ascultat suficient pe cei nemulţumiţi. Nu ne pot oferi nimic!”. Apoi simplu au încetat să-i asculte nu doar pe cei nemulţumiţi, ci şi pe toţi ceilalţi. Pe câmpul discuţiilor, libertatea cuvânutului se reducea treptat în ultimii 20 ani. S-a ajuns la o situaţie în care fiecare privire neaşteptată şi diferită devine, se subînţelege, criminială.
Care vor fi consecinţele pe termen lung pentru societatea rusă?
De fapt, deja vedem consecinţele. Ce putem spune despre o ţară care are probleme cu tortura în penitenciare. Adevărate torturi, cu abuzuri, cu punerea în pericol a vieții celor încarceraţi. Ne confruntăm cu arestări nejustificate, cu urmăriri penale inventate, în care omul este pus în pericol dintr-o condamnare efectivă din cauze unei sticle de plastic, care a căzut undeva pe stradă pe lânga un luptător din ”Rosgvardia” (o forţă militară, care aparţine guvernului rus şi este independentă de armata Rusiei – nota traducătorului). Am ajuns la o situaţie în care dreptul scris nu are nicio semnificaţie. Practic niciodată nu este posibil ca legea să fie interpretată în beneficiul omului. În special dacă omul îşi exprimă nemulțumirea față de putere. Este foarte serios. Este o completă lipsă de libertate.
Ce aşteptaţi de la procesul judecătoresc împotriva dvs.?
O caracteristică a sistemului judiciar din Rusia este că există un mare procent de condamnări. Asta nu este întâmplator. La Curtea ajung, cum spun şi investigatorii, cazuri complet investigate şi dovedite. Iată de ce judcătorii de regulă confirmă acuzaţiile procurorului fără a intra profund în esenţa cazului.
Oare este posibil că dosarul să nu ajungă la tribunal?
Deocamdată nimic nu-i împiedică să intre în tribunal. Încă nu ştim ce va spune procurorul. Este pasul următor. În aceste zile aşteptăm o decizie, pentru că dosarul intră pe rol în tribunal.
Să înţeleg că aşteptaţi condamnare?
Mai degrabă, da. Este naiv să sper la o rezoluție favorabilă, dacă dosarul intră în tribunal. Ar fi o minune.
La o conferinţă din Moscova în această săptămână reprezentatul OSCE pe problemele libertăţii presei, domnul Harlem Désir, şi-a exprimat îngrijorarea în legătură de cazul vostru. Simţiţi sprijinul breslei jurnaliştilor?
Sunt foarte recunoscătoare domunului Désir pentru sprijinul lui şi că a menţionat cazul meu la conferinţă. Am citit despre asta. Simt sprijinul breslei jurnaliştilor, dar problema este că structurile securiste există într-un mediu informaţional propriu. Pentru ei reprezentanţii comunităţii internaţionale sunt un fel de adversari externi. Sunt consideraţi influenţa străină, care a priori nu poate fi prietenoasă şi căreia a priori nu trebuie arătată atenţie. Structurile de securitate cred că ştiu mai bine ce e bine pentru ţară, şamd. Pentru ei OSCE sau jurnaliştii din media de seamă, care mă sprijină, nu sunt autorităţi. Este suficient să aibă hârtii cu siglele de la comitetul de investigare şi de ”Roskomnadzor”.
Aţi fost sprijinită de Uniunea Ziariştilor din Rusia?
M-au sprijinit. Au spus că trebuie încetată această urmărire penală absurdă. Deocamdată nu pot spune că organele de apărare a dreptului reacţionează într-un anumiit fel. Nu văd în mine un om viu. Nu văd procesul politic, care se dezvoltă în jurul acestui dosar. Şi-au inventat o acuzaţie absurdă şi asta le e suficient. Acolo sunt formulări de tipul ”pregătire intenţionată de text de autor”. Ce mai putem vorbi? Pentru ei să pregăteşti un text semnat de tine este crimă.
Au reuşit să vă inducă frică sau continuaţi să faceţi treaba jurnalistică ca înainte?
Desigur, continui să-mi fac treaba. Nu pot face altceva. Jurnalismul este profesia mea. Nu mi-e frică. Simt disperare. Mi-e jale pentru ceea ce se întâmplă cu ţara mea. Mi-e jale că reprezentanţii statului percep libertatea presei ca ameninţare. Asta înseamnă că nu putem spune adevărul liniştit. Iar dacă nu putem să-l spunem, înseamnă că ceva în ţara aceasta nu este în regulă. Mereu am vrut ca țara mea să fie dintre ţările diriguitoare din Europa. În Europa, nu în Asia de Mijloc. În realitate ne îndreptăm spre direcţia Turkmenistanului, nu a Europei. Asta nu-mi place.
