Va fi dezbaterea premergătoare viitoarelor alegeri europarlamentare din România și Bulgaria una comodă pentru actualul status-quo?
Alegerile europarlamentare care urmează indică în mod clar liniile de separație din politica românească şi cea bulgărească. La fel ca în alte țări, confruntarea politică tradiţională între stânga şi dreapta este completată de noi nuanţe: proeuropeni versus eurosceptici, tineri versus bătrâni, oameni noi versus oameni vechi, liberali/progresişti versus conservatori, tehnocraţi versus populişti – sunt numai unele dintre etichetele şi clivajele prin care se va putea interpreta ceea ce se întâmplă în Europa de Sud-Est.
Însă peisajul prinde viață doar atunci când detaliile încep să fie sesizate. În România, confruntarea ideologică pare să fie mai clar articulată. În schimb, în Bulgaria, coexistența ideilor politice diferite în cadrul aceluiași partid este un lucru obișnuit, iar clivajele politice sunt mai atenuate. Nu e de mirare că numelele cercurilor politico-economice din Bulgaria deseori provin din numele restaurantelor unde membrii lor se întâlnesc pentru a discuta proiecte. În fond, singurul lucru de care sunt interesate partidele este dobândirea puterii. Drept urmare, deseori nu există nicio diferență de fond între liberali și conservatori sau, altfel spus, singurul lucru care îi deosebește este eticheta.
Partidele noi
Deși campania electorală nu a început încă, trei dintre partidele din România deja şi-au anunţat listele cu candidaţi pentru europalamentare. Demos, un partid nou, de orientare social-democrată, ai cărui membri se văd pe ei înșiși ca o forţă asemănătoare cu Razem din Polonia, a propus lista cu cel mai mare număr de femei – 9 din 12 candidaţi. Partidul își declară opoziția față de orice formă de discrimnare. Atenţia publicului a fost atrasă de faptul că prima pe listă este o activistă romă cu nume de familie scrisă în felul maghiar, Linda Greta Zsiga. În 2010, împreună cu peste 70 de familii de romi, ea a fost evacuată din locuinţa sa din Cluj Napoca şi a fost trimisă în ghetoul oraşului, numit Pata Rât, care se află în vecinătatea locului unde se aruncă gunoaiele din oraș. Istoria acestor evenimente și protestele pe care le-au generat sunt prezentate într-un film cu subtitrare în limba engleză. Astăzi, Zsiga lucrează ca vânzătoare de flori, dar în acelaşi timp este și activistă pentru cauze sociale – de exemplu, pentru dreptul la locuire sau pentru drepturile omului.
Baza socială a Demos este compusă din activiști din cadrul mișcărilor pentru dreptul la locuire, precum cele din Cluj Napoca, Timişoara şi alte locuri, din profesori universitari din zona ştiinţelor sociale şi din protestatari împotriva proiectului minier ”Roşia Montană” (proteste româneşti care au izbucnit în 2013 şi al căror echivalent bulgăresc este mişcarea ”Salvează Pirin”). Conform informațiilor furnizate de presă, partidul are peste 1100 de membri şi simpatizanţi, care formează comunităţi în peste 20 de oraşe din România şi din lume.
Conform sondajelor, partidul nu are suficientă susţinere pentru a obține măcar un singur mandat de europarlamentar, dar este văzut pozitiv de către alte forţe politice. Fostul eurocomisar pentru agricultură şi fost premier în guvernul tehnocratic din 2015-2017, Dacian Cioloş, ”aşteaptă mai mult” de la Demos, pentru că ”e nevoie să existe și pe partea stângă o formațiune politică nouă, cu un mesaj bine articulat”. Demos nu intenționează să intre în nicio alianță, dar este deschis la dialog constructiv cu noile partide, precum cel al lui Cioloş sau Uniunea Salvaţi România, în timp ce se opune partidelor tranziţiei.
Cealaltă listă anunțată, intitulată „Alianța 2020”, este lista comună a formațiunii lui Dacian Cioloș, Plus, și a Uniunii Salvați România. În timp ce Cioloş a fost eurocomisar (2009-2014), el a fost numit ”cel de-al doilea eurocomisar francez” din mai multe motive – a absolvit universitatea în Franţa, soţia lui este franțuzoaică ş.a.m.d. Iar în timp ce era premier, el personifica o conducere care neutralizează rolul partidelor şi al sistemului politic, folosind cadre din cercurile de afaceri şi organizaţiile neguvernamentale. În acest guvern, Cristian Ghinea, al doilea om ca importanță din Uniunea Salvaţi România, a fost ministrul fondurilor europene. Uniunea Salvaţi România s-a clasat pe locul trei la alegerile parlamentare din anul 2016 şi este considerată drept un partid reprezentativ pentru așa numiții tineri din politica românească. Ambele formaţiuni se identifică drept formațiuni proeuropene, tehnocrate, care susţin lupta împotriva corupţiei şi se opun Partidului Social Democrat. Acest din urmă partid este considerat de clasa de mijloc din România drept o personificare a clientelismului şi a viciilor elitei politice românești. Liderii ambelor partide – Cioloş şi Dan Barna – au declarat că iau în considerare o candidatură comună pentru alegerile prezidenţiale de la sfârşitul anului 2019, iar alţi politicieni din partidele lor declară că alianţa este strategică şi ar trebui să-și continue existența pentru cel puțin încă 10 ani de acum înainte.
În cadrul sistemului politic românesc, cele trei partide care şi-au anunţat candidaţii pentru alegerile europene sunt partide noi, în ciuda faptului că partidul lui Cioloş a atras în Plus, în săptămânile de dinaintea anunțării listei candidaților, politicieni vechi, care au avut în trecut legături cu fostul preşedinte Traian Băsescu. Un val de ură împotriva lui Cioloş s-a revărsat pe reţelele sociale după ce rude de-ale lui şi el însuşi au fost acuzaţi în presă de colaborare cu actualele servicii secrete. Astfel de acuzații circulau încă de pe vremea când era premier.
”Nu am colaborat niciodată nici cu Securitatea, nici cu servicii secrete, nu sunt nici vândut străinilor, nu am avut și nu am nimic de a face nici cu Soros, nici cu altcineva care ar avea nu știu ce interese în România. Tot ce am obținut din punct de vedere profesional am făcut-o pe propriile forțe. N-am avut nevoie de pile, de susținere, n-am avut pe nimeni în spate”, a răspuns acuzaţiilor Cioloş.
Îndreptăţit sau nu, reprezentanţii tehnocraţilor din politica românească sunt acuzaţi de oponenţii lor de o gramadă de păcate – de la colaborare cu serviciile secrete, trecând prin presupusa ipocrizie ce s-ar ascunde în spatele patosului moral cu care denunță corupția, și până la acuzația că sunt loiali intereselor străine în detrimentul celor românești.
Conform unui sondaj comandat de Uniunea Salvaţi România, lista comună USR-PLUS ar putea lua 20% din voturile alegătorilor. În acelaşi timp, potrivit unui alt sondaj, coaliţia de guvernare ar obține la viitoarele alegeri peste 41% din voturi (30,2% petru PSD şi 11,5% pentru partenerul ALDE).
Este curios rolul unui alt ”nou” partid cu oameni vechi – Pro România, care reuneşte foşti social-democraţi ce au plecat din partid datorită opoziției față de personalitatea sau activităţile liderului Liviu Dragnea. Pro România este condus de fostul premier Victor Ponta (care a condus ţara în perioada 2012-2015). El are o biografie politică cu o profundă încărcătură simbolică. Naşul lui este fostul şef al SRI şi actual ambasador român în SUA, George Maior. Ponta s-a căsătorit civil în China cu actuala sa soţie, Daciana Sârbu – actualmente eurodeputat. În momentul de faţă, fostul premier se poziţionează ca un reprezentant al forţelor proeuropene din ţară. Primele două locuri ale listei cu candidați din partea Pro România sunt ocupate de Ponta însuşi şi de eurocomisarul pentru politica regională, Corina Creţu. Se aşteaptă ca partidul să depășească pragul electoral.
Noi politicieni împotriva dinozaurilor tranziţiei
Partidul Social Democrat, ALDE şi partidul din opoziţie PNL (care, conform unui sondaj comandat chiar de PNL, ar obține 27,8% din voturi) sunt caracterizate de noile forţe ca partide ale tranziției, ce trebuie să fie eliminate din politica românească. Apariţia unor noi partide ca Demos şi USR este o consecinţă a unor modificări legislative din 2015, în urma cărora a devenit mai ușor să înființezi un partid politic. Pentru a înfiinţa un partid politic în România, este nevoie de doar 3 membri fondatori. Există speranța că elita politică a țării va fi schimbată ca urmare a combinației dintre lupta anticorupție, care îi bagă pe dinozaurii tranziției în penitenciare, și apariția „oamenilor noi” în viața politică.
Dar actuala guvernare a modificat coordonatele luptei împotriva corupţiei. Există opinii diferite referitoare la semnificația acestei transformări, în ce măsură ea implică o blocare a procesului de schimbare a actualei elite politice, o întoarcere înapoi, sau mai degrabă doar o încetinire a procesului de modernizare a politicii prin înlocuirea vechilor politicieni cu oameni noi. În orice caz, în ultimii ani, una dintre principalele dileme ale politicii românești este cea referitoare la evoluția raportului de forțe dintre politicienii noi și cei vechi.
Poate că în acest sens ar trebui înțeleasă nemulțumirea unora dintre reprezentanţii USR vizavi de alianţa electorală cu formaţiunea lui Cioloş, în care se află un număr de politicieni cunsocuți pentru faptul că, pe parcursul tranziției, au trecut deseori de la un partid la altul. Însă alianța dintre noii tehnocrați și cei vechi se explică, probabil, prin dorinţa lor comună de a înlătura PSD de la putere şi cu siguranţă are legătură cu relaţiile dintre Bruxelles şi Bucureşti. Chiar dacă social-democraţii și-au anunțat intenția de a intra în eurozonă în 2024 şi chiar dacă administraţia condusă de ei îşi îndeplineşte temeinic obligaţiile pe care le implică președinția Consiliului UE, oamenii lui Liviu Dragnea au încheiat contracte pentru achiziționarea de armament american în valoare de multe miliarde de dolari şi au arătat, într-o manieră lipsită de echivoc, că ţin mult la relația cu Israelul lui Benjamin Netanyahu. În acelaşi timp, ţările din Europa de Vest îi percep pe oponenții social-democraților ca pe partenerii lor naturali în România.
Paralele între Bulgaria şi România
Încercările lui Liviu Dragnea şi ale apropiaţilor lui de a se afirma în politica românească sunt suprimate permanent de sectorul tehnocratic al sistemului politic, care conţine nu numai partide politice, ci şi instituţii nealese precum procuratura şi serviciile de informaţii. Unele paralele cu Bulgaria par inevitabile. De exemplu, în ultima perioadă, în Bulgaria, aceleaşi instituţii nealese şi-au întărit influenţa prin modificări legislative discutabile.
Este binecunoscută prietenia dintre Victor Ponta şi Serghei Stanişev, care au fost ambii figuri noi ale partidelor social-democrate pentru care, de regulă, votează mai degrabă alegătorii mai în vârstă. Astăzi, ambele partide au virat în direcția conservatorismului social sub conducerea unor lideri noi – Liviu Dragnea şi Cornelia Ninova. În România, Ponta s-a despărţit de PSD şi astfel pune presiune pe liderul Dragnea. În Bulgaria, de asemenea, există conflicte între susţinătorii noii orientări a Partidului Socialist Bulgar şi preşedintele Partidului Socialist European, Stanişev. Tensiunea creşte şi din cauza ambiţiei lui Stanişev de a fi pus pe unul dintre primele locuri ale listei partidului pentru europarlamentare. Însă, deocamdată, o ruptură oficială între el şi Ninova nu are loc.
Partidul aflat la conducere în Bulgaria, GERB, aşteaptă să primească votul eurooptimiştilor. El pare să aibă la Bruxelles un lobby foarte eficient, dat fiind faptul că recent a fost lăudat și de candidatul Partidului Popular European pentru funcția de viitor președinte al Comisiei Europene, Manfred Weber (”dezvoltarea economică a Bulgariei este excepţională”), şi de adversarul lui din Partidul Socialiştilor Europeni, Frans Timmermans, actual prim-vicepreședinte al Comisiei Europene (”Bulgaria a realizat succese incredibilie în lupta împotriva corupţiei şi pentru supremaţia legii”). Ambele evaluări sunt, desigur, prea optimiste şi destul de rupte de realitate. Se vede clar că pentru aceleaşi probleme şi derapaje, Bruxellesul este foarte generos cu Borisov şi excesiv de dur cu Dragnea. Asta este încă o dovadă a eficacității lobbyului european al GERB-ului. Drept răspuns, principala forță de opoziție din Bulgaria, Partidul Socialist Bulgar, se apropie tot mai mult în ultima perioadă de naţional-populism. Însă ambele mari partide bulgare păstrează în rândurile lor şi eurofili, şi ”orbanişti”, iar în funcție de condiţiile externe, îi scot în faţă pe unii sau pe alţii.
Dilema politicii europene
În volumul din 2016 numit ”Căutarea Europei: abordări contradictorii”, cercetătorul britanic Christopher Bickerton observă o tendinţă generală în UE: importanţa partidelor ca factor de mediere între societate și stat scade. Sistemul politic este atacat din direcția ambelor extreme: cea a tehnocraţiei şi cea a populismului. Politica europeană se transformă într-o luptă pentru a susţine şi a alege din nou status-quo-ul, sub forma controlului exercitat de tehnocrați, apărându-l de atacurile populiştilor de dreapta și de stânga.
Vor schimba ceva alegerile europarlamentare din România şi Bulgaria? Deși a mai rămas puțin timp până la alegeri, temele europene lipsesc deocamdată din discursurile politice. Mai degrabă, s-ar părea că votul doar va reflecta clivajele din societatea românească și cea bulgară, pe fondul așteptării următoarelor alegeri naționale.
