Inițiativa e susținuta de sindicate, grupuri cetățenești și platforme mediatice precum Baricada
La 10 noiembrie 2017 reprezentanții inițiativei cetățenești ”Să stopăm mașina de ineglitate!”, care cere taxe juste, au depus în Parlamentul Bulgar peste 30 000 de semnături pentru susținerea petiției sale. Campania a început acum doua luni și își propune un venit minim neimpozabil și o cotă specială a TVA-ului pentru produsele necesare traiului zilnic precum pâine, apă, hrana pentru copii, manuale, cărți și alte mărfuri.
Scopul inițiativei este europenizarea sistemului fiscal din Bulgaria, care va lasa oarecum un pic mai mulți bani la dispoziție celor în risc de săracie și va crește consumul. După datele Eurostat din 2016, 40,4% din populația bulgărească a fost în risc de săracie în timp ce cifra medie pentru UE este 23,4%. Consumul țării este de doar 53% din cel mediu în UE. Un sistem fiscal mai just poate contribui la reducerea inegilității, care în Bulgaria e la nivelul cel mai ridicat din UE.
În această săptămână reprezentanții inițiativei s-au întâlnit cu Comisia pentru muncă, politica socială și demografie și cu grupa parlamentară a Partidului Socialist Bulgar, partidul GERB evadând întâlnirea deocamdata. Conform normelor în vigoare petiția va trebui să fie discutată în Parlamentul Bulgar și acesta trebuie să răspundă în trei luni de la depunerea semnăturilor.
Organizatorii inițiativei ”Să stopăm mașina de inegalitate” sunt: Confederația Muncii ”Sprijin”, Sindicatul de Lucru Autonom, Rețeaua Anti-Săracie, Colectivul pentru Intervenții Publice, site-urile Dversia, dokumenalni.com și Baricada. Inițiativa este sprijinită și de câteva partide neparlamentare precum ABV, Mișcarea 21 și Stânga Bulgară.
Video-ul de sus cu subtitlare în limba română prezintă cererile și motivele inițiativei, așa cum au fost prezentate în parlament.