Peste jumătatea din bulgari câştigă net până la 250 de euro pe lună, iar aproape 80% până la 460 de euro lunar, arată statistica oficială a Ministerului Finanţelor, prezentată de ministrul Vladislav Goranov în Parlament. Aceste cifre nu includ însă o mare parte dintre aproape cei 2 milioane de...

Oamenii cu dizabilități pot fi utili şi productivi, dar nu acestea trebuie să fie ”biletele” lor pentru acces la ajutoare. Ei trebuie să fie sprijiniți pentru că au aceleași drepturi ca noi toți şi pentru că noi toți, înainte de a fi ”productivi”, suntem ființe fundamental dependente, spune într-un...

În UE de azi, Bulgaria şi cea mai mare parte a oamenilor care muncesc sunt perdanții perfecți. A venit timpul că oamenii muncii să fie reprezentaţi acolo unde se iau deciziile, crede candidatul independent pentru Parlamentul European, Vanya GrigorovaDoamna Grigorova, o mare parte a cititorilor noştri vă cunosc probabil...

Două mari grupuri, cel al sindicatului “Sprijin” şi cel al Partidului Socialist Bulgar, au mărșăluit pe străzile Sofiei cu ocazia zilei de 1 MaiMarșuri și proteste, mitinguri, concerte, începutul campaniei electorale, manifestații cu pancarte pe marile bulevarde, iată evenimentele ce au marcat sărbătoarea Zilei Internaționale a Muncii în Bulgaria....

Candidata independentă la funcția de eurodeputat a depus 4661 de semnături la Comisia Electorală Centrală din Bulgaria. Ea aşteaptă sprijinul lucrătorillor şi a grupurilor vulnerabile din societatea bulgăreascăCandidatul independent la europarlamentare, Vanya Grigorova, a depus la Comisia Electorală Centrală din Sofia 4661 de semnături, 2500 de semnături fiind necesare...

Bulgaria a devenit parte a protestelor climatice globale, cu manifestații tot mai numeroase pentru salvarea casei noastre comune, Pământul. Copiii și studenții au protestat în peste 120 de orașe din Australia, Asia, Europa, America de Nord și de Sud. Într-o zi de vineri, pe 15 martie, au avut loc...

”În ziua de 8 martie este important să ne amintim că femeile din Bulgaria se luptă de mai mult de un secol pentru egalitate. Datorită acestei lungi tradiții de luptă, astăzi avem drept de vot, de a participa la guvernare, de a studia în universități și de a presta...

Lucratorii medicali s-au săturat de apeluri lipsite de conţinut pentru un dialog şi şi-au exprimat zgomotos nemulţumirea pe străzile ale zeci de oraşe din ţară. Prima lor cerere este: ”Fără societăţi comerciale în sistemul medical!”În ziua de 1 martie sute de asistente medicale au ieşit la proteste în peste...

Ce spun şoferii bulgari despre pachetul de mobilitate?”Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron vrea să falimenteze business-ul bulgar de transporturi! Nu, el vrea să falimenteze ţară! 150 000 de oameni vor rămâne şomeri!” În spatele concluziei apocaliptice a subectului despre pachetul european de mobilitate, cunoscut ca pachetul ”Macron”, în Bulgaria stă...

În medie, în fiecare săptămână doi lucrători îşi pierd viaţa, în timp ce încearcă să-şi asigure traiul. Nu există vreo tendinţă pentru îmbunătăţirea situaţiei în raport cu anul trecut, ceea ce ar fi logic dacă se ţine cont de lipsa acestei probleme în agenda politică92 de persoane au devenit...