Regele și spectacolul morții

Democrația iliberală cu sfinte tradiții, anti-feminism, anti-progresism, anti-justiție socială și lideri investiți de Dumnezeu însuși, bate la ușa noastră

Instituțiile conservatoare – biserica, armata, moharhia s-au potențat zilele acestea unele pe altele într-un show de PR de toată frumusețea. Iar noi, românii de bine, educați și civilizați rezonăm cu emoție și lacrimi cu aceste instituții reacționare și retrograde (foto: Saturnian, CC BY-SA 3.0, via Wikipedia Commons)

Încep acest articol prin a spune că dincolo de toate efuziunile pro-monarhiste care s-au scurs zilele acestea pe toate canalele media există puține lucrări scrise la rece despre casa regală a României. În stilul caracteristic deja pentru intelighensia românească se preferă omagiile și discursul festivist analizelor lucide. Se contrabalansează cu articole care frizează paranoia1 prin antisemitismul lor virulent și critica la fel de isterică precum omagiile deșănțate. În România ești fie de partea regelui fără să știi exact când a domnit, fie ești total împotriva lui. Totul pe bază de epitete și jumătăți de adevăr, pentru că cercetări la rece s-au făcut prea puține.

Regele Mihai și construirea unui mit mass-media

Nu există studii care să indice preferințele reale ale românilor pentru monarhie. E drept, există studii care indică faptul că românii au o apetență aparte pentru instituții conservatoare a căror activitate e, cum spunea și Dan Ungureanu2 de altminteri, foarte dificil de evaluat – biserică și armată. Cam cum să-ți dai seama cât de grozavă e armata pe timp de pace? Cu festivisme și reclamă, dar rezultate reale? Prea puțin. Cât despre Biserică e și mai dificil de evaluat. Măcar în cazul armatei există războiul care, de bine de rău, îți arată cam cât de eficientă este această instituție. Dar de pe lumea cealaltă s-au întors prea puțini sau, dacă stăm bine să ne gândim, chiar nimeni care să ne spună în ce măsură biserica l-a ajutat să șadă de-a dreapta Tatălui. Prin urmare, biserica și armata n-au de de să-și facă prea multe griji. Pe timp de pace în special, investiții strategice în PR și publicitate le vor asigura un loc de cinste în preferințele românilor. Dar monarhia? Ei, aici e o altă poveste. Mulți s-au grăbit să clameze monarhia de trei zile care, ca-n orice basm, a reușit imposibilul: ridicarea norodului bicisnic și înapoiat din mocirla lui morală către sindardul luminos reprezentat de regele Mihai I. Parcă am fost mai buni, mai sinceri, mai demni, mai decenți, așa ni se spune. Noi, balcanicii unduitori, amatori de mici și manele, ne-am depășit condiția pentru trei zile, ca-n orice basm, firește. Iată, am vărsat lacrimi amare pentru patriarhul monarh care a trecut la cele veșnice înainte să legene națiunea pe genunchii săi înțelepți. Dar s-o luăm metodic:

Moharnia salvează România” – de ea însăși, ca-n orice mit autocolonizant

Moartea regelui a deschis un nou câmp de discuție. Ce e România? Republică, clamează anti-monarhiștii! Regele a abdicat acum 70 de ani! Nu e adevărat, urlă ceilalți. A abdicat invitat să pipăie buzunarul brutei care l-a pus să semneze! Ce era în buzunar? Un pistol, desigur! El n-a fost scos, dar a fost invocat totodată cu invitația la pipăire. Ce, nu-i același lucru? Republica s-a impus cu forța în România și nu are nici o valoare. Aici suntem de acord. Un stat atât de slab care face târguri cu urmașii unui rege care a abdicat e o caricatură. Să fii de acord cu plătirea unei rente de 25 de milioane de euro anual și cedarea folosinței pentru Palatul Elisabeta pentru 59 de ani e mai mult decât grăitor în acest sens. Să organizezi, cum a făcut Olguța Vasilescu, mitinguri cu duba în Dolj când cei care-l plângeau pe rege erau admiratori Ion Iliescu – cel care l-a împiedicat pe rege să revină în țară – arată în ce derivă oportunist-tembelă se află acum reprezentanții noștri liber aleși.

Ion Iliescu și Regele Mihai I sau cum se răzbună istoria

Mulți concetățeni de-ai noștri ar fi în stare să-și atârne prin case tablouri cu Ion Iliescu. A fost, ne place s-o credem sau nu, idolul unei generații. Dar Ion Iliescu a pierdut teribil la capitolul propagandă. El nu și-a dat seama că ceea ce avea de făcut era să finanțeze cercetări serioase despre casa regală. Abdicările și revenirile succesive ale lui Carol al II-lea cu episoadele Lambrino și Lupescu ar fi trebuit introduse în cărțile de istorie și discutate pe larg, dacă voia un efect anti-monarhic. A-l brusca pe rege interzicându-i venirea în țară a fost momentul în care mitul monarhiei s-a reactivat. Deodată comunistul cel rău l-a împiedicat pe bătrânul cel demn să se întoarcă în patrie. Sigur, bătrânul rege și-a asumat prea puține poziții publice tranșante în ultimii ani. De altminteri, cam aceasta a fost convenția: nu intră în politică și va primi o serie de privilegii. Dar mitul monarhului persecutat, al modelului moral fără pată a început să prindă contur. De ce?

  • Monarhii se pregătesc intens pentru a conduce, ei sunt educați în acest sens.(atât de educați că abia se exprimă coerent, dar ce contează?)

  • Se nasc prin voia lui Dumnezeu pentru a conduce ei sunt trimiși divini de altă speță decât noi (nici nu respiră oxigen, ci alte gaze, mai rarefiate)

  • Sunt demni și eleganți, nobili și buni, nu ca golanii de Iliescu și Băsescu

Roger Schwartzenberg a scris una dintre cele mai inspirate cărți în care toată această mitologie media este descrisă pe îndelete. ”Statului Spectacol – eseu împotriva star-systemului în politică” este, cred, cea mai potrivită grilă de analiză a acestei mitologii regale.

Instituțiile conservatoare revin, din păcate în forță. Biserica, armata, moharhia s-au potențat zilele acestea unele pe altele într-un show de PR de toată frumusețea. Iar noi, românii de bine, educați și civilizați rezonăm cu emoție și lacrimi cu aceste instituții reacționare și retrograde. Eroii Revoluției Franceze se răsucesc probabil în mormânt la vederea acestui spectacol al revenirii în forță a instituțiilor anti-cetățenești și anti-democratice. Instituții ierarhice, bazate pe privilegii, invocarea unor puteri și drepturi derivate din relația aparte cu entități supranaturale.

Să nu ne mai mirăm că democrația iliberală cu sfinte tradiții, anti-feminism, anti-progresism, anti-justiție socială și lideri investiți de Dumnezeu însuși, bate la ușa noastră. Arabia Saudită, here we come!


1 https://lupuldacicblogg.wordpress.com/2017/12/15/adevarul-murdar-despre-asa-zisa-casa-regala-a-romaniei/

2 https://revistavatra.org/2017/12/04/dan-ungureanu-biserica-ortodoxa-romana-trei-decenii-de-statistici-sondaje-tarnosiri-caterisiri/

Maria Cernat

Maria Cernat este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC) (2001) și a Facultății de Filosofie din cadrul Universității din București (2004). În anul 2002 a absolvit studiile masterale în cadrul FJSC. Din anul 2008 este doctor în filosofie. În prezent este conferențiar universitar la departamentul de Comunicare și Relații Publice, Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir și predă disciplinele Introducere în Științele Comunicării, Analiză de discurs, Studii Critice în Mass Media. Din anul 2011 este autoara de articole publicate pe site-uri de dezbateri politice (CriticAtac.ro, Cealaltă Agendă, România Curată).


2 Comments

  1. Aveți dreptate! Să ne amintim de succesele armatei aflate sub comanda coroanei în războiul împotriva populației din 1907, în care țăranii au fost zdrobiți fulgerător, nu mai puțin de 10000 de morți… cereau de mâncare și demnitate!
    Nici reprimarile protestelor de prin București, valea Jiului și alte zone nu trebuie uitate, armata regală a contribuit din plin la realizarea succeselor!

Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu, E-mail adresa Dvs. nu va fi publicat