Mecanismul de monitorizare a statului de drept al Comisiei Europene nu reflectă problemele înrădăcinate și sistemice din acest domeniu în Bulgaria și, prin urmare, este „extrem de ineficientă în protejarea drepturilor cetățenilor bulgari”, se arată într-un raport prezentat la o conferință organizată la Sofia de către Clare Daly, europarlamentar...

Polonia abuzează, torturează și ucide femeiÎn urmă cu o săptămână am aflat de primul deces cauzat de interzicerea avortului în Polonia, introdusă anul trecut printr-o decizie a Tribunalului Constituțional din această țară. Acum ies la iveală detaliile acestei agonii. Povestea Izabelei, în vârstă de 30 de ani, din orașul...

Criza politică şi chiar organică (în termeni gramscieni) din Bulgaria a fost accentuată de un act de violenţă îndreptat împotriva comunităţii LGBT şi de faptul că statul s-a implicat prompt şi ferm abia după ce unii diplomaţi importanți au reacționat indicând că s-a întâmplat ceva inacceptabilPe 14 noiembrie 2021,...

Atunci când feministele radicale susțin că interzicerea avorturilor legalizează uciderea femeilor, ele nu exagereazăO femeie în vârstă de 30 de ani, însărcinată în 22 de săptămâni, a murit pe 22 septembrie 2021, la Spitalul Județean Pszczyna. La internare, a fost diagnosticată amenoree, iar malformațiile fetale au fost confirmate. Fătul...

Anul trecut, partidul fascist grec neo-nazist Zorii Aurii a fost declarat organizaţie criminală de către un tribunal grec, care i-a condamnat conducerea pentru implicarea în mai multe crime motivate de ură, inclusiv uciderea rapperului grec Pavlos Fyssas.Cu ocazia primei aniversări a interzicerii partidului fascist grec Zorii Aurii, sectoarele progresiste...

Despre o grevă din SlovaciaNotă de le editorii LeftEast: Prezentăm un scurt articol despre o grevă la fabrica de furnizori auto din Beluša, Slovacia. Articolul a fost publicat iniţial pe blogul Karmina.red în data de 13 septembrie 2021, în slovacă şi în engleză. Acest articol scurt conţine, de asemenea,...

Sindicatul Unit al minerilor din Bulqiza (The United Miners of Bulqiza Trade Union) (SMBB) din Albania a fost în ultimii ani cea mai militantă şi susţinută mişcare muncitoare din Europa de Est. La începutul acestui an, stânga albaneză s-a unit în jurul candidaturii pentru parlament a liderului minerilor, Elton...

Cred în socialism. Sunt convinsă că toți oamenii au dreptul să fie fericiți – așa își explică Elke Kahr crezul politic. A activat în Partidul Comunist Austriac timp de aproape treizeci de ani. Pe 26 septembrie, ea și tovarășii ei din Graz, al doilea oraș ca mărime din țară,...

Întrebăm: oare opresiunea comunităţii Roma trebuie spusă ca parte a unei alte naraţiuni pentru a declanşa empatie şi solidaritate? Şi de ce societatea cehă continuă să-şi privească şi să-şi trateze cetăţenii de etnie romă ca pe Celălalt? […] Rasismul anti-rom trebuie confruntat cu promptitudine, deoarece, atunci când vine vorba...

Mii de copii indieni care acum sunt orfani din cauza virusului COVID-19 ajung în mâinile traficanţilorPentru foarte mulţi oameni din întreaga lume, ultimul an şi jumătate a trecut destul de repede în ciuda pandemiei. S-ar părea că ţările bogate au reuşit să-şi repornească economia, și că oamenii se reîntorc...