Buletin electoral: liberalii câștigă o altă reședință de județ, Deva

Cumulând voturile din toate localitățile în care s-a votat, la alegerile parțiale din noiembrie 2017 ambele partide au avut procente superioare față de alegerile locale din 2016: mai puțin PSD – aproape 4 procente, mai mult pentru PNL, peste 9 procente

Politica se bazează pe credință – pentu unii în politicienii, pentru alți în popor (foto: Pixabay, CC0)

Duminică (5 Noiembrie 2017) au avut loc alegeri locale parțiale. Astfel, într-un oraș (Deva) și în 15 localități din 13 județe au avut loc alegeri pentru desemnarea primarului: Arad (Bocsig), Botoșani (Nicșeni), Cluj (Călărași), Constanța (Bărăganu, Pantelimon), Gorj (Telești), Hunedoara (Deva), Iași (Balș), Sibiu (Bîrghiș), Suceava (Drăgoiești), Teleorman (Cervenia, Poeni, Salcia), Timiș (Checea), Vaslui (Oșești), Vâlcea (Vlădești). Într-o singură localitate, Mereni (județul Constanța) s-a votat pentru consiliul local.

Motivațiile pentru care locurile de primari și consilieri locali au rămas vacante au fost multiple: incompatibilitate, condamnare la închisoare (cu suspendare sau cu executare), dizolvarea vechiului consiliu (localitatea Mereni), deces (primarul localității Pantelimon), demisie din motive medicale, etc.

S-a spus că aceste Local By-Elections pot fi privite (și) ca un mic test (unul suplimentar, după alte alegeri parțiale, cele din iunie 2017) privind declinul popularității social-democraților (PSD) la aproape un an de la preluarea puterii și după o guvernare cu șovăieli și multiple contestații. Iată de ce ne vom uita comparativ pe datele de la aceste alegeri și cele din 2016, încercând să observăm eventualele diferențe între cele două momente electorale. Vor fi anumite grafice, acestea având un rol pur informativ vizavi de dinamica rezultatelor electorale.

La alegerile locale din 2016, PSD a câștigat în 12 localități  Bocsig, Nicșeni, Bărăganu, Pantelimon, Telești, Balș, Drăgoiești, Salcia, Checea, Oșești și Vlădești, iar liberali (PNL) doar în 4, respectiv Călărași, Bîrghiș, Cervenia și Poeni. Două dintre localitățile cu primari PNL au fost în Teleormanul mult hulit în zona opoziției liberale. La Deva, performerul local Mircia Muntean – 5 mandate, incluzându-l și pe cel din 2016 –  a câștigat candidând pe listele Partidului Social Românesc (PSR), 9.027 voturi și un suficient 36,23%. Ulterior a fost condamnat penal și cariera lui de boss local s-a încheiat subit. În localitatea Mereni, la alegerile pentru consiliul local, PSD și PNL au câștigat fiecare câte 5 mandate, 49,66% din totalul voturilor pentru social-democrați și 43,13% pentru liberali.

Peste 16 luni, în noiembrie 2017, situația se prezintă relativ asemănător: PSD – 10 mandate (Bocsig, Bărăganu, Telești, Balș, Drăgoiești, Cervenia, Poeni, Salcia, Oșești și Vlădești), PNL – 5 (Călărași, Pantelimon, Deva – reședința județului Hunedoara, Bîrghiș și Checea). La Nicșeni (Botoșani) a câștigat un independent, Iliescu Iulian. La Mereni (votul pentru consiliul local) PSD a obținut un procent de 38,99%, iar PNL – 21,07%.

Ceea ce este de remarcat, după Târgu Jiu (acolo unde în iunie 2017 a câștigat Marcel Romanescu – un procent de peste 50%), liberalii au câștigat o nouă reședință de județ, Deva (Hunedoara). Orașul Deva nu scapă însă de probleme. După ce fostul primar, Mircia Muntean, a fost condamnat penal cu executare și noul primar are niscai probleme. În 2006, Florin Oancea a fost exmatriculat de la un program de masterat, după ce și-a trimis la examen șoferul. Într-un mediu precum cel politic, populat de sumedenie de indivizi venali, vechea problemă a noului primar de la Deva pare una banală.

Procentele pentru voturile cumulate (pentru cele două partide) în toate cele 17 localități sunt ilustrate în Figura 1. PNL-ul a crescut câtva (are aproape 10 procente în plus, fiind, în 2017, puțin sub PSD). Dinamica electorală între cele două momente electorale – în toate localitățile și pentru cele două partide analizate – este ilustrată în Figura 2. Se observă un quasi-haos electoral, în funcție de aranjamentele și re-aranjamentele din teritoriu ale candidaților și partidelor.

Figura 1. Procentul cumulat pentru PSD și PNL la alegerile locale din 2016 și 2017

Notă: Pentru localitatea Mereni datele sunt cele de la alegerile pentru consiliul local.

Sursa datelor: Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).

Figura 2. Valorile procentuale în fiecare din cele 17 localități pentru PSD și PNL la alegerile locale din 2016 și 2017

Notă: Ordinea localităților pe axa Ox este următoarea: Telești, Vlădești, Bocsig, Salcia,  Checea, Drăgoiești, Balș, Pantelimon, Mereni, Bărăganu, Oșești, Nicșeni, Poeni, Cervenia, Bîrghiș, Deva și Călărași. Pentru localitatea Mereni datele sunt de la alegerile pentru consiliul local.

Sursa datelor: Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).

O separație regională indică vechile diviziuni electorale: Transilvania & Banat vs. Muntenia & Dobrogea vs. Moldova & Bucovina – Tabelul 1. Sigur, PNL crește în Transilvania & Banat, iar PSD urcă în Muntenia & Dobrogea: vechile clivaje electorale se păstrează și la acest nivel local. Situația este schimbată în Moldova & Bucovina: PSD-ul scade și PNL-ul crește. Sunt prea puține localități, așa că rezultatele nu pot fi atât de concludente.

Tabelul 1. PSD și PNL: distribuția regională a voturilor

Regiune PSD – 2016 (%) PSD – 2017 (%) PNL – 2016 (%) PNL – 2017 (%)
Transilvania & Banat 23,82 27,09 26,84 41,78
Muntenia & Dobrogea 51,64 61,79 28,42 23,98
Moldova & Bucovina 50,01 37,99 26,05 36,00

Sursa datelor: Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).

În ceea ce privește prezența la vot, la nivelul tuturor localităților, aceasta a fost 45,30%, una redusă – sub 50%, din cele 93.500 persoane pe listele electoral, au votat doar 42.356. Distribuția județeană indică o prezență maximă în Gorj, 67,66%, și una minimă în Hunedoara, de doar 37,16%. Diferențele față de 2016 sunt nesemnificative – Figura 3.

Figura 3. Prezența la vot: alegerile locale din 2016 și 2017

Notă: Datele se referă doar la acele localități în care s-au organizat alegeri parțiale în noiembrie 2017.

Sursa datelor: Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).

Previzibil: Social-democrații se păstrează în grafic – sunt înfipți bine în spoil system-ul local. Liberalii dau semne de înviorare, nu însă atât de mult cât dă de veste liderul lor, Ludovic Orban, și pe cât și-ar dori electoratul plictisit și revoltat de politicile economico-sociale ale PSD-ului. S-a câștigat o nouă reședință de județ – Deva, ceea ce pentru peneliști și suporterii lor este rezultatul cel mai important. Inconsistențele politice ale PSD-ului din ultima vreme se contabilizează și, probabil, că se vor mai contabiliza. Baza lor electorală în teritoriu este însă suficient de puternică pentru a se eroda așa ușor. Primul moment electoral important: europarlamentarele din 2019. Asta dacă până atunci nu apar la orizont ceva anticipate.

Aurelian Giugăl

Aurelian Giugăl este licențiat în geografie (1998), doctor în Științe Politice (2011). Profesor de geografie (1998-2010), lector universitar (începând cu 2013). Stagii de cercetare la School of Geographical Sciences, University of Bristol (2010) și Sapienza – Univeristà di Roma (2015). Colaborări la ʻCulturaʼ (2009-2015), ʻCriticAtacʼ, ʻSocial Eastʼ, ʻArgumente și Fapteʼ și ʻObservator Culturalʼ. Arii de interes: geografie politică, geografie electorală, partide politice, politică românească.

vizualizați toate postările

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *